Echipa Radio DEEA tocmai ce s-a întors luni seară din Iași, unde a reprezentat cu mândrie radioul în cadrul primei ediții Afterhills Festival (23-25 iunie).
Am pornit la drum vineri dimineață din București, pentru o călătorie ce ne-a promis că va îmbina muzica cu buna dispoziție și frumosul. Și chiar așa a fost.
În ciuda ghinionului cauzat de o vreme prea puțin prietenoasă (cel puțin în prima zi), Afterhills a fost un festival cald, de familie, un “orășel” deschis tuturor celor care iubesc muzica și arta timp de 2 zile și jumătate. Spunem 2 zile și jumătate, pentru că din păcate, prima zi de festival a fost întreruptă de o furtună ce a luat cu ea cortul ce adăpostea Scena Techno, precum și multe alte surprize pregătite pentru festivalieri.
Totuși organizatorii nu s-au dat bătuți, s-au mobilizat și au reconstruit în mare parte zonele destinate diferitelor activități, echipa, alături de voluntari rămânând pe poziții pentru a redeschide porțiile Afterhills sâmbătă.
Comunicarea a fost continuă, organizatorii fiind atenți în permanență la întrebările publicului și răspunzând extrem de rapid dorințelor acestor prin intermediul rețetelor de socializare.
Weekend-ul s-a dovedit a fi mult mai îngăduitor atât cu fanii, cât și cu cei care au pus la punct acest festival minunat, vremea premițându-ne să ne bucurăm de fiecare minut petrecut în aer liber.
În The Dome beat-uri îndrăznețe s-au împrietenit cu proiecții luminoase, în timp ce Scena Techno (reconstruită într-un cort alb) a fost inundată de amatorii genului mai tot timpul.
Main Stage-ul a fost practic cucerit, ca și publicul de 25,000 persoane, sâmbâtă seară când John Newman a intrat pe scenă, fiind urmat de Sander Van Doorn și Andrew Rayel – un artist cu care ne mândrim și cu care am reușit să obținem un interviu în exclusivitate ce va fi publicat pe site în zilele ce urmează.
Ziua de duminică i-a adus pe scena principală pe Golan, Juicy M, Hooverphonic, Vini Vici, W&W, dar și pe mult-așteptatul ATB care a reușit să ne convingă poate mai mult ca niciodată că muzica unește oamenii.
Deși prezent pe scenă pentru doar o oră, aproape insuficient pentru mulțimea stânsă în fața artistului german (cca. 35,000 persoane), ATB a reușit să teleporteze publicul în trecut (cam cu 20 de ani) grație piesei “Till I Come“, dar să îl și readucă în prezent cu piese de pe cel mai recent album al său “neXt“.
Festivalul a fost completat de o scenă mica pentru iubitorii de reggae, una mobilă pentru Dj-i, cortul de artă cu expoziții și workshop-uri, precum și diverse spații destinate relaxării.
La toate cele de mai sus se adaugă încăpățânarea pozitivă a organizatorilor de a realiza la Iași un festival demn de a fi menționat în presă și de a râmâne în memoria tuturor celor prezenți.
Desfăsurat sub titutatura #osafienebunie, Afterhills nu a dezamăgit deloc, ba chiar din contră, așa cum organizatorii au spus în nenumărate rânduri, a demonstrat că se poate și că Iașiul merită să ocupe un loc de seamă pe lista orașelor în care au loc festivaluri minunate.
Ne-am bucurat enorm să fim prezenți la acest festival și nu putem decât să ne dorim o a doua ediție în 2018.
Povestea continuă …