Peste un million si jumatate de oameni din 20 de tari de pe 4 continente au participat pana acum la Sensation, unul dintre cele mai titrate branduri de eveniment de pe mapamond. Dincolo de dress-code-ul obligatoriu care l-a facut faimos si care se pastreaza (toti participantii se imbraca in mod traditional exclusiv in alb), Sensation este un show complex, glamour, un cocktail sclipitor de muzica, dans, lumini, teatru, coregrafie si efecte pirotehnice. DJ faimosi la nivel international mixeaza o noapte intreaga intr-un decor fantastic, opulent. Accesul este permis exclusiv persoanelor peste 18 ani.
In fiecare vara, in Amsterdam, orasul natal al acestui fenomen, se lanseaza un spectacol nou, bazat pe renumitul dress-code “be part of the night, dress in white” inainte de a porni in turneu in intreaga lume. In Romania, Sensation debuteaza in aprilie 2012 cu Ocean of White, un show celebru: o imersiune in translucid, intr-un univers fabulos, populat cu gigantice, uluitoare creaturi maritime, DJ, dansatori, focuri de artificii, cascade de apa, lasere si multe altele.
Sorina Burlacu, Director General Events: “La Ocean of White sunt asteptati peste 15 000 de participanti. O cota parte din pretul biletelor pleaca in scopuri caritabile la fundatia Dance4Life, o platforma internationala de lupta impotriva HIV, sustinuta in aceste moment de aproape o jumatate de milion de oameni din intreaga lume.”
Bas Meijer, Managing Director Sensation: “Asteptam cu nerabdare debutul Sensation in Romania. Suntem incantati sa colaboram cu Events, promoter cu o indelungata experienta, in care suntem siguri ca am gasit partenerul corect. Impreuna, promitem fanilor romani unul dintre cele mai bune evenimente ale anului 2012. Ca peste tot in lume, line-up-ul, compus din DJ de top, va fi anuntat cu doua luni inainte de eveniment. Sensation este insa un show unic in care DJ-ii completeaza un spectacol de exceptie”.
Lucrarile de amenajare la Romexpo vor incepe cu o saptamana inainte de eveniment. Echipamentul tehnic al showului si scena vor sosi in Capitala cu 40 de camioane. Pe scurt, 160 de cabine de sunet, 5 kilometri de de cabluri, 48 de fantani, 20 de sisteme laser, 200 de efecte pirotehnice diferite vor fi pregatite in timp record de cei peste 200 de membri ai staffului ID&T, licentatorii Sensation.
Biletele au intrat in vanzare in reteaua Eventim. Primele 1000 de bilete in Ring au un pret special de 175 de lei. Biletele la categoria Deluxe costa 440 lei, iar la categoria VIP, 770 lei (loc rezervat la masa & voucher consumatie bar 100 lei incluse). Dupa epuizarea primelor 1000 de bilete la pret special, biletele in Ring vor costa 240 lei. Tichetele sunt disponibile in reteaua nationala Eventim din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, librariile Carturesti si Humanitas si pe www.eventim.ro. Pot fi achizitionate si in doua rate lunare, doar prin CardAvantaj, la sediul Eventim din str. Polona nr. 15.