Vineri, 2 februarie 2018, se lansează în cinematografele din toată țara animația “The Star” / “Primul Crăciun”, o producție AFFIRM Films și Sony Pictures Animation, ce prezintă povestea nașterii lui Iisus Christos dintr-o perspectivă inedită. Nominalizată la Globurile de Aur pentru coloana sonoră interpretată de Mariah Carey, animația va rula în format 2D și dublată în limba română. Ne așteaptă o aventură amuzantă, pentru întreaga familie!
Bo, un măgăruș cam zvăpăiat și ambițios, trudește din greu la moara satului, dar visează să plece în lumea mare și să defileze în caravana regală. După ce se împrietenește însă cu Maria, care îl cam răsfață, Bo își tot amână plecarea, spre disperarea lui Iosif. Până când, siliți de recensământ, cei doi soți trebuie să plece spre Betleem. Dar un măgar încăpățânat, care refuză să tragă la căruță, este ultimul lucru de care au nevoie la drum lung! Când află însă că regele Irod i-a pus gând rău pruncului așteptat de Maria, măgărușul pleacă în căutarea lor pentru a-i preveni la timp de primejdie. Îl însoțesc în această aventură porumbelul dansator Dave și Ruth, o oaie simpatică, ce și-a abandonat turma pentru a urma steaua cea strălucitoare. Steaua îi călăuzește și pe cei trei magi care îl caută pe noul Mesia pentru a i se închina. Călătoria nu este lipsită de pericole, dar împreună descoperă că, prin curaj și credință, până și cele mai îndrăznețe vise pot deveni realitate, iar orice mic ajutor poate face diferența, atunci când ai prietenii alături. Dacă sunteți curioși cum fac echipa trei cămile zăpăcite, un porumbel cam caraghios, o oaie băgăcioasă, o capră smintită, o vacă pragmatică și o iapă cântăreață, alături de măgărușul protagonist, aflați din 2 februarie, la cinema, din “The Star” / “Primul Crăciun”.
S-ar spune că o lume întreagă știe deja povestea nașterii lui Iisus, istorisită, de-a lungul veacurilor, în fel și chip, deopotrivă în slove, versuri, în imagini, teatru, muzică etc. Dar cum ar spune-o oare animalele care au luat parte la primul Crăciun? Iată provocarea acceptată de producătorii animației! Nici personajele umane nu ne surprind mai puțin: soții Maria și Iosif sunt frământați de temeri, griji și îndoieli, au calități, dar și slăbiciuni, ca și oricare dintre semenii lor, chiar dacă au de îndeplinit o misiune divină.
“The Star” / “Primul Crăciun” va rula pe marile ecrane din țară în format 2D și dublat în limba română. Actorii care dau voce personajelor sunt: Cristi Neacșu (în rolul lui Bo), Tamara Roman (Maria), Ionuț Grama (Iosif), Ernest Fazekas (Dave), Adina Lucaciu (Ruth), Vlad Rădescu (Regele Irod), Alexandra Radu (Abby), Elias Ferkin (Cyrus), Cristi Balint (Thaddeus), Ilinca Harnut (Deborah), Ovidiu Mitrica (Zach), Alina Teianu (Leah) ș.a.
Animația a obținut o nominalizare la Globurile de Aur pentru Cea mai bună coloană sonoră – melodia The Star, interpretată de Mariah Carey, care a și compus-o, împreună cu Marc Shaiman, special pentru această producție: “Cântecul a fost inspirat de modul minunat în care povestea de Crăciun este spusă în film. Când am scris acest cântec, m-am gândit la steaua din Betleem, dar și la a-ți urma inima, a-ți urma visele”, a declarat Mariah Carey.
Mariah deține multiple Premii Grammy, 20 World Music Awards, 11 American Music Awards, 32 Billboard Music Awards, și 18 hit-uri nr. 1, precum și un trofeu Oscar pentru Cel mai bun cântec original, “When You Believe,” coloana sonoră a animației “The Prince of Egypt”, pe care a interpretat-o în duet cu Whitney Houston. La rândul său, compozitorul Marc Shaiman numără cinci nominalizări la Oscar, precum și alte premii Grammy, Emmy și Tony.
Animația “The Star” / “Primul Crăciun” este regizată de Timothy Reckart, nominalizat la Oscar pentru scurtmetrajul “Head Over Heels” (2012), iar scenariul este scris de Carlos Kotkin, după o poveste de Simon Moore și Carlos Kotkin. Producție AFFIRM Films și Sony Pictures Animation, realizată în colaborare cu Walden Media, Franklin Entertainment și The Jim Henson Company, “The Star” / “Primul Crăciun” este distribuit în România de InterComFilm Distribution, are o durată de 86 de minute și este recomandat pentru audiență generală.