În jurul Mării Negre, prin cinci documentare de la Pelicam

Pelicam – Festivalul Internațional de Film despre Mediu și Oameni vă invită și în acest an într-o călătorie cinematografică în jurul Mării Negre. Cele cinci filme din secțiunea Black Sea Docs de anul acesta sunt pretextul perfect pentru a descoperi viața și natura din Delta Dunării, strâmtoarea Bosforului sau nesfârșitul Siberiei.

Cea de-a șaptea ediție a Pelicam pune din nou luminile reflectoarelor pe Marea Neagră și oamenii care și-au legat viețile de ea. Cei care vor decide care e cel mai bun documentar din secțiunea Black Sea Docs sunt regizorul Andrei Dăscălescu, câștigătorul competiției Black Sea Docs de anul trecut cu documentarul Planeta Petrila, Nicolas Guignard, directorul festivalului internațional de film de mediu Vert ce a avut loc în peste 60 de locuri din Elveția și Franța,  și Erika Stanciu, directoarea fundației Pro Park și fost secretar de stat în Ministerul Mediului.

Delta (r. Oleksandr Techynsky, Ucraina / Germania, 2017) ne aruncă direct în viața de zi cu zi dintr-un peisaj nemilos – lumea rurală din Delta Dunării, partea ucraineană. Bărbații taie prin trestia înaltă și prin gheață pentru a aduce recolta cu barca, în timp ce creștinii ortodocși umplu vasele cu apă sfântă. Aici, râul este personajul central: sătenii se află la margine, împinși fizic și simbolic la marginile cadrului. Filmul va fi proiectat în premieră națională, în prezența regizorului.

Lufărul / Bluefish (r. Mert Gökalp, Turcia / Portugalia / UK /C roația / Grecia, 2017) este povestea peștelui cu același nume, o specie simbolică în lupta împotriva pescuitului excesiv din strâmtoarea Bosforului și Marea Marmara. În curând, este posibil ca lufărul sa dispară complet din apele Turciei.

Frații tăcerii / Birayên Bê Dengî yê (r. Taylan Mintaș, Turcia, 2017) este un exemplu de documentar turcesc ce aparține cinemaului vérité ca stil, dar și ca poveste.  Filmul urmărește viața famiilor celor doi verișori muți ai regizorului, Toso and Çao Mintas, timp de patru ani. Filmul va fi proiectat în premieră națională, în prezența regizorului.

Braguino (r. Clèment Cogitore, Franța/Finlanda, 2017) este povestea a două familii care trăiesc în mijlocul taigalei siberiene, după propriile lor reguli, fără a comunica. În mijlocul râului este o insulă luată în posesie de către copii. Între teama de celălalt, frica de animale sălbatice și bucuria oferită de imensitatea pădurii, se desfășoară o poveste dură, una în care tensiunile și frica dau formă geografiei unui conflict ancestral.

Kolyma – Drumul oaselor / Kolyma – Straße der Knochen (r. Stanislaw Mucha, Germania, 2017) ne duce pe Kolyma, o autostradă lungă care se întinde prin nord-estul Rusiei.. A fost centrul sistemului sovietic de lagăre. Milioane de oameni le-au construit și au locuit acolo în cele mai îngrozitoare condiții. Iar acum a venit timpul pentru supraviețuitori și descendenții lor direcți să-și spună povestea. Filmul va avea premiera națională la Pelicam, în prezența regizorului.

Lumea ‘conservaționiștilor’, adică a celor care luptă pentru patrimoniul natural unic al țării noastre, este conștientă de faptul că astfel de evenimente au un rol critic în a arăta publicului larg cât de importantă este natura și în a convinge că fiecare dintre noi poate și trebuie să facă ceva pentru a proteja ceea ce ne-a mai rămas. Până nu înțelegem că natura este cea care ne dă ‘materia primă’ pentru viață și pentru o societate prosperă, vom continua să distrugem fără să ne gândim la viitor. Mă simt foarte onorată de invitația de a face parte din juriu și sper că experiența mea legată de conservarea naturii va conta alături de ‘judecata’ profesioniștilor  din domeniul filmului”, spune Erika Stanciu, directoarea fundației Pro Park.

Competiția de scurtmetraje cuprinde 8 documentare scurte care abordează relația dintre oameni și mediu din diverse perspective. Printre ele, Carapace / Schildkröten Panzer (r. Tuna Kaptan, Germania, 2017), o poveste despre legătura dintre animale, oameni și război. Filmul va fi proiectat în premieră națională, în prezența regizorului. Negustorul / Sovdagari (r. Tamta Gabrichidze, Georgia, 2018) ne poartă prin Georgia odată cu Gela care vinde bureți sau perii de haine în schimbul cartofilor. Filmul va fi proiectat în premieră națională, în prezența regizoarei.

Scurtmetrajele vor fi jurizate anul acesta de Vincent Marti, distribuitor de filme pentru renumita Sophie Dulac Distribution din Franța, Boglarka Nagy, programatorul cinematografului Elvira Popescu, și Paul Radu, redactorul șef al Rise Project – cea mai importantă platformă de jurnalism de investigație din România.

Filmele vor fi proiectate între 21 și 24 iunie în cele cinci spații de desfășurare a Pelicam din Tulcea: Centrul Cultural Jean Bart, Muzeul de Artă, Casa Avramide, Piața Civică și capingul Pelicamp, pe malul lacului Ciuperca.

Festivalul Pelicam este organizat de Asociația Les Herbes Folles, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Primăriei Municipiului Tulcea, Institutului Cultural Român, Organizației Internaționale a Francofoniei și Uniunii Cineaștilor din România.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.