Design de obiect, într-un proiect inedit în România

Asociația Culturală “Instalart”, în parteneriat cu BASF, desfășoară unul dintre cele mai mari proiecte de instalație din România, în perioada 17-23 mai 2015.

Expozitia principalaObiectivul principal al proiectului “Instalart/Obiect/003. Inspired by BASF” este susținerea designului de obiect în România și se desfășoară în cadrul Romanian Design Week. La ediția din acest an, organizatorii l-au invitat pe renumitul designer Marcel Klamer, născut în România, dar “adoptat” de Germania. Designerul este creatorul a peste 600 de obiecte produse pentru companii mari din Europa și din lume, premiat al Product des Jahres și membru al Uniunii Designerilor Industriali din Germania.
În cadrul proiectului se organizează o expoziție, în care este prezentată câte o instalație realizată de șase dintre cei mai cunoscuți designeri și arhitecți din țară. Fiecare invitat al proiectului a creat câte o instalație, pornind de la unul dintre obiectele din portofoliul lui Marcel Klamer. Expoziția are loc zilnic, între orele 12 și 20, la sediul Ethos House din București și prezintă instalațiile realizate de designerii și arhitecții: Dorin Ștefan (instalația “Gradient Design powered by Uanderful”), Mario Kuibuș (Cheie powered by BASF), Robert Marin (Investigație powered by Brikston), Corvin Cristian (Pop Icon/ Design Icon powered by Campari), Mihai Popescu (In vino veritas powered by M1.Crama Atelier), Ștefan Barutcieff (Nino Nino powered by DuPont /Corian). De asemenea, fiecare designer și arhitect este prezentat în cadrul unei conferințe sau workshop, la sediul Asociației Naționale pentru Arte Vizuale Contemporane, acolo unde pot fi vazute și restul obiectelor din portofoliul lui Marcel Klamer.
Proiectul continuă tot la Ethos House, vineri 22 mai, începând cu ora 20.00, cu un spectacol susținut de Taraful de la Marșa și se încheie sâmbătă 23 mai, începând cu ora 20.00, cu un concert al celor de la Les Elephants Bizarres, una dintre trupele alternative de succes din România.
“Prin proiectele demarate de noi vrem ca oamenii să conștientizeze că lipsa unui designer sau arhitect în viața lor este mai scumpă decât prezența acestuia”, declară Marius Leonte, președintele Asociației Culturale “Instalart”.
Evenimentul este susținut de BASF – sponsor principal, Brikston, Uanderful, DuPont /Corian, Campari, M1.Crama Atelier sunt cei șase sponsori care au ales să se identifice cu cei șase arhitecți.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.