Designerul roman Carmen Emanuela Popa a lansat sambata, 6 februarie, in cadrul unui eveniment privat, noua colectie BD toamna/iarna 2016. Conceptul colectiei este o elogiere a formelor corpului uman, combinand doua elemente complementare majore, forta si sensibilitatea feminina. Cromatica ne aminteste de diferitele ipostaze ale luminii care invaluieste corpul uman in momente ale zilei, intr-o atmosfera intima dar si raportarea la mediul social in care personajul uman activeaza.
”Dintotdeauna m-a fascinat corpul uman si studierea formelor prin crochiuri sau studiile de culoare. Cursurile de anatomie au adus bucuria descoperirii unui tip de frumusete marcata de subtilitati de linie dar si cromatice. Aceasta frumusete parca transpare prin haine si ne confirma ca ea exista dincolo de fiecare vesmant, dincolo de fiecare chip, trist sau vesel, deopotriva de expresive, dar marcate adeseori de prezenta unui anonimat primar”, spune designerul Carmen Emanuela Popa.
Cateva lucrari din noua colectie vor fi prezentate si intr-o expozitie inedita organizata la Centrul Rus din Bucuresti la data de 3 martie 2016, incepand cu orele 18.00.
Anul 2015 a fost anul in care designerul si-a definitivat studiile printr-o diploma de master in fashion design in cadrul Facultatii de Arte Decorative si Design, a Universitatii Nationale de Arte Bucuresti. La inceputul acestui an, designerul revine in forta cu noua colectie BD pentru toamna/iarna 2016. In prezent, designerul Carmen Emanuela Popa lucreaza deja la colectia pentru sezonul urmator, primavara – vara 2017.
Despre Carmen Emanuela Popa
Designerul român Carmen Emanuela Popa este absolventă a Facultății de Arte Decorative și Design a Universității Naționale de Arte București, cu studii masterale în cadrul UNAB/Strategii de Modă și Costum. S-a remarcat pe podiumurile internaționale, Mercedes Benz Fashion Week Russia, Athens Xclusive Designers Week ca fiind un artist antisystem. Colecțiile ei sunt inspirate din trăirile si atitudinile omului de rând, transmit ideea de compasiune perfectă în haute couture.
Creațiile designerului român au apărut în publicații precum British Vogue, Tatler Magazine UK.