Zeci de bloggeri din toată țara, reuniți la Gala SuperBlog 2017

După ce s-au întrecut în creativitate într-o competiție cu 27 de probe, în week-end-ul 15-17 decembrie 2017, peste 30 de bloggeri din toată țara s-au întâlnit la Gala de premiere a finaliștilor și câștigătorilor SuperBlog 2017, găzduită de Royal Boutique Hotel din Poiana Brașov. Astfel, concurenți, sponsori, parteneri, juriul și organizatorii competiției au avut prilejul de a se cunoaște și offline. Evenimentul marchează finalul celei de-a 15-a ediții SuperBlog, cea mai longevivă competiție de blogging din România.

Desfășurată în perioada 26 septembrie -1 decembrie 2017, SuperBlog 2017 a atras la start 162 de bloggeri, dintre care 143 au participat activ. Pe parcursul competiției, 18 sponsori le-au pus concurenților la încercare creativitatea, disciplina și perseverența prin 27 de probe, pe teme dintre cele mai diverse: cosmetice și articole de îmbrăcăminte, cărți, credite, ștampile, preparate asiatice, servicii hoteliere, proiectare rezidențială, certificare energetică, gadgeturi și aparate electrocasnice, FMCG, filme, soluții pentru afaceri, cursuri de limbi străine etc.

Cerințe stricte și termene strânse i-au însoțit pe superbloggeri timp de peste două luni, în vreme ce juriul fiecărei probe a avut dificila misiune de a le evalua articolele, pentru a desemna câștigătorii premiilor alocate. În total, au fost înregistrate în competiție 2395 de articole și s-au acordat premii în valoare totală de peste 25.000 lei.

La finalul unei competiții acerbe, cu diferențe strânse de punctaj și multiple răsturnări de clasament, al treilea loc de pe podiumul SuperBlog 2017 este ocupat de Mădălina Sultan, participantă cu blogul casutaoliviei.ro, locul secund îl obține Daniela Toader, autoarea blogului transmiteri.wordpress.com, iar trofeul SuperBlog 2017 și marele premiu de 3000 lei ajung la Dana Afrăsinei, care a concurat cu blogul tssecrets.com.

“Pentru mine, competiția SuperBlog a fost o școală care mi-a disciplinat felul de a scrie, m-a învățat să scriu după cerințe și cu deadline-uri, să mă adaptez în funcție de tema dată și să creez, în același timp, texte care transmit și inspiră. SuperBlog m-a învățat să nu renunț; abia după ce am trecut de punctul în care credeam că nu mai pot, am realizat că încă mai pot și așa am reușit să-mi depășesc propriile limite și să mai fac un pas în evoluția mea. Fiți curioși, întrebați, încercați lucruri noi și testați-vă limitele! Comunitatea SuperBlog vă va susține să faceți asta. Și, cel mai important, nu uitați că, în SuperBlog, deși este un singur loc 1, câștigători ieșim cu toții, în final”, a declarat câștigătoarea Dana Afrăsinei.

Pe parcursul competiției, primii clasați la fiecare dintre cele 27 de probe au câștigat diverse premii, în bani și în produse sau servicii, oferite de sponsorii SuperBlog 2017, iar la final, cei 61 de concurenți care au participat la toate probele au fost recompensați cu diplome și premii suplimentare, în funcție de locul ocupat în clasament. Mai multe informații sunt disponibile pe site-ul www.super-blog.eu.

Companiile care au susținut competiția în calitate de sponsori sunt: AIA Proiect, Answear.ro, Certificat-rapid.ro, Colop, Editura RAO, Farmec, Francize.ro, Hotel Royal Poiana Brașov, Hotmama.ro, Hurom Romania, InterComFilm Distribution, La Fântana, Magazinultau.ro, Swiss Solutions, Telecredit, Vacanțe Speciale, Wu Xing, Yoda Romania.

“Pentru noi, este deja o tradiție să facem parte din acest proiect care a crescut atât de frumos. La fiecare ediție, suntem de-a dreptul nerăbdători să citim textele concurenților, care sunt din ce în ce mai surprinzătoare și creative. Felicitări organizatorilor pentru o nouă ediție de succes și participanților, tot mai numeroși, care dau dovadă de talent și pasiune!” – Răzvan Alistar, Manager PR Farmec

 

\„În urmă cu doi ani, făceam un research legat de competițiile cu bloggeri din țară când am dat de Albert [n.n. Budică] și Claudia [n.n. Pătrașcu] și al lor SuperBlog. Felicitări pentru încă o ediție reușită și, bineînțeles, felicitări câștigătoarei de anul acesta, Dana Afrăsinei! Să avem mult succes în continuare! – Horațiu Voicu, SEM Specialist Answear.ro

„Credem că SuperBlog în sine este un drum, nu o destinație; o carte, nu o poveste, și ne bucurăm nespus că v-am descoperit! Am avut surpriza frumoasă să cunoaștem oameni minunați, să ne delectăm cu texte savuroase, dar și să descoperim o comunitate unită și creativă. Mulțumim organizatorilor pentru profesionalism, dar mai ales pentru experiența minunată pe care ne-au oferit-o.” – Gina Bălan, Business Development Manager Profimatic, distribuitor oficial Hurom și Yoda

„Agenția Vacante Speciale vă mulțumește pentru munca pe care o depuneți la SuperBlog! Ne-a bucurat modul în care ați reușit în această ediție să trăiți experiența programului Work & Travel și să-i ajutați și pe alții să o trăiască. Noi am retrăit-o prin intermediul vostru. Apreciem această comunitate de oameni frumoși. Felicitări organizatorilor și tuturor participanților!” – Silviu Ilie, Incoming Tourism Director Vacanțe Speciale

,,Această competiție este o oportunitate excelentă pentru noi, ca firmă, să colaborăm cu oameni creativi, vizionari și pasionați. E extraordinar cum o temă banală poate fi dezvoltată în sute de articole diferite. Ne face plăcere să facem parte din comunitatea SuperBlog!” – Ariana Tuţac, Specialist Marketing Swiss Solutions

„Am aflat, cu bucurie, că numărul celor care citesc şi care scriu despre ceea ce citesc e mare. A fost o competiţie dificilă pentru noi, cu texte bune, foarte bune şi greu de departajat. Competiţia de anul acesta a stat sub semnul numărului 88: 88 de bloguri, 88 de articole despre personajul preferat şi cărţile pe care le citeşte sau care l-ar ajuta într-un moment dificil sau special. 88 de autori care iubesc şi promovează cărţile au îmbrăcat haina personajului preferat şi l-au descris, plasându-l în spaţiu şi timp, l-au înconjurat de cărţi, sfaturi şi idei. Le mulţumim tuturor pentru originalitate, pentru răbdarea cu care au căutat cărţile cele mai potrivite. Mulţumim şi echipei super-blog.eu care organizează, de atâţia ani, acest concurs.” – Marilena Ion, reprezentant PR Editura RAO

„Royal Boutique Hotel Poiana Brașov a fost pentru prima dată partener la concursul național SuperBlog. Am fost onorați să găzduim Gala acestei ediții. Am apreciat în mod deosebit entuziasmul și creativitatea participanților și ne bucură să găzduim câștigătorii probelor la hotelul nostru în cadrul sejururilor oferite drept premii. Un parteneriat se bazează pe încredere și muncă din partea ambelor părți implicate. Considerăm că a fost o colaborare fructuoasă și reușită pentru toți cei implicați și mulțumim atât organizatorilor, cât și tuturor participanților. Vă dorim sărbători fericite și sperăm să ne revedem și cu alte ocazii.” – Ștefan Olaru, director general Royal Boutique Hotel Poiana Brașov

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.