România este ţara invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig

 Ambasada Germaniei o felicită printr-un mare banner expus pe faţada clădirii Ambasadei

Între 15-18 martie are loc în Germania Târgul de Carte de la Leipzig. La primul mare târg de carte german al primăverii, aproape 2400 de expozanţi din peste 40 de ţări vor prezenta lucrările lor unui număr de ca. 200.000 de vizitatori.

Invitatul de onoare la ediţia din acest an a Târgului de Carte de la Leipzig este România. Sub motto-ul „Zoom în România” va fi prezentată scena românească culturală în peste 50 de manifestări. Călătoria literară ne va purta cu acest prilej nu numai printre clasicii români, ci prin peste 40 de traduceri noi, care vor fi prezentate pentru prima dată la Târgul de Carte de la Leipzig. Călătoria va fi completată printr-un program-cadru captivant: printre cele mai importante momente se numără „Zilele filmului românesc”, Expoziţia de fotografie „A existat mereu această speranţă – foşti deportaţi de origine germană în Rusia îşi amintesc” precum şi o întâlnire literaro-muzicală între scriitoarea Herta Müller şi muziciana română Ada Milea.

Începând de miercuri 07.03.2018, Ambasada Germaniei la Bucureşti urează României – ţara invitat de onoare -„Mult succes si lectura plăcută!” printr-un banner expus pe faţada clădirii Ambasadei. Tot miercuri, ambasadorul Cord Meier-Klodt îi va primi pe autorii care vor pleca din Bucureşti la Târgul de Carte pentru a le ura o călătorie plină de succes şi o şedere cât mai interesantă la Leipzig.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.