Grupa C a Campionatului Mondial FIFA 2014 este, probabil, cea mai echilibrată, având în componență Columbia, Grecia, Coasta de Fildeș și Japonia. Vorbim deci, de o grupă, în care trupa lui Radamel Falcao pare favorită, însă nu una certă, și în care celelalte trei țări pot oferi oricând o surpriză plăcută.
Columbia – primul Mondial după 16 ani:
În 1990, Columbia reușea pentru prima și singura dată în istorie să treacă de faza grupelor la un turneu final de Campionat Mondial. Acum, cu o generație excelentă, un atac ucigător, compus din Radamel Falcao, Jackson Martinez și Carlos Bacca, dar și cu ajutorul unei grupe accesibile, selecționata sud-americană pare capabilă să-și bată propriul record.
Cum s-a calificat: locul 2 într-o grupă cu Argentina, Chile, Ecuador, Uruguay, Venezuela, Peru, Bolivia și Paraguay.
Antrenor: Jose Pekerman – a condus Argentina până în Sferturile Mondialului din 2006; a câștigat de trei ori Campionatul Mondial U-20 cu naționala Argentinei, în 1995, 1997 și 2001.
Vedeta echipei: Radamel Falacao. Radamel vine după un sezon sub așteptări la AS Monaco, unde s-a accidentat în luna ianuarie și nu a mai revenit pe teren de atunci. Atât Jose Pekerman, cât și suporterii columbieni speră ca el să fie în formă maximă la ora primului joc de la Mondial.
“11”-le perfect: Ospina (Nice) – Zuniga (Napoli), Perea (Cruz Azul), Yepes (Atalanta), Armero (Napoli) – Cuadrado (Fiorentina), Ramirez (Morelia), Sanchez (Elche), Rodriguez (AS Monaco) – Falcao (AS Monaco), Jackson Martinez (FC Porto)
Grecia – vor trece elenii de grupe pentru prima dată în istorie?
Deși a câștigat EURO 2004, Grecia are doar trei prezențe la un Campionat Mondial, nereușind vreodată să treacă mai departe de fază grupelor. Având o grupă ușor echilibrată și beneficiind de norocul proverbial grecilor, elenii pot, în sfârșit, să spere la o calificare în optimi.
Cum s-a calificat: locul 2 într-o grupă cu Bosnia și Herțegovina, Slovacia, Lituania, Letonia și Liechtenstein. Baraj: 4-2 la general cu România.
Antrenor: Fernando Santos – a câștigat campionatul Portugaliei cu FC Porto în 1999; a câștigat Cupa Portugaliei în 2000 și 2001, cu FC Porto, și SuperCupa Portugaliei, în 1999 și 2000, cu aceeași echipă; a mai câștigat Cupa Greciei, cu AEK Atena, în 2002.
Vedeta echipei: Kostas Mitroglou. Transferat în iarnă de Fulham, cu surle și trâmbițe, Miroglou nu a reușit mare lucru la echipa londoneză, gruparea de pe Craven Cottage, retrogradând la sfârșitul acestui sezon de Premier League. Astfel, atacantul grec vine la Mondial și pentru a face o impresie bună, în vederea unui eventual transfer la o altă echipă.
“11”-le perfect: Karnezis (Granada) – Torosidis (AS Roma), Papastathopoluos (Borussia Dortmund), Maniatis (Olympiakos), Holebas (Olympiacos) – Karagounis (Fulham), Samaris (Olympiacos), Tziolis (Kayserispor) – Salpingidis (PAOK Salonic), Mitroglou (Fulham), Samaras (Celtic Glasgow)
Coasta de Fildeș – un ultim “tun” pentru Drogba?:
Ivorienii au avut un ghinion enorm la singurele lor prezențe la Mondial, atât în 2006, cât și în 2010, fiind trimiși în “grupa morții”. Acum, cu un Didier Drogba aflat la ultimul său Mondial, dar care a reușit să obțină trofeul UEFA Champions League, cu Chelsea, când nimeni nu se mai aștepta, selecționata ivoriană își dorește să profite de această grupă favorabilă pentru a accede, în sfârșit, în optimi.
Cum s-a calificat: locul 1 într-o grupă cu Maroc, Tanzania și Gambia. Baraj: 4-2 la general cu Senegal.
Antrenor: Sabri Lamouchi – debutant.
Vedeta echipei: Didier Drogba. Ajuns la 36 de ani, jucătorul ce a înscris 64 de goluri în tricoul Coastei de Fildeș, va încerca să dea un ultim “tun” înainte de retragerea sa de pe terenul de joc.
“11”-le perfect: Barry (Lokeren) – Bamba (Trabzonspor), Kolo Toure (FC Liverpool), Zokora (fără echipă), Boka (Vfb Stuttgart) – Tiote (Newcastle United), Yaya Toure (Manchester City), Serey Die (FC Basel), Kalou (Lille) – Drogba (Galatasaray), Gervinho (AS Roma)
Japonia – cea mai bună generație de până acum
Niponii au cea mai bună generație de jucători din istorie și vor încerca să profite la maxim de ea la acest turneu final, unde speră, ca în sfârșit, să treacă de faza optimilor de Finală.
Cum s-a calificat: locul 2 într-o grupă cu Uzbekistan, Coreea de Nord și Tadjikistan, apoi locul 1 într-o grupă cu Australia, Iordania, Oman și Irak.
Antrenor: Alberto Zaccheroni – a câștigat Cupa Asiei (2011) și Cupa Asiei de Est (2013) cu Japonia; a mai câștigat titlul în Serie A, în 1999, cu AC Milan.
Vedeta echipei: Shinji Kagawa. După un sezon de coșmar cu Manchester United, Shinji Kagawa vine la Mondial pentru a șterge din această impresie slabă.
“11”-le perfect: Kawashima (Standard Liege) – Uchida (Schalke 04), Yoshida (Southampton), Konno (Gamba Osaka), Nagatomo (Inter Milano) – Kiyotake (Nurnberg), Kagawa (Manchester United), Honda (AC Milan), Aoyama (Sanfrecce Hiroshima) – Okazaki (Mainz), Osako (1. FC Koln)