România ocupă locul 16 din 70 de țări evaluate la nivel mondial și locul 13 din 27 de țări din Europa, participante la studiu, în ceea ce privește competențele de limbă engleză pe care le manifestă locuitorii și modul în care aceștia reușesc să le pună în practică, în relațiile sociale și profesionale.
Aceste date au fost publicate în EF English Proficiency Index 2015, studiu la care au participat 910.000 de persoane din 70 de țări și demonstrează existența unei corelații reale între cunoașterea limbii engleze și diferși indicatori precum venituri mai mari sau calitatea vieții mai bună.
Specialiștii de la Qdays Educational Holidays, parteneri ai studiului pentru România, afirmă că valoarea sistemului lingvistic comun este esențială în mediul educațional și profesional al viitorului apropiat, iar marile centre educaționale internaționale manifestă un interes crescut pentru tinerii din România, datorită usurinței cu care aceștia reușesc să pună în practică abilitățile comunicaționale în limba engleză.
În acest context, Qdays Educational Holidays din România lansează, începând cu anul 2016, proiectul internațional “Copiii români acționează în limba engleză”, în cadrul căruia organizează 7 tabere internaționale de limba engleză, de două săptămâni, în școli de limba engleză, în 7 orașe din 4 țări, cu programe educaționale adaptate diferitelor categorii de vârstă. Astfel, în perioada 6 februarie – 14 februarie 2016, tinerii cu vârsta de peste 11 ani pot alege să-și exerseze limba engleza în Cipru, în perioada 26 iunie – 10 iulie 2016, adolescenți de peste 16 ani vor merge la Oxford (Anglia), în perioada 10 iulie – 23 iulie 2016, copiii de peste 12 ani au posibilitatea de a călători în scop educațional în Dublin (Irlanda), în perioada 17 iulie – 31 iulie 2016, tineri cu vârste între 12 și 17 ani, în tabăra de engleză de la Cambridge (Anglia), în perioada 24 iulie – 7 august 2016, copii de 13-18 ani vor vizita și studia limba engleză în orașul New York, în perioada 31 iulie – 14 august 2016, copiii de 10-16 ani pot participa la tabăra organizată la Centrul Grosvenor Hall din Kent (Anglia), iar în perioada 14 august – 28 august 2016, adolescenții de peste 15 ani pot vizita Miami, pentru a studia în școala de limba engleză de pe plaja acestui oraș. Cei interesați să se înscrie la una dintre cele 7 tabere internaționale de limbă engleză, pot accesa website-ul proiectului, www.qdays.ro/tabere-internationale/.
„Tinerii din România au demonstrat că stăpânesc foarte bine limba engleză, iar raportul internațional arată o clasare foarte bună a țării noastre din această perspectivă. Cu toate acestea, un indicator foarte important pentru augmentarea experienței comunicaționale într-o limbă de circulație internațională este format din interacțiunile sociale și profesionale cu alți cetățeni din alte țări. Tinerii din România trebuie să fie angrenați din ce în ce mai des în proiecte educaționale intercomunitare, trebuie să fie puși în situații în care să exerseze proactiv competențele lingvistice, deoarece viitorul lor profesional depinde foarte mult de relațiile interumane, mai ales cu mediile externe. Trăim în epoca globalizării, în epoca Social Media, și trebuie să îi adaptăm pe copiii noștri la trendul mondial, acela de a-i pune în legatură cu semenii lor din alte țări și de a-i motiva să conlucreze”, declară Andrei Henegar, directorul Qdays Educational Holidays și inițiatorul proiectului internațional “Copiii români acționează în limba engleză”.
Pentru buna desfășurare a programelor, Qdays asistă părinții în toată procedura de înscriere, obținere a vizelor necesare și totodată însoțește elevii la destinație având lideri de grup bine antrenați, astfel încât întreaga experiență să fie una cât mai utilă. Înscrierile se fac din timp, locurile fiind limitate pentru fiecare grup în parte. Toate școlile, unde elevii pot urma cursurile, sunt detaliate pe pagina www.Qdays.ro.
Sursă studiu EF English Proficiency Index 2015: http://www.ef.com/epi/