Bine ai revenit si… bine ai supravietuit 🙂
In general, nici o discutie nu poate suprinde multele straturi de senzatii si trairi pe care o experienta multiculturala ca Red Bull Music Academy le incapsuleaza, asa ca te invit pentru inceput sa inchizi ochii si sa notezi, cat mai visceral si dadaist cu putinta, idei si cuvinte care iti vin in minte cand te gandesti la cele doua saptamani petrecute la Tokyo. Dar te rog, fii sincera si nu te cenzura 🙂
Multumesc! Bine ai supravietuit e intr-adevar foarte bine spus 🙂 Experienta mea la RBMA Tokyo, pe scurt, descrisa ca un stream of consciousness ar fi: mult sake, lifturi, lifturi, lifturi, drum machines, toalete care canta, cearcane, disco balls, reclame care canta, prea multe etaje, somnul ca lux, cladiri care canta, candelabre, jam sessions in dubite, warehouse parties cu masti de praf, octopus snacks, dormit pe tatami mats, Halloween, dragoni, dormit in baruri, cantece despre copilarie, camasi si cravate de vanzare in supermaketuri, ramen la micul dejun (sau cina, cine mai stie), temple si monstrii, sincroane, coruri, usi secrete, noise, vulturi pe plaja, neone, filme pe VHS in baruri inguste din Golden Gai, dans, taxiuri cu mileu pe spatar care nu duc nicaieri, dormit in taxiuri cu mileu pe spatar care nu duc nicaieri, mult prea multe butoane, un taifun pasager, treceri de pietoni cu o mie de sensuri, ambulante care suna ca niste masini de jucarie, umbrele transparente, zambete, imbratisari, bere, cluburi, jazz, imparatii ale vinilurilor.
Gresesc daca spun ca nici in cele mai indraznete vise cosmopolite, transculturale si genre bending nu ti-ai imaginat ca vei trai un soc ultrapozitiv cum a fost cel de la Red Bull Music Academy? Alt fus orar, alta cultura, alt mediu decat cel in care esti obisnuita sa lucrezi, sa creezi si sa traiesti… Poti sa detaliezi?
Intr-adevar a fost destul de surprinzator, si toti factorii pe care i-ai enumerat au contribuit din plin la socul cultural din prima zi. Am incercat sa nu-mi fac asteptari, sa ajung fara un checklist, si sa parcurg toata experienta asta intr-un mod cat mai calm si cat mai intuitiv. Am vrut sa vad unde ma duc strazile, conversatiile, oamenii si sa iau tot ce e mai bun si frumos din tot ce mi se intampla. A fost momentul ideal sa ma pierd intr-un periplu de genul asta. Oamenii din Academie au avut o grija fenomenala fata de noi (organizarea a fost un vis) si am fost incurajati in sensul asta.
Ceea ce mi-a placut cel mai mult a fost faptul ca muzica a fost numitorul comun pentru toti (atat pentru participanti cat si pentru staff) si mi-am dat seama ca am crescut cu aceleasi albume, am fost la aceleasi concerte, avem aceleasi referinte culturale si glume, etc. De asemenea, am descoperit ca am si cativa prieteni comuni cu cativa dintre participanti – din tari ca Rusia, Chile si chiar Japonia. Ori am fost foarte bine selectati, ori lumea e mult mai mica decat mi-am imaginat, si asta a fost adevaratul soc ultrapozitiv pentru mine.
In afara Academiei, m-am indragostit de Tokyo – oamenii merg zambind pe strada, te ajuta sa ajungi oriunde chiar daca nu vorbesc engleza, iti dau cadouri si te roaga sa fii profesorul lor de engleza. Desi Tokyo e imens, e foarte ordonat, curat si potolit. Nu mai auzit pe nimeni tipand pe strada, de exmplu. E genul de metropola care, intr-un mod ciudat, te face calm si te linisteste. Viata e frumoasa si palpitanta in Tokyo. E locul unde se intampla ceva cinematic in orice directie te-ai uita. Mi-ar placea sa ma mut acolo pentru o perioada.
Cum te-ai regasit si repozitionat fata de ceea ce credeai ca esti si stii sa faci in timpul sesiunii Tokyo?
Tehnic vorbind, am realizat ca ma simt mai confortabil ca producer decat ca instrumentist sau vocal. Imi place sa culeg diverse parti realizate de diferite persoane, sa le pun la un loc si sa le fac sa straluceasca. Acum imi doresc sa invat mai multe instrumente – sa canti la un instrument iti ofera o comunicare imediata cu o alta persoana, si cred ca genul asta de legatura e destul de importanta.
Stilistic vorbind, am avut mereu o oarecare distanta si totodata un imens respect fata de oamenii care fac muzica “de club”, pe care i-am privit ca fiind dintr-o alta lume care nu s-ar interescta in mod natural cu lumea mea. Experienta asta m-a facut sa realizez ca genul asta de segregare e obtuza si nu-si are rostul. Toata muzica e importanta, indiferent de functia ei. Exista un public si pentru ceea ce fac eu, care poate sa fie alcatuit din aceeasi oameni care danseaza in club.
In concluzie, toata experienta asta m-a impacat cu rolul meu in general. Cineva are nevoie sa-i faca pe oameni sa stea un pic jos, sa mediteze si sa respire dupa atata dans si ma declar foarte multumita cu acest rol.
Cum s-a vazut Tokyo din Headquarterul Red Bull Music Academy?
A fost foarte bizar cand am ajuns in Tokyo in prima zi – din camera mea de hotel de la etajul 12 se vedea un panou imens cu RBMA care parca domnea asupra orasului. Am avut senzatia ca orasul parca ne astepta, a fost ciudat.
Apoi, in primele zile nu am iesit prea mult din studiouri si din camp iar Tokyo-ul parea asa doar un decor fascinant. Camp-ul a fost amplasat intr-un cartier foarte fain, Shibuya, un cartier tanar si plin de oameni misto. In urmatoarele zile am descoperit orasul prin muzica si prin locatiile la care trebuia sa ajungem pentru concerte.
Cum ti-ai vazut muzica si planurile pe care le aveai despre tine la Londra de la etajul 12 al hotelului unde ai stat, in contextul atator intalniri, sesiuni creative, concerte, clubbing, lectures etc.?
E o intrebare foarte buna!
In prima zi de RBMA am fost rugati sa prezentam 2 minute din muzica noastra. Am fost extrem de fascinata de varietatea si calitea muzicii tuturor, iar cand a fost momentul sa imi prezint propria muzica am simtit ca locul meu nu e acolo, printre atatia oameni talentati. Insa, apoi, am fost placut surprinsa de feedbackul pozitiv si de ofertele de colaboare pe care le-am primit dupa prezentare – si de asemenea, destul de socata sa aflu ca majoritatea a trecut prin exact aceleasi sentimente coplesitoare in timpul prezentarii. Sesiunea de ascultat a fost un pas important care ne-a facut sa ne dam seama ca eram acolo cu un scop, de a avea mai multa incredere in noi, de a invata lucruri noi si a de ne confrunta cu propria noastra identitate.
E foarte ciudat – cand faci muzica, cel putin in cazul meu, petreci foarte mult timp sigur intr-o camera, schitand si stergand o groaza de detalii, pana la paroxism. E o migala interminabila si innebunitoare, care de multe ori ma face sa nu-mi mai placa piesa la care lucrez. Ajung sa schimb totul la sfarsit, si apoi o iau de la capat. Ceea ce m-a frapat cel mai mult la cativa dintre participanti a fost un stil de lucru total diferit. De exemplu, au o idee, o inregistreaza, mai adauga alta idee si deja piesa e 70% acolo. Stiu de unde sa porneasca si unde vor sa ajunga si au multa incredere in proces. Si asta m-a schimbat destul de mult, incerc sa am mai multa incredere intr-un flow natural al lucrurilor, sa fiu mai spontana.
Cum te vezi acum in viitor, avand aceasta experienta in spate?
Mult mai productiva! Vazand ritmul in care am lucrat in cele doua saptamani de RBMA, imi dau seama ca am tot timpul din lume sa imi fac tot ce imi doresc. Am toate uneltele sa merg mai departe. Si imi doresc sa colaborez cu ceilalti, am o lista imensa cu tot ceea ce vreau sa fac, sper sa se indeplineasca.
Aceasta calatorie m-a schimbat mult din punct de vedere spiritual. M-am intors la Londra cu ideea ca nu conteaza daca ceea ce faci e imperfect, important e sa te bucuri de proces si de timpul pe care il petreci lucrand, pentru ca asta e cel mai evident atunci cand asculti o piesa, iti dai seama daca a fost facuta de cineva multumit cu propria sa munca/viziune.
Ce conexiuni cu oameni deosebiti ai stabilit si cum crezi ca vor evolua si se vor integra in proiectul Parachute Pulse? Poti sa ii si enumeri daca vrei si sa mentionezi cele care te-au marcat cel mai mult.
Desigur! Toti oamenii din Academie au fost extraordinari. Absolut toti. M-am indragostit de toata lumea. Nu a fost suficient timp cat sa facem tot ce ne dorim din punct de vedere muzical, dar am ramas in contact si avem planuri mari.
In primele zile am lucrat cu Başak Günak sau Ah!Kosmos, din Istanbul, care mi s-a parut a fi cea mai dedicata, inteligenta, muncitoare si entuziasta persoana pe care am cunoscut-o vreodata. Genul de persoana care e mereu in priza, si care face mereu ceva interesant si se imparte intr-o mie de directii, dar care intr-un mod miraculos isi face timp sa ii ajute pe ceilalti la orice pas. Am si ras mult cu ea, e extrem de amuzanta – glumea ca sesiunile mele in Ableton seama cu Monet, si ale ei cu Mondrian (referitor la felul in care ne coloram trackurile). Si da, avem planuri de viitor – o sa facem cateva piese impreuna in curand, de-abia astept.
Cu Blinky Bill din Kenya, am facut o piesa minunata, care suna ca o combinatie intre The Roots cu TV On The Radio. Cred ca challenge-ul meu personal pentru RBMA a fost sa fac o piesa care nu e trista sau lenta, iar cu Bill m-am inteles foarte bine inca din prima zi – e un personaj foarte cool si carismatic, care calatoreste foarte mult – venise la RBMA de la o conferinta TED din Brazilia. Dorian Concept ne-a ajutat cu un solo minunat de rhodes piano – piesa asta a iesit foarte bine!
Am mai lucrat si cu Sara Vondraskova aka Never Sol sau din Praga. A fost o placere sa lucrez cu ea, e genul de om care poate sa improvizeze din orice si la orice ora. A fost formidabil sa o vad lucrand, si improvizand versuri. De obicei ma gandesc mai mult la versuri dupa ce deja am o forma finala a unei piese, in schimb Sara face asta intr-un mod organic; e fascinant sa vezi cum cuvintele prind forma in timp ce improvizeaza. Sara si Bașak ar fi formula pentru my ultimate dream band. Am lucrat impreuna cu ele la o piesa foarte misto, de-abia astept sa o terminam.
De asemenea, am mai lucrat la cateva piese si cu MMMOOONNNOO, Daniel Neves – un muzician din Lisabona, care face muzica drone si experimentala. Am avut multe lucruri in comun si am prins multe jam sessionuri cu el, pe la 4-5 noaptea, intre doua beri si sandvisuri onigiri (si chipsuri dubioase cu peste si alune). E un om extrem de talentat. Are o colectie nebuna de pedale si tot ce face e extraordinar de misto. Dupa academie ne-am plimbat prin Akihabara, prin temple si pe la malul Pacificului, am inregistrat multe lucruri faine si acum avem cateva idei despre ce o sa facem impreuna in viitor.
Am avut placerea de a colabora si cu Douchka, un DJ/Producer foarte misto din Franta cu o energie nebuna (genul de om care trebuie smuls cu clestele din studio ca sa-i aduci aminte ca mai trebuie sa si doarma si sa manance din cand in cand), pentru care am inregistrat voce pentru o piesa foarte molipsitoare care a fost our goodbye track pentru Tokyo 🙁
Pentru viitor, mi-a placut mult si de Kate NV, din Moscova, cu care imi doresc sa colaborez in curand. E o persoana formidabil de talentata si de muncitoare – are o trupa geniala, deseneaza, e arhitect, designer si la curent cu toate anime-urile importante 🙂 Si bineinteles, e extraordinar de amuzanta si canta la toate instrumentele.
Lucio Silva din Brazilia a fost din nou, un personaj extraordinar, cu care am cantat in primele zile de academie. Avem cateva jam sessionuri inregistrate, ramane de vazut ce pastram din ele. Are o energie debordanta si e cel mai de treaba om din univers. E o persoana foarte calda – zambeste mereu si e un pianist foarte talentat. Imi doresc foarte mult sa lucrez si cu el in viitor.
Ok, o sa ma opresc aici pentru ca altfel o sa incep sa povestesc despre toti oamenii din Academie! Care merita ascultati neaparat – majoritatea seturilor lor live se gasesc aici: http://www.rbmaradio.com/categories/live-recordings/formats/from-the-academy
Ai ceva planuri concrete?
Deocamdata cred ca toti incercam sa ne revenim, sa procesam toata experienta asta si apoi sa ne regrupam in diferite roluri si formule. Sunt foarte norocoasa ca stau in Londra, toate drumurile duc sau pleaca de aici la un moment dat. Sunt sigura ca voi avea ocazia de a-i vedea pe multi dintre participanti in curand 🙂
Cum a fost primit live-ul tau? Poti descrie putin contextul (cu cine ai impartit scena, la ce ora, ce public, ce feedback si mai ales, ce setup)
Suprinzator de bine! A fost o zi extrem de frumoasa si intensa din toate punctele de vedere.
Initial aveam impresia (o impresie foarte nedocumentata de altfel) ca o sa cant intr-o camera cu niste plante intr-un colt de muzeu, un setting cu care m-as fi simtit foarte impacata. Dar cand am fost la soundcheck, am inghetat! Ma astepta un peisaj destul de surreal: o scena impunatoare, amplasata intr-un fel de piscina joasa cu lanterne, in cadrul unei gradini imense la Tokyo National Museum. Am simit ca nu merit asta – a fost cea mai frumoasa locatie de concert pe care am vazut-o vreodata. Cand am ajuns, cativa oameni purtau ghete inalte de cauciuc si curatau piscina de fruze moarte cu un fel de plasa de pescuit in timp ce DJ Krush isi repeta setul alaturi de o suita de muzicieni japonezi care cantau la instrumente traditionale vechi de secole.
Apoi, soundcheckul a fost genial: pentru ca eram prea inalta, oamenii din staff au venit cu o bormasina si mi-au construit pe loc un pupitru iar cu stage managerul am avut placerea de a discuta despre whiskey-uri scotiene; am descoperit ca avem si aceeasi bere preferata (tot din Scotia) – nu cred ca am trait o experienta mai multicurala de atat. Nu am avut backstage – ca sa ajungem la scena trebuia sa trecem printr-un fel de desis, iar o persoana din crew avea jobul de a ne urmari cu o lanterna la orice pas, ca sa nu ne impiedicam de copaci si crengi. Foarte amuzant.
Am cantat in deschiderea lui DJ Krush in jur de 8 seara. Setul meu a fost mai mult ambient si mai mult improvizat – mi-am decupat diverse bucati din diverse piese si am incercat sa le combin in mod diferit, si am si cantat un pic. Publicul sedea pe niste scaune pliable si era imbracat in pelerine de ploaie oferite de staff, si desi a plouat, a fost foarte receptiv. Ploaia a facut toata experienta asta mult mai frumoasa. La sfarsit, am primit multe felicitari si imbratisari si tweet-uri in japoneza pe care inca nu le inteleg. Si papuci traditionali japonezi oferiti de DJ Krush. Apoi ne-am suit cu totii in dubite si am plecat spre studio, unde am lucrat la piese noi pana tarziu. Si povestea nu se incheie aici! Cand am ajuns la hotel, am mai stat la o bere cu prietenii mei si pe hol, prin pura coincidenta, ne-am intalnit foarte random cu Dosh (un muzican pe care il iubesc si pe care nu-l stiam de dinainte) care fusese la concertul meu cu cateva ore in urma! Mi-a spus ca i-a placut ce am facut si m-a felicitat, apoi ne-a dat cateva CD-uri de-ale lui. Credeam ca visez. Am stat cu totii la povesti cu el pana in zori, cand avea avionul inapoi spre casa. A fost cea mai suprarealista zi din viata mea.
In general, Red Bull Music Academy este despre deschidere, creativitate, si mai ales despre sinceritatea si dedicatia in a urma un vis si o pasiune, si despre schimburi de idei. Ce ai vazut tu acolo?
Nu cred ca as putea descrie asta mai bine decat atat – intr-adevar toti oamenii de acolo au fost extrem de pasionati si deschisi – iar pasiunea lor nu are limite, chiar si atunci cand oboseala a fost greu de depasit. In medie, am dormit 3-4 ore pe noapte in tot timpul asta, dar asta a fost suficient – tot ce ni s-a intamplat a fost atat de fascinant cat sa ne tina in priza tot timpul. A fost genul de experienta care a format legaturi foarte puternice, care, cu siguranta vor da multe roade in viitor.
Ce asteptari ai avut de la Red Bull Music Academy?
Am incercat sa-mi fac cat mai putine asteptari. La inceput, imi doream mult sa fac multa muzica la RBMA, dar la sfarsit am sacrificat timpul de studio pentru a cunoaste mai bine oamenii de langa mine si pentru a invata lucruri noi de la ei. Am vrut sa prind show-ul fiecarui participant si sa invat cum se pregatesc pentru live, ce fel de ritualuri sau ganduri au inainte de concert si felul in care comunica cu publicul dupa un gig. Cred ca RBMA e cam singurul loc unde ai ocazia de a-i descoase pe muzicieni in felul asta. Am profitat din plin de ocazia asta si am descoperit multe tehnici de meditatie si relaxare, care sunt cruciale atunci cand vrei sa sa fii in cea mai buna forma posibila (atat psihica cat si fizica) inainte de un show.
Cum ai recomanda aceasta experienta celui mai bun prieten muzician pe care il ai?
Life-changing in toate sensurile posibile.
Dar unui muzician E.T., daca ar exista?
Idem!
Ce sa astepte prietenii si sustinatorii Parachute Pulse dupa aceasta aselenizare la Tokyo?
Multa muzica, colaborari si mai multe concerte, sper 🙂
Multumesc si mult succes pe mai departe!
