Relația profesională dintre Lia Bugnar și Marius Manole este cea mai durabilă și productivă colaborare din domeniul teatrului independent, cei doi artiști lucrând împreună din anul 2006.
Parte a colaborării Bugnar-Manole este și spectacolul Noi4 pe care îl vor juca vineri, 18 octombrie, ora 22:00 la Godot Café-Teatru, str. Blănari, nr 14. Info: 0736414244/ 0213161682.
“Noi 4 e o poveste despre voi 5(patru pe scenă –Maria Obretin, Ilinca Manolache, Lia Bugnar,Marius Manole, Dorina Chiriac în rol de regizor). Într-un punct oare care al poveștii – fie cea pe care actorii o interpretează, fie al repetiției în care ești un fel de martor-cheie, povestea devine a oricăruia. Cred că cel puțin o femeie (dacă nu toate) au fost în postura femeii senzuale și misterioase, care iubește un porc care o înșeală. Chiar dacă porcul e mic de statură, cu un început de chelie și un pic de burtică. Și probabil toți am avut momente în care am afirmat ceva cu zâmbetul pe buze, pentru ca – în realitate – să ne gândim la exact opusul frazei. Faptul că Maria și Ilinca le pun pe scenă în fața noastră e doar un plus de realitate. Spusă cu zâmbetul pe buze.
Noi 4 e un pretext de spectacol în spectacol. O poveste cu iz de telenovelă, spusă în cadrul unei repetiții. Actorii sunt personajele piesei sau sunt doar actorii. Uneori, e greu să mai faci diferența dacă cel care face o criză de nervi e personajul sau actorul. Ceea ce te duce cu gândul – imediat – la câte fețe poți juca în decurs de 10 minute. Dacă faci parte din Noi 4, vei vedea că multe. Momentul crizei de nervi și exploziei de personalitate a Mariei, urmată de plecarea lui Manole de pe scenă și de altă criză (cea a ratării unui spectacol și a momentului-cheie) venită din partea Ilincăi e de un haos absolut. Aproape că te întrebi dacă așa e spectacolul sau chiar se destramă piesa sub ochii tăi. Revenirea lui Manole te întoarce în piesa-telenovelă. Printre râsete și evadări, își face loc monologul unei copilării singuratice. Știi că e o scenă dintr-o piesă (aceea piesă cu buget redus la a cărei punere în scenă asiști) și, chiar și așa, taci. Înainte să ai lacrimile în colțul ochiului, realitatea revine.
Pe scurt avem așa: femeia căsătorită de mulți ani cu El (Victor – Manole). Cel mai minunat bărbat pentru Ea (Maria). El o înșeală pe Ea cu prietena cea mai bună (Ilinca). Aparent, există și o a treia Ea (Lia – Otilia). Cea de-a treia ea este, din punctul meu de vedere, elementul care face diferența între o telenovelă oarecare și o piesă pe care o îndrăgești. Personajul scos din canalele Bucureștiului (arată ca ele, vorbește ca ele) este mama pierdută. În piesa pe care o repetă actorii. Altfel, e doar personajul colorat care vede lucrurile în alb-negru și le prezintă ca atare. Acel personaj căruia îi ducem lipsa toți din când în când la nivel personal. Și care te face să râzi.” (Oana Duma, Forever Folk)