Eveniment unic în România Hipnoză – între divertisment și terapie

Hipnoza este un termen care de-a lungul timpului în gândirea populară a
fost asociat cu trucuri de control al minții, iluzionism, magie, pendul fermecat şi
alte mituri. De fapt, hipnoza este mai puțin misterioasă şi mai mult ştiințifică şi
“lumească” decât ai putea să crezi.
Putem vorbi și despre hipnoza de spectacol, unde hipnotiștii îsi arată abilitățile
într-un cadru larg, în mijlocul unei mulțimi sau pe o scenă. Chiar dacă scopul ei este de a
distra, faptul că demonstrează puterea extraordinară a minții umane atrage de fapt
reacțiile puternice din partea participanților.
“Hipnoza de scenă nu este însă doar un mijloc de divertisment. Tehnicile specifice
hipnozei de spectacol îți oferă posibilitatea de a învăța tehnici avansate de comunicare,
te ajută să ai mai multă încredere în tine și te învață cum să oferi siguranță în orice tip de
interacțiune. Hipnotistul de scenă este cel care știe cum să cucerească pulicul folosinduse
de toate resursele sale: limbaj verbal, nonverbal, umor, înflăcărare, încredere de sine.
Un hipnotist de scenă va lucra întotdeauna în cele mai grele condiții – în fața unui public
numeros, gălăgios, cu așteptări mari. Pentru că nu își permite să greșească, un astfel de
hipnotist este dotat cu calități care, în cazul în care vrei să le înveți, te pot ajuta și pe tine
să te descurci în orice condiții în viața personală și profesională”, declară psihologul
Angela Nuțu, vicepreședintele Asociației Române de Hipnoză.
Einsten, Michael Jordan sau Oprah au folosit hipnoza ca mijloc de terapie
Ceea ce nu știu, sau refuză să creadă mulți oameni, este că hipnoza reprezintă și
o formă foarte eficientă de terapie, cu rezultate extraordinare în rezolvarea atât a
problemelor emoționale, fizice sau mentale cât și în procesul de schimbare și dezvoltare
personală. Există zeci de studii care validează puterea hipnozei și îi atestă eficacitatea în
tratarea durerilor, a bolilor sau pentru creșterea aptitudinilor.
“Hipnoza este și unul dintre secretele puternice folosite de personalități la fel de
puternice din lumea sportului, filmului, științei sau politicii. Unii dintre cei mai buni și
cunoscuți oameni care au trăit vreodată au obținut realizări uimitoare sau și-au rezolvat
probleme care le stăteau în calea succesului folosind hipnoza. Albert Einstein, Mozart, Tiger Woods, Michael Jordan, Andre Agassi sau Oprah Winfrey sunt doar câteva exemple de celebrități care s-au folosit de puterea hipnozei pentru a excela în domeniile
lor de activitate”, declară psihologul Angela Nuțu.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.