Muzeul Victor Babeș își redeschide porțile

Muzeul Victor Babeș, din componența Muzeului Municipiului București, reintră în circuitul muzeal pe data de 23 noiembrie 2018, refăcut după o perioadă în care a fost închis pentru reamenajare, începând cu luna august 2017.

Este al doilea muzeu, după Vila Dr. Nicolae Minovici, care se redeschide în acest an, pentru a fi redat comunității.

Muzeul va fi deschis în două etape. Prima vizează restituirea valorii memoriale – mobilier, cărți și artă decorativă, precum și o restituire a atmosferei de lucru și de familie. Piesele de artă decorativă – lustrele și mobilierul – au fost restaurate în ultimul an.

Ca o noutate, expunerea permanentă va fi completată de o expoziție temporară care va veni în sprijinul unui muzeu de istorie a medicinei, prezentând relevanța acestui domeniu în ultimii 100 de ani. Piesele de aici vor valorifica activitatea specifică lui Victor Babeș integrată în timpul generației sale. Expoziția temporară va fi realizată în parteneriat cu instituții medicale precum Facultatea de Farmacie a UMF „Carol Davila” și Institutul Național Victor Babeș. De asemenea, va include piese oferite din colecția personală a medicului cardiolog Radu Ciudin. Se vor adăuga exponate specifice Muzeului Municipiului București din mai multe Colecții precum: Documente, Știință și Tehnică, Diverse și Gheorghe Marinescu.

A doua etapă se va finaliza anul viitor, inaugurarea fiind planificată pentru luna iulie 2019, și se va focaliza pe recuperarea muzeală a activității științifice a lui Victor Babeș.

În afară de reprezentarea clasică a unui muzeu memorial, patrimoniul va fi pus în valoare și prin intermediul unei logistici de expunere muzeală la standard european, iar cu sprijinul realității augmentate vor fi oferite publicului detalii vizuale din cel dintâi tratat de bacteriologie din lume, redactat de Victor Babeș.

Cu patrimoniul mult mai bine pus în valoare, cu exponate importante ce exemplifică viața, creația și descoperirile acestui ilustru reprezentant al științei românești, unul dintre medicii români care au reușit să se impună pe plan mondial încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea, există marea speranță că Muzeul Victor Babeș – Muzeul Municipiului București se va impune rapid în preferințele vizitatorilor care vor ști, trecând pragul acestei instituții, că astfel demonstrează respect față de o viață de muncă dedicată nu numai românilor, ci umanității întregi.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.