Între 16 – 29 Iulie 2015, la Sinaia, are loc EUROPAfest Summer Edition, eveniment patronat de Casa Regală, care include concerte de muzică clasică și jazz dedicate publicului larg și ateliere de măiestrie muzicală, adresate artiștilor care-și doresc o carieră de succes.
Primul eveniment lansat simultan în întreaga Europă, Summer Music Academy Sinaia este organizat de jmEvents și European Music Academy – Franța în parteneriat cu Primăria Sinaia. Acesta oferă cursuri de perfecționare muzicală la standarde internaționale, pentru vioară, violă, violoncel și flaut sub conducerea unor artiști de elită și profesori de la academii europene de prestigiu.
În 2015 au fost invitați Remus Azoiței / Londra, violonist celebru și Profesor la Academia Regală de Muzică din Londra; Constantin Șerban / Franța, Concert-maestru al Orchestrei Naționale “Pays de la Loire” și Profesor la Conservatorul din Nantes; Pierre-Yves Artaud / Franța, artist emerit, distins cu 5 Grand Prix du disque în Franța și Japonia și Profesor la Conservatorul Național Superior de Muzică din Paris; Cristina Bellu / Elveția, președinte ESTA Franța, profesor de violoncel la Univ. de Muzică din Lugano, respectiv Conservatorul din Lausanne; Fernand Iaciu / Franța, Concert-maestru al Orchestrei Naționale din Lille, Profesor la Conservatorul din Lille; Agnes Sten von Kamienski / Germania, Profesor de vioară la Musikbetonte Grundschule, Membru Board ESTA International; Ruxandra Șerban / Franța, Șef de partidă violoncel al Orchestrei Naționale “Pays de la Loire”; Wolfgang Klos / Austria, Profesor de violă la Univ. De Muzică și Arte din Viena, Președinte ESTA Austria.
Cele peste 200 de atelierele individuale de muzică sunt secondate de sesiuni de coaching, mentorat și consultanță în carieră. După 5 ediții de succes derulate în Franța, programul se află la al patrulea an în România, bucurându-se de succes. Până în prezent peste 300 de muzicieni din Belgia, Franța, Olanda, SUA, China, Irlanda, Costa Rica, Germania și România au beneficiat de cursurile academiei de vară, având rezultate notabile.
Summer Music Academy Sinaia se adresează tinerilor artiști cu vârsta până la 30 de ani. Înscrierile sunt deschise până pe 15 iunie. Mai multe detalii pe site-ul organizatorilor: www.jmevents.ro
EUROPAfest Summer edition se desfășoară la Castelul Peleș, Domeniul Regal, Sala Casino Sinaia, Biserica Catolică, Casa Memorială „George Enescu”, Centrul Cultural „Carmen Sylva”, toate purtând nota regalității, pasiunii artistice și dedicării.
Luigi Gageos, directorul EUROPAfest, declară „Prin aceste evenimente ne dorim să oferim publicului larg, romani și turiști, o oază de relaxare, departe de tumultul marilor orașe, cu seri magice de vară, să readucem Sinaia – oraș cu drumuri de piatră ce duc la Castel – pe harta marilor evenimente și ca una dintre cele mai frumoase destinații cultural-turistice ale Europei”.
Informații suplimentare: 0720.31.61.62 | office@jmEvents.ro | www.jmEvents.ro