Ediţia a IV-a a Festivalului Internaţional de Statui Vivante a inceput – galerie foto & program _

Ediţia aceasta marchează un moment cu totul special, intrarea în competiţia statuilor a actorilor Teatrului Masca, prezenţi nu numai în spectacolele realizate în stilul living statues, în număr semnificativ şi anul acesta, dar şi în numere speciale de statui vivante.

Spaţiul dintre Intrarea Charles De Gaulle şi Expo Flora va fi populat de cele 23 de statui şi grupuri statuare Masca şi cele 10 ale invitaţilor străini, mulţi dintre ei campioni naţionali sau mondiali ai stilului. Partea aceasta a parcului Herăstrau va vibra într-un mod cu totul special în zilele de 7-9 iunie, căci statuile, aidoma unor cutii muzicale îşi vor urma destinul trăind cu pasiune fiecare povestea sa. Vă veţi afla ca într-un muzeu în care, noaptea, exponatele prind viaţă şi vorbesc toate deodată, fiecare cu fiecare şi toate deopotriva cu voi, spectatorii. O sarabandă a poveştilor, care mai de care mai frumoase, a clinchetelor de glasuri venite parcă dintr-o lume paralelă, a bucuriei de a fi, pentru câteva clipe sau minute în atenţia voastră şi a lumii întregi.
Această ediţie, veţi vedea, este una cu totul excepţională!

Baftă!

În atenția spectatorilor Festivalului Internațional de Statui Vivante :

Un festival de statui vivante este un eveniment mult mai special decât oricare altul prin chiar natura cu totul diferită a lucrurilor care se prezintă. Sunt statui sau grupuri statuare răspândite pe o suprafață destul de mare, având în vedere numărul lor, fiecare dintre ele încercând să vă rețină atenția cât mai mult timp cu putință. În plus, statuile Teatrului Masca chiar sunt altfel, spun o poveste, au susținere muzicală și merită întreaga atenție a celor care se vor opri să le vadă. Cutuma internațională prevede ca statuile să stea în fața publicului de trei sau patru ori pe zi câte 40 minute, ceea ce ar asigura, teoretic, timpul necesar pentru ca spectatorii să le vadă pe toate. Având în vedere că poveștile “spuse” de statuile noastre durează între 3 și cinci minute, ele se vor repeta de un număr de ori în intervalul de 40 de minute, așadar, îndată ce statuile intră în nemișcare puteți merge să vedeți o alta, în așa fel încât să nu ratați vreuna. La această ediție, statuile Teatrului Masca vor evolua în spațiul cuprins între statuia lui Charles de Gaulle și Fântâna Modura, iar cele ale invitațlor din străinătate pe aleea care duce de la Fântâna Modura până la Expo Flora. Spectacolele Masca vor avea loc la Modura și în fața Bazinului. Programul se găsește pe site.
Vă așteptăm cu drag, va fi o ediție extrem de atractivă!

Astazi am fost  si  noi  prezenti  vom fii si maine  va  asteptam  si pe  voi pentru o  zi de  poveste in parcul Herastrau !

Foto :  Evelina Claudia Stefan  pentru Radio Deea . 

DUMINICA 8 IUNIE

ora 16.00- 16.40, 17.00-17.40, 18.00-18.40, 19.00-19.40

PIRATII DIN CARAIBE, COANA CHIRITA, BETIVUL, RICHARD al III-LEA, SAMURAIUL, TIGANCA

ora 16.00-16.40, 17.00-17.40, 18.00-18.40, 19.00-19.40, 20.00-20.40

FALSTAFF, COSARUL, INGERUL, PALARIERUL

ora 16.10-16.50, 17.10-17.50

LICEENII, LILIACUL, ANTICARUL ALCALAY, TANGO, MARY POPPINS, GHICITOAREA, SASUL MATHIAS BRODY, LACATELE DRAGOSTEI

ora 16.20-17.00, 17.20-18.00, 18.20-19.00, 19.20-20.0, 20.20-21.00

STATUILE, PARDESIELE, ROMEO SI JULIETA, CARIATIDELE, BICICLISTUL AURIU, OMUL CU VALIZA

ora 16.30-17.10, 17.30-18.10, 18.30- 19.10, 19.30-20.10

REGINA FLUTURILOR – Levend Theater, Olanda

ora 16.35-17.15- 17.35-18.15, 18.35-19.15, 19.35-20.15

CULEGĂTORUL DE SCOICI, Levend Theter, Olanda

ora 16.40-17.20, 17.40-18.20, 18.40-19.20, 19.45-20.20

MAGICIANUL – Levend Theater, Olanda

CAMERAMANUL – Living Sculpture Beeld Theater, Olanda

ora 16.45-17.25, 17.45-18.25, 18.45-19.25, 19.45-20.20

FOTBALISTUL – Maricel Harabagiu, UK

LEGĂTURĂ NEREUȚITĂ- Levend Theater, Olanda

ora 16.50-17.30, 17.45-18.25, 18.45-19.25, 19.45-20.25

ODORUL MAMEI – Levend Theater, Olanda

DOAMNA si DOMNUL EDWISON – Beeldje.nl, Olanda

ora 17.15-17.45, 18.05-18.35, 18.55-19.25, 19.45-20.15

MOROCANOSUL – Total Theater, Olanda

ora 17.35-18.15, 20.00-45

SEMNE ALBE – Silencio Teatro, Italia

ora 19.00 – STATUILE – Teatrul Masca

ora 20.45 – PARCUL – Teatrul Masca

***

LUNI 9 IUNIE

ora 16.00-16.40, 17.00-17.40

LACATELE DRAGOSTEI, PIRATII DIN CARAIBE

ora 16.00-16.40, 17.00-17.40, 18.00-18.40, 19.00-19.40, 20.00-20.40

COANA CHIRITA

BETIVUL

RICHARD al III lea

SAMURAIUL

ora 16.10-16.50, 17.110-17.50

CEZAR, LICEENII, LILIACUL, ANTICARUL ALCALAY, TANGO, MARY POPPINS, GHICITOAREA

ora 16.10-16.50, 17.10-17.50, 18.10-18.50, 19.10-1950, 20.10-20.50

STATUILE, PARDESIELE, ROMEO SI JULIETA, CARIATIDELE, BICICLISTUL AURIU

ora 16.20-17.00, 17.20-18.00, 18.20-19.00, 19.20-20.00, 20.20-21.00

OMUL CU VALIZA, INGERUL, FALSTAFF, TIGANCA

ora 16.30-17.10, 17.30-18.10, 18.30- 19.10, 19.30-20.10

REGINA FLUTURILOR – Levend Theater, Olanda

ora 16.35-17.15- 17.35-18.15, 18.35-19.15, 19.35-20.15

CULEGĂTORUL DE SCOICI – Levend Theter, Olanda

ora 16.40-17.20, 17.40-18.20, 18.40-19.20, 19.45-20.20

MAGICIANUL – Levend Theater, Olanda

CAMERAMANUL – Living Sculpture Beeld Theater, Olanda

ora 16.45-17.25, 17.45-18.25, 18.45-19.25, 19.45-20.20

FOTBALISTUL – Maricel Harabagiu, UK

LEGĂTURĂ NEREUȘITĂ- Levend Theater, Olanda

ora 16.50-17.30, 17.45-18.25, 18.45-19.25, 19.45-20.25

ODORUL MAMEI- Levend Theater, Olanda

DOAMNA si DOMNUL EDWISON- Beeldje.nl, Olanda

ora 17.15-17.45, 18.05-18.35, 18.55-19.25, 19.45-20.15

MOROCANOSUL- Total Theater, Olanda

ora 17.35-18.15, 20.00-45

SEMNE ALBE – Silencio Teatro, Italia

ora 18.10-18.50, 19.10-19.50

CEZAR

ora 19.00 – PIERROT LUNATECUL -Teatrul Masca

ora 21.00 – O NOAPTE FURTUNOASA – Teatrul Masca

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.