Aventură SF la înălțime, în filmul “The Dark Tower” / “Turnul Întunecat”

Mult-așteptata ecranizare după cunoscuta ficțiuneThe Dark Tower” a scriitorului american Stephen King se va dezvălui curând publicului cinefil din lumea întreagă. Combinând diverse genuri, precum acțiune, aventură, fantasy, SF, horror și western, “The Dark Tower” / “Turnul Întunecat”, o producție Weed Road Pictures prezentată de Columbia Pictures, MRC și Imagine Entertainment, se va lansa simultan în cinematografele din România și SUA vineri, 4 august 2017.

Mai sunt şi alte lumi în afară de cea în care trăim, susține Stephen King, creatorul „The Dark Tower” / “Turnul Întunecat” – un multi-univers în care cotidianul coexistă cu supranaturalul. Eterna confruntare dintre bine și rău capătă aici noi valențe: Roland Deschain (interpretat de Idris Elba) este ultimul dintr-o pleiadă de vajnici pistolari care au jurat să mențină pacea și să apere cu preţul vieţii Turnul, elementul de echilibru ce ține lumea laolaltă. La rândul său, Walter O’Dim alias Omul în negru (Matthew McConaughey), chintesența răului, vrea să instaleze haosul în toate lumile cunoscute, iar pentru a reuși, este suficient să doboare Turnul. Cei doi poartă o nesfârşită luptă, iar de deznodământul acesteia depinde însăşi soarta omenirii. Miraj sau realitate, confruntarea Pistolarului cu Omul în negru i se arată în vise unui băiat de 14 ani din New York, singurul care ar putea înclina balanța. Dar va reuși el oare să pătrundă în cealaltă dimensiune? Aflăm din 4 august a.c., la cinema, în 95 minute de aventuri western SF.

Redactarea celor opt volume din seria “The Dark Tower” s-a întins pe parcursul întregii cariere a lui King, iar Lumea de mijloc și Turnul Întunecat reprezintă chiar elementul central al universului său fictiv. Povestea a inspirat milioane de cititori din lumea întreagă, printre care şi danezul Nikolaj Arcel, pe atunci un băieţel. Tocmai pasiunea pentru universul lui King avea să-i aducă, mai târziu, lui Arcel rolul de regizor al primei ecranizări după The Dark Tower, dar și provocarea de a reda cât mai fidel amestecul de real și fantastic specific autorului – misiune deloc ușoară, considerând prestigiul operei și așteptările fanilor.

Perspectiva inedită asupra celeilalte dimensiuni este prezentată printr-o combinație inovatoare între elemente de documentar, scene de acţiune intensă și efecte speciale, iar pentru a reda peisajele stranii din Lumea de mijloc, filmările s-au realizat în Africa de Sud și deşertul Karoo.

Distribuția îi include pe Idris Elba (câștigătorul unui Glob de Aur pentru rolul din serialul TV “Luther” – 2010), Matthew McConaughey (care are în palmares un trofeu Oscar pentru interpretarea din “Dallas Buyers Club” – 2013), Katheryn Winnick, Tom Taylor, Claudia Kim, Fran Kranz, Abbey Lee şi Jackie Earle Haley. Regizorul Nikolaj Arcel (nominalizat, în 2011, la BAFTA pentru filmul „The Girl with the Dragon Tattoo”), semnează și scenariul, alături de Akiva Goldsman, Jeff Pinkner şi Anders Thomas Jensen, pe baza operei lui Stephen King.

Adresându-se audienței generale, filmul este distribuit în România de InterComFilm.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.