DJ Lucian (Lucian Mitrache) lansează o nouă versiune a piesei „Dawn Love”, realizată în colaborare cu artista XiuLi din Zhuhai, China. Noul „Dawn Love (Park J Remix)” aduce un vibe Afro House / Dance și este semnat de DJ-ul și producătorul sud-coreean Park J.
Colaborarea dintre DJ Lucian și XiuLi a început în timpul unei călătorii a artistului român în China, unde acesta a descoperit-o pe artistă într-un concert live. Proiectul a evoluat într-o piesă cu influențe internaționale, care creează o punte muzicală între România și Asia.
XiuLi este absolventă a prestigiosului China Conservatory of Music și este apreciată în China pentru interpretările sale de muzică tradițională și proiectele muzicale dedicate copiilor.
Pentru artistă, colaborarea cu DJ Lucian reprezintă primul pas către publicul european.
Remixul Afro House este realizat de Park J, DJ și producător din Coreea de Sud, care a descoperit piesa și a dorit să realizeze o versiune oficială. În paralel, piesa beneficiază și de un remix de festival lansat împreună cu Norvis Music, realizat de producătorul polonez M.A.N.
Piesa originală și remixurile se bucură deja de un feedback pozitiv în Asia și urmează să fie promovate la posturi de radio din mai multe țări.






