În intervalul 14 – 16 noiembrie, urmăriţi cele mai importante evenimente, lansări, dezbateri şi informaţii de la acest major eveniment cultural dedicat cărţii.
Ca în fiecare an, Televiziunea Română oferă posibilitatea telespectatorilor să afle cele mai importante noutăţi de la Gaudeamus. Astfel, miercuri, joi şi vineri la TVR 3 sunt programate trei ediţii speciale ale emisiunii CULT@rt, cu Marius Constantinescu (difuzate de la ora 15.00 şi în reluare de la ora 22.00) – ediţii realizate în studioul TVR amenajat sub cupola Romexpo.
Prima ediţie (miercuri, 14 noiembrie) este dedicată Centenarului, iar invitat special este acad.Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române şi preşedinte de onoare al Târgului. Şi tot în ediţia dedicată Centenarului, în studioul TVR vor fi prezenţi: istoricul Bogdan Bucur cu volumul său Cartea de aur a Marii Uniri, istoricul Filip Iorga şi scriitoarea Silvia Colfescu, de la editura Vremea, pentru Marea Unire pe înţelesul celor mici. Ca la fiecare ediţie a Târgului Gaudeamus, ediţiile speciale realizate în studioul TVR de la Romexpo aduc şi în acest an diverse teme de dezbatere, cum ar fi cartea de artă sau genul poliţist, mister, noir. Marius Constantinescu va avea numeroşi invitaţi pentru portrete de autori şi actualitate precum: Denisa Comănescu, Bogdan Alexandru Stănescu, Radu Paraschivescu. Regizorul Alexander Hausvater va fi şi el prezent în Studoul TVR special amenajat la Romexpo, în ipostaza de scriitor.
Echipa TVR care realizează aceste trei ediţii speciale ale emisiunii CULT@rt este formată din: Marius Constantinescu, moderator; Biana Sărăţeanu producător; Otilia Găinar, coordonator; Ana Maria Pleşcan, jurnalist şi Cezarina Hărăbor organizator producţie.
Ediţia cu numărul 25 a Târgului Internaţional Gaudeamus, organizat de Radio România, are loc în perioada 14 – 18 noiembrie în Pavilionul Central Romexpo şi stă sub semnul mai multor aniversări: Centenarul Marii Uniri, 90 de ani de Radio România şi un sfert de veac de Gaudeamus – Carte de Învăţătură.
Cu un palmares anual care include peste 300 de participanţi, sute de mii de titluri, sute de evenimente şi peste 120.000 de vizitatori, Târgul internaţional Gaudeamus este, în prezent, cel mai important eveniment românesc, de tip expoziţional, dedicat cărţii şi cel mai mare târg de carte din lume organizat de o entitate media.