“Call Me By Your Name” – candidat la Oscar, la cinema – galerie foto –

Aclamat de criticii din toată lumea, filmul “Call Me By Your Name” / “Strigă-mă pe numele tău se lansează și în cinematografele din România vineri, 9 februarie 2018. Drama romantică – o aventură senzuală în tumultul de emoții și sentimente ale primei iubiri – a fost selecționată la numeroase festivaluri internaționale și este nominalizată la patru Premii Oscar, inclusiv pentru Cel mai bun film, Cel mai bun actor în rol principal și Cel mai bun scenariu adaptat.

Inspirat de romanul de succes al lui André Aciman, “Call Me By Your Name” / “Strigă-mă pe numele tău” încheie trilogia despre dorinţă a regizorului Luca Guadagnino, după “I Am Love” (2009) şi “A Bigger Splash” (2015).

Filmul prezintă povestea impresionantă a primei iubiri – când senzuală și temătoare, când frenetică și mistuitoare. În vara anului 1983, într-o zonă idilică din nordul Italiei, Elio Perlman (interpretat de Timothée Chalamet), un adolescent de 17 ani, își petrece vacanța în vila părinților săi. Zilele se scurg egal, printre excursii în natură, interpretări la pian și flirturi copilărești cu prietena sa, Marzia (Esther Garrel). Până când sosește noul asistent al tatălui său, șarmantul Oliver (Armie Hammer), care dezlănțuie în Elio o adevărată furtună emoțională. Surprins de propriile sentimente, încă inocent şi necopt din punct de vedere afectiv, trăiește cu intensitate întreaga gamă de emoții și senzații efervescente ale primei idile, de la teama de necunoscut, până la atracția fizică greu de stăpânit, de la timiditate, teamă, furie, până la suferință și extaz – o lecție frumoasă, dar și dureroasă atât pentru protagonist, cat și pentru Oliver şi Marzia. Dar ce se va întâmpla oare cu idila lor când se încheie vacanța de vară? Aflăm din 9 februarie a.c., la cinema, în “Call Me By Your Name” / “Strigă-mă pe numele tău”.

Pentru a intra cât mai bine în rol, actorul Timothée Chalamet s-a pregătit temeinic, luând lecții de pian și chitară și învățând intens limba italiană. Rolul i-a adus actorului nominalizări la Oscar, BAFTA și la Globurile de Aur. Pentru a reusi să transmită pe ecran intimitatea şi atracția fizică, actorii protagoniști au petrecut mult timp împreună pe platourile de filmare pentru a se cunoaște și au fost încurajați să improvizeze. Până a se atinge însă, cele două personaje experimentează numeroase ezitări, tatonări, iar regizorul menține intenționat un tempo lent al acțiunii: “Îmi place ca totul să fiarbă la foc mic”. Pentru Guadagnino dragostea fizică este doar “un prilej de a investiga comportamentul şi modul în care acesta modelează personajele”.

Deși confruntă tabuuri și prejudecăți, filmul nu este o poveste despre homosexualitate, nici despre sex, ci despre incertitudinile, temerile, frământările pe care prima iubire le lasă asupra oricui, indiferent de gen, demonstrând că dragostea ne schimbă radical. “Eu cred că acest film se referă în special la ceea ce nu se spune”, spune Michael Stuhlbarg, care-l interpretează pe tatăl lui Elio, personaj inspirat de tatăl scriitorului Aciman. Producătorii declară că au creat filmul de care ei înșiși avuseseră nevoie în propria tinerețe, dar pe care nu l-au văzut niciodată.

Întreaga producție a fost filmată cu o singură cameră de 35mm. “Îmi plac limitele […] M-am limitat la un singur tip de cameră fiindcă nu am vrut ca tehnologia să interfereze cu fluxul emoţional al filmului”, spune regizorul. De altfel, filmările au avut loc în împrejurimile oraşului Crema din Lombardia, unde locuiește Guadagnino, ceea ce a ajutat din plin întreaga echipă de producție să se familiarizeze cu atmosfera idilică, specifică anilor ’80, a liniștitului orășel italian.

“Call Me By Your Name” / “Strigă-mă pe numele tău” a fost selecționat la numeroase festivaluri internaționale (Sundance, Festivalul de la Berlin, cel de la Toronto, Zurich ș.a.) și a obținut deja multiple distincții, printre care trei nominalizări la Globurile de Aur, patru la Premiile BAFTA și patru nominalizări la Oscar, pentru Cel mai bun film, Cel mai bun actor în rol principal – Timothée Chalamet, Cel mai bun scenariu adaptat – James Ivory și Cea mai bună melodie originală – “Mystery of Love”, muzică și versuri de Sufjan Stevens.

Producția Sony Pictures Classics este distribuită în România de InterComFilm Distribution, are o durată de 132 de minute și este nerecomandată minorilor sub 15 ani.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.