The Rolling Stones, Michael Jackson, Madonna, Bob Dylan, Depeche Mode, Metallica, George Michael, Elton John, Phil Collins, Red Hot Chili Peppers, Lady Gaga sunt doar cativa dintre marii artisti care au concertat in Romania.
Pe langa acestia, un alt nume legendar pregateste un megashow in Capitala. Este vorba de Roger Waters, fostul component al trupei Pink Floyd. Totusi, publicul roman are un “DREAMLIST” pentru care universul de asteptare se pare ca nu are limite. Printre numele cele mai asteptate sa concerteze in Romania se afla U2, Robbie Williams, Coldplay, Justin Timberlake, Rihanna si The Eagles. Mai exista si alte formatii care ar fi putut umple Arena Nationala, dar, din pacate, ele s-au destramat sau o parte dintre membrii ei ar putea veni doar din postura de artisti solo. Led Zeppelin, Pink Floyd, Queen, R.E.M, ABBA sunt trupele legendare ale caror concerte ar fi fost sold-out si in Romania.
COSTURILE OPERATIONALE II SPERIE PE ORGANIZATORII DE CONCERTE
Multi romani s-au saturat de asteptare si isi cumpara bilele la festivalurile cu nume de afara ori se duc direct la concertele artistilor preferati. U2, Robbie Williams, Muse, Foo Fighers, Arctic Monkeys, Stone Temple Pilots, Jay Z sunt nume deja “fumate” de impatimitii muzicii. Cu siguranta, marii organizatori de concerte in Romania au negociat cu foarte multi dintre artistii pe care romanii si-ar dori sa-i vada, insa unele spectacole nu ar fi rentabile din cauza costurilor imense care se afla in spatele unor astfel de evenimente. Mai sunt si alte cazuri de artisti, care nu au “ferestre” in programul lor de inca un live, altii insa nu concerteaza ocazional, ci doar in turnee de promovare a unor albume.
PRETURILE BILETELOR AR FI PREA PIPERATE PENTRU ROMANI
Ultimul turneu mondial al trupei U2, 360°, a numarat 110 concerte si s-a desfasurat pe parcursul a doi ani (30 iunie 2009-30 iunie 2011). Incasarile au fost de aproape 740 de milioane de dolari si au insemnat 7,2 milioane de bilete vandute. Preturile tichetelor au fost diferite in functie de continent sau tara. De exemplu, In Statele Unite, la mai toate showurile a existat un numar de 10.000 de bilete la pretul de 30 de dolari. In rest, preturile au variat intre 55 si 250 de dolari.
Robbie Williams este un alt artist extrem de solicitat pentru concerte. Robbie se vinde foarte scump. De exemplu, la concertul din 9 iunie, pe arena Wembley din Londra, preturile biletelor variaza intre 102-227 de dolari, fara costurile de livrare. In aceste conditii, este greu de crezut ca romanii se vor inghesui sa le cumpere de la o suta de dolari in sus. Daca Robbie este scump, pentru Justin Timberlake trebuie sa bagi adanc mana in buzunar. La concertul din 10 iulie, de pe Phoenix Park-Dublin, cel mai ieftin bilet este 135 de dolari iar cel mai scump, 303 dolari. Asadar, in Romania nu-l vedem prea curand, decat daca vreun magnat vrea sa-si sarbatoreasca cu mare stil onomastica.