București, 10 septembrie 2026 – Radio DEEA, pionierul și una dintre cele mai longevive platforme dedicate muzicii electronice din România, împlinește 29 de ani de emisie.
Timp de aproape trei decenii, Radio DEEA a fost platforma de lansare și casa iubitorilor de muzică electronică din România. De la primele acorduri transmise în eter până la experiențele digitale actuale, brandul a rămas fidel aceleiași misiuni: promovarea culturii clubbingului, sprijinirea noilor talente și a muzicii de calitate.
Grila Radio DEEA rămâne fidelă misiunii sale de a susține noua generație de artiști, oferind șanse și expunere tinerilor DJ aflați la început de drum – mulți dintre ei veniți direct de la pupitrele școlilor de profil, în emisiunea realizată de Amnesico în fiecare marți.
Săptămâna începe în forță cu Monday Mix Lounge, lunea, alături de DJ Mino și Loco oCco, iar weekendul este deschis vinerea de E.D.NA, a cărei selecție muzicală aduce în difuzoare acel vibe inconfundabil de pub bucureștean – un spațiu efervescent plin de energie.
În același timp, echilibrul este păstrat prin seturile DJilor consacrați: Alin Prandea, cu probabil cel mai eclectic set al momentului – The DJ’s Calling; Marco Briguglia, care readuce atmosfera celui mai bun after prin Groovy Magic, de călătoriile sonore în universul trance oferite de Kristofer, dar și de peisajele underground construite de K-M3L sub „ciocanele” ritmurilor hard techno.
Dincolo de platane, echipa care dă viață proiectului este completată de inegalabila Mi Re La, omul din spatele site-ului și al interviurilor, care ne invită să descoperim artiștii în și dincolo de pupitru și Nechifor Petruț, care ne așteaptă alături de invitații săi speciali în fiecare miercuri și vineri, în cadrul emisiunii DEEA Spotlight.
Despre Radio DEEA:
Fondat în urmă cu 29 de ani, Radio DEEA este un brand de referință pentru muzica electronică din România, promovând constant DJ și producători locali și internaționali.
Descoperă mai multe la Radio DEEA
Abonează-te ca să primești ultimele articole prin email.









