Hayao Miyazaki şi Michel Gondry prezenţi în programul Anim’est 2014

Publicul prezent în cinema la cea de-a noua ediţie Anim’est, ce va avea loc între 3 şi 12 octombrie, e invitat şi anul acesta să ia notiţe: Premiul Publicului îi va reveni unuia dintre cele 37 de scurtmetraje de animaţie proiectate în cadrul secţiunii speciale Animash, ce reuneşte, în afara categoriilor competiţionale ale festivalului, o serie de filme de animaţie
de calitate, selectate şi premiate la festivaluri internaţionale de renume.

MarilynMyller_02_MikeyPlease_HornetPe lângă scurtmetraje, câteva dintre cele mai anticipate titluri de lungmetraj de animaţie recente sosesc în premieră la București și completează secţiunea Animash. În deschiderea celei de-a noua ediţii a festivalului şi în premieră în Europa de Sud-Est, publicul Anim’est este invitat la proiecţia The Boxtrolls (r. Graham Annable, Anthony Stacchi), cel mai proaspăt lungmetraj al renumitului studio american Laika. Un alt highlight al secţiunii este cu siguranţă Kaze tachinu / The Wind Rises, pe care celebrul regizor japonez câştigător al premiului Oscar, Hayao Miyazaki, îl anunţa, în toamna anului trecut, ca fiind ultimul său lungmetraj de animaţie. O biografie ficţionalizată a lui Jiro Horikoshi, unul dintre cei mai inovatori și desăvârșiți proiectanți aeronautici din lume, animaţia a câştigat Tokyo Anime Award în 2014 (cel mai important premiu acordat unei animaţii în Japonia), şi deţine în palmares nominalizarea la Oscar pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie, precum şi cea la Globul de Aur pentru cel mai bun film într-o limbă străină.

yoko_outAlte titluri de lungmetraj vor fi proiectate la Anim’est în afara competiţiei după ce au făcut turul unor festivaluri importante precum Annecy, Ottawa, Anima Mundi, Animfest Zagreb, Berlin sau Fantoche. Din Brazilia soseşte Até que a Sbórnia nos separe / Until Sbornia do us apart, animaţia 2D câştigătoare a Premiului Publicului la festivalul de la São Paulo, anul trecut, ce prezintă consecinţele prăbuşirii accidentale ale zidului ce separă o ţară micuţă şi liniştită pe nume Sbórnia, de restul lumii. În călătoria plină de aventuri a unui iepuraş pe urmele mamei lui ne poartă Beyond Beyond, o co-producţie Suedia-Danemarca în regia lui Esben Toft Jacobsen. Alte două titluri ce vin din Japonia sunt BLOOD-C: The Last Dark (r. Shiotani Naoyoshi), cea mai sângeroasă animaţie din selecţie şi ultimul manga din seria „Blood”, ce continuă aventurile eroinei Saya, şi Koto no ha no niwa / Garden of Words (r. Makoto Shinkai), animaţia câştigătoare a premiului AniMovie pentru cel mai bun lung metraj la Stuttgart, despre povestea misterioasă dintre Takao, un tânăr care visează să ajungă designer de încălţăminte, şi Yukino, o femeie mai în vârstă ca el. Vor fi proiectate în cadrul Animash şi Jack et la mécanique du coeur / The Boy with the Cuckoo-Clock Heart (r. Mathias Malzieu, Stéphane Berla), o animaţie 3D despre drama lui Jack, a cărui inimă i-a fost înlocuită, la naştere, în cea mai friguroasă zi din Scoţia, cu un ceas cu cuc, şi Minuscule – La vallée des fourmis perdues / Minuscule: Valley of the Lost Ants, o animaţie franceză 3D în regia lui Thomas Szabo şi Hélène Giraud, despre o buburuză prinsă din întâmplare într-un plin război dintre furnicile negre şi furnicile roşii.

Seria de lung metraje din afara competiţiei se încheie sâmbătă, la ora 20.00, la Cinema Studio, cu Is the Man Who Is Tall Happy? An animated conversation with Noam Chomsky, documentarul de animaţie în care imaginaţia şi creativitatea regizorului Michel Gondry, omul din spatele unor mostre ultra-îndrăgite de imaginar ludic precum La science des rêves sau Eternal Sunshine of the Spotless Mind, sunt puse în slujba rigorii intelectuale ale celebrului lingvist şi filosof American Noam Chomsky. Printr-o serie de conversaţii animate 2D, desenate aproape în întregime în stilul deopotrivă naiv şi complex ce i-a devenit specific lui Gondry, publicul capătă acces la memoria, logica şi cunoştinţele ştiinţifice şi istorice ale lui Chomsky, unice şi covârşitoare.

Între titlurile de scurtmetraj din secţiunea Animash, menit să îngreuneze decizia publicului este cu siguranţă La Bûche de Noël / A Town Called Panic: The Christmas Log, în regia lui Vincent Patar & Stéphane Aubier, autorii îndrăgitei animaţii Ernest et Célestine, ce deschidea ediţia Anim’est din 2013. Un alt deliciu vizual al secţiunii este Marilyn Myller, o animaţie stop motion premiată la Sundance, SXSW şi Chicago Film Festival în regia lui Mikey Please şi o continuare a scurtmetrajului său premiat cu BAFTA, The Eagleman Stag.
Alte titluri ce ar putea să încline balanţa sunt Hasta Santiago (r. Mauro Carraro), o co-producţie Elveţia-Franţa premiată la Annecy, Animatou şi Varşovia şi câştigătoare a premiului Jean-Luc Xiberras pentru cel mai bun debut în 2013, sau Through the Hawthorn (r. Anna Benner, Pia Borg, Gemma Burditt), o animaţie din Marea Britanie ce prezintă o ședință de terapie între un psihiatru, un pacient schizofrenic și mama acestuia, câştigătoare a premiului Grand Prix la Stuttgart şi proiectată la Clermont-Ferrand, Animafest Zagreb, Anima Mundi, SICAF şi Hiroshima. Nostalgicii ar putea să rezoneze cu animaţia elveţiană From Here to Immortality, în regia lui Luise Hüsler, în care două foste staruri de desene animate – motanul Thomas și șoarecele Jeremiah – acceptă să dea un interviu după mulți ani de tăcere, iar fanii celebrului serial Courage the Cowardly Dog se vor bucura să îl vadă pe simpaticul câine fricos în 3D în The Fog of Courage, regizată de celebrul John R. Dilworth, invitat la Bucureşti la prima ediţie Anim’est. Menită să cucerească publicul Anim’est este şi producţia poloneză Do serca twego / To Thy Heart (r. Ewa Borysewicz), o animaţie în desen pe hârtie selectată în competiţia de la Berlinale anul acesta, ce prezintă povestea unei legături sentimentale într-un cartier de blocuri.

Premiul Publicului acordat în cadrul celei de-a noua ediţii a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est este oferit de ArCuB şi valorează 500 de euro.
Cea de-a noua ediţie Anim’est va avea loc în perioada 3-12 octombrie, la cinematografele Studio şi Elvire Popesco şi în Re:Animation Hub.
Biletele pentru proiecţii individuale pot fi achiziţionate pe www.eventbook.ro .
Preţul unui bilet este de 13 lei.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.