Gheorghe Amza, fostul decan al Facultății de Inginerie și Managementul Sistemelor Tehnologice din cadrul Universității Politehnice din București, a lansat sâmbătă, 20.04.2019, la Librăria Mihai Eminescu, un nou volum de poezii intitulat: “În miezul Luminii” Aceasta este a patra carte după ce, în 2016, a lansat “Zbor frânt”, în 2017 – “Libertate ucisă” și în 2018 – “Un nou început”.
Volumul cuprinde un număr de 234 poezii desfășurate pe 555 pagini, în care ard mocnind sau în flăcări de nestins trăirile, sentimentele, emoțiile, durerile dar mai ales dorințele și neputințele, spaimele și speranțele, amăgirile și dezamăgirile autorului; adică, pe scurt, cruda realitate văzută, simțită și trăită de autor.
În volum este abordată o tematică foarte largă, dar se pot distinge ușor trei direcții principale: poezia despre Iubire, care este predominantă; poezia despre starea socială și de revoltă și poezia ce emană dintr-o filozofie a Vieții și a experienței de viață a autorului. Ele reprezintă diminețile autorului, momentele în care ziua învinge noaptea și Lumina topește Întunericul, momentele în care trăiește la cea mai mare intensitate iar căutările lui de peste zi sau de peste noapte pot fi contopite și încrustate în vijelia gândurilor pentru a fi apoi turnate în versuri, într-o muzică a cuvintelor simțită cu inima, într-o simfonie a frazelor ascultată de Suflet.
“Nu-mi place întunericul și mai ales, nu-mi place întunericul din oameni, întunericul din lume și întunecimea gândului, de aceea sunt un căutător al Luminii, al Luminii din oameni, al Luminii din lumea înconjurătoare și al gândurilor luminate, încercând să pătrund ”în miezul luminii” și să înțeleg acestă minune dumnezeiască”, declară profesorul Gheorghe Amza.
Gheorghe Amza a afirmat că, în fiecare poezie pe care o scrie, scoate în evidență doar momentele când Lumina învinge Întunericul, deoarece aceasta este esența vieții – Victoria Binelui asupra Răului. “Fiecare dintre noi este 50% Întuneric și 50% Lumină. Și în noi se dă o luptă aprigă – nu un război – ci o luptă continuă între Lumină (cu toate trăsăturile și caracteristicile binelui) și Întuneric (cu toate trăsăturile și caracteristicile răului), o luptă care trebuie cunoscută și condusă în așa fel încât întotdeauna să învingă Lumina. În carte, sunt trăirile mele, emoțiile mele, sentimentele, bucuriile, suferințele, frustrările, pe care le-am avut pe parcursul acestor etape. Diminețile mă îndeamnă la o incurabilă meditație și gândurile mele se îndreaptă mereu asupra înțelegerii Vieții și a morții, ființa umană purtând cu sine dualitatea bine-rău într-o luptă care ne macină toată Viața în moara nemiloasă a timpului. Binele se luptă cu răul, curajul se luptă cu frica, blândețea cu furia, smerenia cu mândria, modestia cu aroganța, dreptatea cu nedreptatea, adevărul cu minciuna, bucuria cu tristețea, generozitatea se înfruntă cu zgârcenia și lăcomia, izbânda cu invidia, Lumina cunoașterii cu întunericul ignoranței, toate acestea formând ingredientele ce au dat naștere versurilor mele din majoritatea poeziilor”, a mărturisit Gheorghe Amza. Evenimentul de lansare a cărții a avut loc în prezența unui public numeros.