- Eveniment de 12 ore neîntrerupte de sport și mișcare în aer liber cu participare gratuită;
- Zeci de clase de fitness, campionate de fotbal, volei, tenis de masă sau plimbări cu scootere și triciclete electrice;
- Servicii de testare a stării de sănătate şi de sesiuni de instruire în vederea acordării primului ajutor în caz de urgenţă;
- Concert live susţinut de trupa Red Parlament.
Caravana Mişcarea face bine – powered by Dolce Sport şi susţinută de Telekom Romania soseşte la Mamaia, pentru ultima reprezentație din această vară. „Cea mai mare oră de sport” de pe litoral va fi găzduită în Piaţeta Perla, sâmbată, 29 iulie, între orele 9.00 – 21.00.
Încă de la prima sa ediţie, în anul 2011, „Cea mai mare oră de sport” s-a bucurat de succes şi a devenit, de-a lungul timpului, cel mai mare eveniment de sport şi sănătate din România. În fiecare an, festivalul se desfăşoară pe parcursul verii, în Bucureşti, Braşov şi Mamaia, câte 12 ore în fiecare oraş.
Activităţile sportive – zeci de clase de fitness susținute de instructori renumiți din țară și de peste hotare, campionate de fotbal, volei, tenis de masă sau plimbări cu scootere și triciclete electrice, sunt completate, în zone dedicate, de servicii de testare a stării de sănătate şi de sesiuni de instruire în vederea acordării primului ajutor în caz de urgenţă. Accesul publicului la toate aceste activităţi şi servicii este gratuit.
“Și la această ediție îi întâmpinăm pe iubitorii de mișcare cu noi activități sportive pentru toate categoriile de vârstă pentru a le da ocazia să o aleagă pe cea care li se potrivește cel mai bine. Miile de entuziaști care dau curs invitației Telekom în fiecare an sunt cei mai buni ambasadori ai mesajului nostru privind beneficiile unei vieți sănătoase,” a declarat Ruxandra Vodă, Director Comunicare Telekom Romania.
“Pentru noi acest eveniment ne aduce cea mai mare satisfacție profesională, deoarece am reușit să promovăm mișcarea la nivelul maselor în cel mai eficient mod, prin puterea exemplului, iar rezultatele au fost pe masură. În șapte ani, am influențat în mod pozitiv oameni de toate vârstele să adopte un stil de viață sănătos, astfel încât ne-am implementat și păstrat viziunea proprie: sport is for everyone”, a declarat Vlad Stoica – Președinte Smartatletic.
În cadrul evenimentului de la Mamaia, clasele de fitness vor fi suţinute de Kinga Sebestyen (Kangoo Jumps), Perr Markussen (Functional Training), Fernando Gorini (Steel Tonic și Steel Combat), Adrian Borozan (Fight Klub Khai Bo), Bianca Anton (Zumba), Dina Ivanov și Nadia Sandu-Issa (FreeStyler și Magic Circle), Horia Croitoru (Boot Camp), Dina Ivanov și Alexandru Huhulea (Body Workout), Alin Arsene și Iulian Serbu (Step Aerobic).
În paralel cu clasele de fitness, pe tot parcursul celor 12 ore ale evenimentului, pasionaţii de mişcare îşi vor putea testa echilibrul cu scooterele și tricicletele electrice în zona Freewheel, aptitudinile cu mingea de fotbal la Shooting Gate sau reflexele şi concentrarea la tenis de masă.
Iubitorii de volei vor putea participa la mini-turneul organizat în cadrul evenimentului, unde se vor putea înscrie în echipe de 4 sau 6 membri.
Participanții la clasele “Celei mai mari ore de sport” vor putea câștiga atât brăţări SmartFitness şi un Drift Trike Super Power – oferite de Freewheel, cât și numeroase alte premii sportive oferite de Telekom Romania.
În zona de sănătate, cei interesaţi vor putea beneficia de screening de depistare a sindromului de moarte subită cardiacă, oferit de BTL România Aparatură Medicală, singurul furnizor din lume ce deţine echipamente specializate în acest sens. În cadrul aceluiași stand va putea fi testat și un sistem destinat esteticii medicale care oferă cea mai avansată tehnologie de radiofrecvență non-invazivă pentru remodelare corporală.
Societatea Naţională de Cruce Roșie din România va fi reprezentată prin filiala din Constanţa și va organiza pe întreg parcursul zilei cursuri de prim ajutor și resuscitare pentru cei care doresc să învețe să acorde primul ajutor de bază, atât de necesar în situații în care orice secundă contează.
„Cea mai mare oră de sport” – ediţia a VII-a – se va încheia cu un concert live susţinut de trupa Red Parlament. Eveniment organizat de Telekom Romania, în parteneriat cu Smartatletic şi GetFit.