La 1 mai 1994 a avut loc primul mare protest londonez împotriva proiectului de lege privind justiția penală (Criminal Justice and Public Order Act 1994, Section 63), actul legislativ care a interzis pentru prima dată un gen de muzică – muzica rave, „caracterizată în întregime sau predominant prin emiterea unei succesiuni de ritmuri repetitive”.
Această formulare vagă – care ar putea descrie și muzica techno, house, jungle, ba chiar și unele forme de pop – a fost percepută ca o tentativă de a cenzura o cultură emergentă printr-un filtru estetic reglementat legal. Termenul “repetitive beats” a devenit ulterior o etichetă de rezistență și a fost folosit ironic în festivaluri, proteste și muzică.
În ciuda demonstrațiilor pe scară largă față de ceea ce a fost perceput ca o acaparare draconică a puterii de către autoritățile britanice, proiectul de lege a devenit lege mai târziu, în 1994.
Harold Heath, fost DJ și producător, a analizat reacția comunității muzicii dance la acea vreme și impactul de durată al legii asupra scenei rave de astăzi, notează djmag.com.
Legea privind justiția penală și ordinea publică a fost adoptată în legislația britanică în noiembrie 1994
Celebră pentru faptul că viza evenimentele cu muzică „caracterizată în întregime sau predominant prin emiterea unei succesiuni de ritmuri repetitive”, legea a conferit poliției noi puteri extinse de a „îndepărta persoanele care participă sau se pregătesc pentru un rave” – da, de fapt au legiferat în mod specific împotriva rave-urilor.
O petrecere rave a fost definită ca fiind orice adunare de zece persoane sau mai mult; poliția putea ordona dispersarea unor astfel de adunări și putea întoarce pe oricine pe o rază de o milă, cu pedepse de trei luni de închisoare sau amenzi de 2.500 de lire sterline pentru nerespectare. Proiectul de lege viza, de asemenea, printre altele, ocupanții ilegali, protestatarii ecologiști, sabotorii de vânătoare și așa-numiții călători „new age”, ca și cum Partidul Conservator la putere ar fi lansat un atac asupra fiecărei subculturi care, în opinia lor, amenința cumva decența tradițională britanică și legea și ordinea.
Proiectul de lege privind justiția penală (abreviat în curând „CJB” – a fost un „proiect de lege” înainte de a fi adoptat, un „act” după aceea) a fost o reacție prost gândită, grăbită și răzbunătoare la – în principal – legendarul festival Castlemorton din primăvara anului ’92. Timp de o săptămână, între 20 și 30 de mii de oameni (estimările variază) au luat parte la una dintre cele mai frumoase expresii ale puterii muzicii dance de a crea o comunitate – sau au luat parte la sfârșitul civilizației așa cum o știm prin intermediul „cultului malefic al acid house” (TM The Sun), în funcție de punctul de vedere.
Proiectul de lege privind justiția penală (CJB) a fost cel mai recent dintr-o serie de încercări ale guvernului de a pune capăt rave-urilor ilegale, după eșecul Legii privind divertismentul (penalități sporite) din iulie 1990 de a avea un efect semnificativ, după cum a demonstrat scena înfloritoare a rave-urilor ilegale din anii ’91/’92.
„Mișcarea a crescut pe parcursul verii ’91-’92, când toate rave-urile s-au mutat afară”, spune Simone „Sim Simmer” Feeney, co-fondator al Spiral Tribe”.
Ea continuă: “Castlemorton a fost masiv, motiv pentru care ne-au dat în judecată – totul a fost o înscenare politică. În urma unuia dintre cele mai costisitoare procese din istoria Regatului Unit, în 1994, toți cei 13 membri ai Spiral Tribe care fuseseră arestați după Castlemorton au fost găsiți nevinovați.” „Și la scurt timp după aceea”, își amintește Simone, „au introdus legea privind justiția penală”.
Criticat pe scară largă de organizațiile pentru drepturile omului, CJB a fost un act legislativ care a fost, în cuvintele lui Harry Harrison de la DiY Sound System în cartea sa Dreaming Of Yellow, „…atât de grav în prevederile sale încât o întreagă subcultură s-a ridicat pentru a împiedica intrarea sa în vigoare”. În urma anunțului făcut la conferința Partidului Conservator din octombrie 1993, dansatorii, DJ-ii, MC-ii, promotorii, muzicienii și producătorii s-au unit cu ocupanții ilegali, protestatarii ecologiști, călătorii și „cruciații” pentru a organiza o rețea de proteste. S-au pus la dispoziție autocare pentru protestele din Londra și sprijin pentru cei arestați la proteste. Lupta a început.
“Eram plini de zel naiv că vom schimba afurisita de lume”
Primul mare protest împotriva CJB, un marș de la Hyde Park la Trafalgar Square, în centrul Londrei, organizat de Advance Party, a avut loc sâmbătă, 1 mai 1994 – May Day. Acesta a fost urmat la scurt timp de o a doua mare mobilizare, pe 24 iulie, de aproximativ două ori mai mare decât prima. Primele două proteste majore au fost în mare parte pașnice. „A fost o sărbătoare masivă”, spune Matt despre primul protest, „și eram plini de zel naiv că vom schimba afurisita de lume”.
Cel de-al treilea protest din Londra a avut loc la 9 octombrie și, după mitingul din Hyde Park, au izbucnit violențe după ce poliția s-a întors împotriva protestatarilor cu gaze lacrimogene. Pe măsură ce se apropia data la care proiectul urma să devină lege, se simțea tot mai mult că sfârșitul se apropie. Lol menționează că a contactat figuri cunoscute și importante din muzica dance la acea vreme. „Sincer, am dat totul, am încercat cu adevărat și sunt sigur că am sensibilizat un pic lumea, dar nu suficient”, spune el. „DJ Mag, Mixmag, The Guardian și Melody Maker ne-au sprijinit, dar ar fi fost grozav dacă am fi reușit să implicăm mai mult publicul larg.”
Un efect neașteptat al actului și al protestelor a fost influența lor asupra a ceea ce a devenit industria festivalurilor din Regatul Unit. În cele din urmă, dacă CJA a urmărit să elimine rave-urile ilegale, a eșuat. Cu siguranță le-a restrâns, a făcut ca miza să fie mai mare pentru organizatori. Dar, după cum spune Ixindamix de la Spiral Tribe pentru DJ Mag: “Oamenii vor petrece și sărbători întotdeauna, dansul pe ritmuri este un instinct uman străvechi. Indiferent de legile care sunt create, oamenii vor găsi întotdeauna o modalitate de a petrece împreună – este inevitabil.
Analiza integrală poate fi citită aici.
Această intervenție a statului britanic a avut efect de domino. Legi similare au apărut în alte țări europene, iar cultura rave s-a radicalizat, mutându-se în păduri, fabrici abandonate și spații rurale – generând o estetică nomadă, decuplată de industria mainstream.
Franța – Legea împotriva „rassemblements festifs non déclarés”
Începând cu anii 2000, autoritățile franceze au vizat cultura free party / teknival. Legea din 2002 permite prefecturilor să interzică sau să disperseze evenimente cu peste 250 de persoane organizate fără autorizație. În 2021, după rave-ul ilegal din Lieuron (2500+ persoane în plină pandemie), au fost propuse înăspriri: confiscarea echipamentului, amenzi mai mari, dosare penale pentru organizatori.
Germania – Ordnungswidrigkeitenrecht & reglementări locale stricte
În Germania, legile sunt aplicate descentralizat. Orașe ca Berlin au tolerat scenele underground, dar altele au folosit reglementările privind zgomotul și spațiul public pentru a opri evenimente spontane. Poliția poate invoca pericole pentru siguranța publică pentru a opri petrecerile ilegale, iar echipamentele pot fi confiscate.
Italia – Decretul anti-rave (Decretul-lege nr. 162/2022)
Adoptat sub guvernul Meloni, acest decret prevede pedeapsă de până la 6 ani de închisoare pentru organizatorii de petreceri neautorizate în spații ocupate.A fost aspru criticat ca atac la adresa libertății de întrunire și aliniat mai degrabă la o logică de „control social” decât una de protecție reală.
SUA – Illicit Drug Anti-Proliferation Act (2003), cunoscut ca RAVE Act
Legea viza evenimentele în care ar putea avea loc consum de droguri, inclusiv rave-uri. Organizatorii puteau fi trași la răspundere dacă nu luau măsuri suficiente pentru a preveni consumul de substanțe – chiar dacă nu aveau legătură directă. Legea a fost criticată pentru că descurajează organizatorii de evenimente să implementeze măsuri de reducere a riscurilor, cum ar fi furnizarea de apă gratuită sau prezența personalului medical, de teamă că aceste acțiuni ar putea fi interpretate ca încurajare a consumului de droguri. A generat auto-cenzură în scena clubbing americană: multe cluburi au evitat să găzduiască rave-uri din teamă de sancțiuni.
Spania – Toleranță variabilă, dar reglementare dură a zgomotului și spațiului
În Spania, reglementarea zgomotului este stabilită prin Legea nr. 37/2003 privind zgomotul (Ley 37/2003, del Ruido), adoptată la 17 noiembrie 2003. Această lege stabilește cadrul legal pentru prevenirea, monitorizarea și reducerea poluării fonice, având ca scop protejarea sănătății publice și a mediului. În special în Ibiza, autoritățile au înăsprit legile privind zgomotul și orele de funcționare. În regiunile rurale, free party-urile sunt adesea dispersate rapid de forțele de ordine.
România – party-urile rave sunt reglementate indirect prin mai multe legi
În România, nu există o lege care definește muzica electronică sau rave-ul ca fiind periculoase, dar există un cadru legislativ general care permite intervenții și sancțiuni împotriva evenimentelor spontane, ilegale sau considerate deranjante. Practic, autoritățile au „instrumente” legale, dar nu și o ideologie clară anti-rave. Legile prin care pot fi sanctionați organizatorii și participanții:
- Legea nr. 61/1991 (republicată și modificată), privind sancționarea faptelor de tulburare a ordinii și liniștii publice.
- Legea nr. 121/2019 privind evaluarea și gestionarea zgomotului ambiant.
- Codul Penal (Art. 224) privind violarea sediului profesional sau a unui spațiu închis.
- Legea nr. 60/1991 privind adunările publice – Dacă o petrecere este considerată „adunare publică”, atunci trebuie notificată la primărie.
- Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri
Astăzi, la 30 de ani de la adoptarea legii în Marea Britanie, expresia „repetitive beats” este un simbol ironic al opresiunii și un memento al puterii muzicii de a coagula comunități, de a crea spații libere, și de a provoca sisteme.
