Above & Beyond revin în România

Jono Grant, Tony McGuinness și Paavo Siljamäki, cu alte cuvinte Above & Beyond, vin la București pe data de 23 iulie în cadrul primei ediții a festivalului Timeshift.

Cei trei artiști nu sunt străini de meleagurile românești, aceștia vizitandu-ne prima oară la finele lunii martie 2007, în 2010 când au fost prezenți la Tîrgu Mureș în cadrul festivalului Peninsula, dar și pe malul mării la Liberty Parade, iar mai apoi în 2012 când au inclus România în cadrul turneului mondial Group Therapy.

Porniți la drum undeva prin 1999 când Jono și Paavo au pus bazele label-ului Anjunabeats, grupul nu devine complet până când Tony McGuinness (inițial marketing executive la Warner Music Group) nu se alătură celor doi după o colaborare extrem de inspirată (ce îi ajută să intre pe locul 1 în UK club charts) ce a implicat realizarea remix-ului „Home” , a celor de la Chakra.

Planurile mărețe ale trioului devin vizibile încă de la bun început, în anul 2000 cei trei punând bazele OceanLab – un grup de trance vocal ce beneficiază de vocea angelică a Justinei Suissa.

Urmează ani de creație și mixuri (cu toții ne amintim de club mix-ul Madonnei „What it feels like for a girl”), debutul ca DJ pe scenă alături de Ferry Corsten și Tiesto, dar și lansarea single-ului „No one on Earth” în colaborare cu Zoë Johnson.

În 2006 apare și primul album „Tri-State” ce include single-ul „Air for Life” pentru care Andy Moor este producător, piesa fiind votată ca  Tune of the Year 2005, în cadrul emisiunii de radio „A State of Trance” a lui Armin van Buuren.

Sfârșitul anului 2007 vine și cu cel mai mare show marca Above & Beyond, cei trei performând în fața a peste un milion de oameni, pe Barra Beach din Rio de Janiero, Brazilia.

Cel de-al doilea album, „Group Theray” vede lumina zilei în 2011, cei trei tranceri colaborând cu  Zoë Johnston și Richard Bedford, și se bucură de un real succes încă de la început trupa fiind catalogată ca „the biggest electronic DJing and production collective the UK has ever produced” de către DJMag.

Nici că se putea ca un astfel de succes să nu genereze un turneu mondial de promovare ce a cuprins America de Nord, Europa, Asia și Australia, astfel că cei trei pornesc în anul 2012 „Group Therapy Tour”. Totodată sunt cap de afiș și pentru Ultra Music Festival, Tomorrowland și Stereosonic.

În 2014 Above & Beyond sărbătoresc cel de-al 100-a episod de Group Therapy (emisiune de radio săptămânală pornită cu doi ani înainte și urmasă a „Trance Around the World”), în Madison Square Garden din New York, doi ani mai târziu urmând show-ul grandios de la Ziggo Dome din Amsterdam când au celebrat episodul cu numărul 200.

Cei trei sparg tiparele trace cu albumele „Acoustic” (2014) și „Acoustic II” (2016), Tony declarând că ambele reprezintă „un proiect de reconectare cu artistii de dinainte de providențiala întâlnire”.

Povestea trio-ului britanic este însă departe de a fi totalmente scrisă, așadar publicul din România este invitat să facă parte dintr-un capitol esențial al muzicii electronice și să răspundă prezent la întâlnirea cu Jono, Tony și Paavo.

În plus, fanii genului vor putea să îi mai vadă și pe ATB, Gareth Emery, Markus Schultz, Cosmic Gate, John O Callaghan, Ruben de Ronde, Giuseppe Ottaviani și mulți alții.

Abonamentele pentru festival au fost deja puse în vânzare pe site-ul www.timeshift.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.