În perioada 29-31 Martie 2018, în cadrul Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coanda”, s-a desfăşurat a 20-a ediţie a Sesiunii Ştiinţifice Studenţeşti “COMMUNICATING ACROSS CULTURES”AFASTUD 2018.
Conferinţa a fost organizată de studenţii Academiei Forţelor Aeriene “Henri Coandă” în colaborare cu Academia Forţelor Armate “General M.R. Stefanik” din Liptovsky Mikulas, Slovacia, pe secţiuni ştiinţifice, unde au fost prezentate 108 lucrări elaborate atât de studenţi din Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” cât şi de colegii lor, studenţi în instituţii de învăţământ superior din ţară şi din Polonia. Ca un element de noutate, anul acesta la lucrările conferinţei au participat studenţii străini din S.U.A, Franţa, Olanda, Belgia, Italia, Letonia, Polonia, Bulgaria, prezenţi în Academia Forţelor Aeriene “Henri Coandă” în cadrul Săptămânii Internaţionale (International Week) a studenţilor.
Universitatea „Ovidius” din Constanţa a fost reprezentată la această sesiune de o delegaţie a Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei, coordonată de lect. univ. dr. Mihaela L. Sandu, lect. univ. dr. Carmen-Mihaela Vărăşteanu şi formată din următorii studenţi:
- Pokker (Coman) Andreea Cristina – Psihologie, anul II, cu lucrarea: „Atenția și trăsăturile de personalitate la mecanicii de locomotivă” (Attention and personality traits to locomotive drivers), susţinută de student Bercea Cezar, Psihologie anul I, coord. şt. univ. dr. Mihaela L. SANDU şi Lect. univ. dr. Carmen Mihaela VĂRĂŞTEANU;
- Nisiparu Elena – Psihologie, anul II, cu lucrarea: „Influența sindromului de stres posttraumatic asupra vieții militare” (The Influence of Posttraumatic Stress Disorder on Military Life), şt. Lect. univ. dr. Claudia SĂLCEANU, Conf. univ. dr. Raluca MATEI;
- Susanu Mihaela Ioana – Psihologie, anul III, cu lucrarea: „Rolul strategiilor de coping în motivația învățării” (The role of coping strategies in learning motivation) şt. Lect.univ.dr. Carmen-Mihaela VĂRĂŞTEANU şi Lect. univ. dr. Mihaela L. SANDU;
- David Vlad Andrei – Psihologie, anul III, cu lucrarea: „Depresia la pacientii suferinzi de cancer” (Depression in cancer patients) şt. Prof.univ.dr. Rodica ENACHE;
- Zbenghea Alina Psihologie, anul II, cu lucrarea: „Influența mediului educațional și familial asupra preșcolarului” (The Influence of Educational and Familial Environment on the Preschooler), şt. Lect. univ. dr. Mariana CĂLIN.
Lucrările au fost susţinute în cadrul atelierului Fundamental Sciences & Cultural Studies (Științe fundamentale și culturale Studiu), la secţiunea Humanities. Social Sciences. Cultural Studies (Științe umaniste. Stiinte Sociale. Studii culturale).
Delegaţia consideră ca fiind pozitivă participarea la aceasta conferinţă deoarece au avut ocazia să valorifice cercetările în domeniul psihologiei, să cunoască un domeniu de activitate unde pot activa ca viitori specialişti şi să stabilească relaţii parteneriale cu studenții români şi străini.