Lansarea proiectului internațional “DISCOVER ROMANIA BEYOND DRACULA”

În contextul în care identitatea și cultura românească sunt foarte puțin cunoscutede către tinerii din mediul internațional, AIESEC România – cea mai mare organizație de studenți din lume -derulează în perioada 20 iulie – 31 august 2014, proiectul internațional „Discover Romania Beyond Dracula”, pentru a le arătastrăinilorRomâniadincolo de legendalui Dracula.

10528049_10152333624718515_650710300_nProiectul, finanțat de Ministerul Tineretului și Sportului, își propune îmbunătățirea imaginii României la nivel internațional și național, în rândul populației tinere, prin promovarea culturii și patrimoniului național, dar și prin încurajarea voluntariatului în rândul tinerilor. Astfel, timp de 7 săptămâni, 60 de tineri din 25 de țări vor veni în țara noastră pentru a explora frumusețile României, pentru a face cunoștință cu fascinanta cultură românească și pentru a-și face noi prieteni.
În perioada 20–23 iulie, reprezentanții AIESEC vor organiza traininguri profesionale de pregătire pentru tinerii internaționali pe teme precum jurnalism, blogging, fotografie, editare foto-video și social media. Aceștia vor realiza articole pentru blog-urile personale, dar și pentru blogul național AIESEC România, rețelele de socializare Facebook și Twitter și reportaje radio și TV, pentru a-și ține la curent prietenii din țările lor cu privire la experiențele trăite în România.
În perioada 24 iulie-17 august, tinerii internaționali vor participa la vizite de studiu în orașele filiale AIESEC (Arad, Craiova, Oradea, Timișoara, București, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu și Târgu Mureș), în mediul rural din împrejurimile acestora, cât și în zonele turistice cunoscute.
În perioada 18-20 august 2014, străinii vor lucra la editarea și compilarea datelor obținute de pe teren (texte, foto și video) și vor realiza materiale de presă pe care le vor disemina în rețelele lor sociale și pe blog-uri, urmând ca în data de 21 august, fotografiile realizate de studenții internaționali vor fi expuse în cadrul unor expoziții organizate în București, Cluj-Napoca și în Timișoara. Pe 23 august, pe litoralul Mării Negre va fi organizat evenimentul Global Village, menit să promoveze voluntariatul în rândul tinerilor și a oportunităților de voluntariat și intershipuri profesionale în țară și în străinătate (Global Village poate fi descris ca un ocol al Pământului în câteva zeci de minute). În cadrul evenimentului, tinerii internaționali vor avea oportunitatea de a-și prezenta țara din care provin, inclusiv aspecte pe care străinii nu le cunosc.
În perioada 24-31 august, vor fi organizate evenimente de încheiere a proiectului, tinerii vor avea șansa de a-și împărtăși experiențele trăite în țara noastră și se vor întoarce acasă cu amintiri plăcute, dar și cu o nouă imagine, una pozitivă, consolidată pe termen lung, despre țara noastră. Opinia pe care și-o vor crea despre România va fi exprimată, printr-o comunicare interpersonală, prietenilor, colegilor și familiilor, iar brandul nostru de țară va fi promovat în rândul grupurilor sociale ale voluntarilor străini participanți la proiect.
Cei 60 de tineri care vor vizita țara noastră în cadrul proiectului provin din Canada, Brazilia, Belarus, Germania, Grecia, Albania, Italia, Lituania, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Ucraina, Egipt, Maroc, Turcia, Liban, India, Indonesia, Malaezia, Pakistan, Taiwan. Proiectul se va desfășura concomitent în 3 zone de implementare (Zona 1: Arad, Craiova, Oradea, Timișoara. Zona 2: București, Constanța, Galați, Iași, Pitești. Zona 3: Brașov, Cluj-Napoca, Sibiu, Târgu Mureș).
“Ideeaproiectului a venit de la faptul că țara noastră se identifică nu doar cu Dracula, ci și cu multe alte lucruri cu care noi, românii, ne mândrim. Vom invita 60 de tineri din 25 de țări pentru a le face cunoscute frumusețile țării noastre, pentru a ne cunoaște cultura și pentru a spune și altora experiențele pe care le-au trăit aici. Venind în ajutorul strategiei naționale de creare a unei imagini pozitive la nivel global, noi considerăm că o promovare neconvențională, de tip testimonial, prin care străinii să le transmită prietenilor de acasă experiențele reale pe care le-au trăit în România, este una cu un impact mare și vizibil pe termen mediu și lung. Și cum Social Media reprezintă cele mai importante canale de comunicare în masă la ora actuală, grupurile sociale ale participanților din străinătate vor fi informate zilnic cu privire la experiențele pe care prietenii lor le au în România”, declarăIzabela Catîru, Chief Marketing Officer AIESEC România.Website-uloficial al proiectuluieste
www.romaniabeyonddracula.aiesec.ro.
Partener media al proiectuluieste Radio Deea.

AIESEC este cea mai mare organizație de studenți din lume, non-profit, apolitică. Prezentă în 130 de țări și teritorii îi conferă un statut privilegiat și posibilități unice de creare de legături între națiuni, culturi, oameni. Astfel, AIESEC oferă tinerilor posibilitatea de a participa în intershipuri internaționale de voluntariat sau profesionale care au ca scop aducerea de impact pozitiv în societate și în dezvoltarea personală și profesională a tinerilor din întreaga lume. AIESEC a luat naștere în București, în anul 1990, fiind prima organizație non-guvernamentală din România, iar la ora actuală este prezentă în 14 centre universitare din Arad, Brașov, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Pitești, Sibiu, Suceava, Târgu Mureș și Timișoara. În cei 24 de ani de existență, AIESEC România a dezvoltat o serie de proiecte cu impact, cum ar fi: ZileleCarierei, AIESEC University, Marketing Summer School, Grow, Romania Youth Leadership Forum, Teaching Romanian Youth, Money Sense și Stagii de Practică Internațională (în jur de 500 de stagii anual).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.