Între 3 şi 12 octombrie, cel mai dinamic şi îndrăgit festival de film din Bucureşti se întoarce pentru cea de-a noua ediţie.
Zece zile de filme de animație de calitate, o selecţie atentă completată de workshopuri, masterclassuri, nopţi tematice de muzică şi film, petreceri și întâlniri dedicate animaţiei îşi aşteaptă publicul la Cinema Studio, Cinema Elvira Popescu şi Atelierul de Producţie. Ediția de anul acesta își propune să crească pulsul orașului la început de octombrie și mai pregnant decât în anii precedenți, printr-o serie de expoziții interactive, instalații multimedia și proiecții speciale, acordate la creşterea explozivă a interesului pentru animaţie pe plan local şi internațional.
La început de octombrie aruncăm pe ecrane sute de animații. Anul acesta având un număr record de filme înscrise la concurs, peste o mie, și misiunea de a le selecta pe cele mai bune a fost mai dificilă, dar foarte placută. Toate stilurile de animație consacrate precum și noi abordari ale genului vor fi prezentate în secțiunile competiționale ale festivalulu, a declarat Mihai Mitrică, directorul de festival.
În plus, Anim’est își propune, în 2014, să dea amploare misiunii de a dezvolta și de a revigora filmul românesc de animație, componenta sa educațională fiind, după șase ani de la organizarea primului workshop de animație în cadrul festivalului, mai activă ca oricând.
Scopul nostru este să creştem industria filmului de animaţie în România. Să descoperim tineri animatori, să îi formăm şi, cel mai important, să îi ajutăm să lucreze în studiouri dedicate. Vrem să schimbăm percepţia publicului despre “desenele animate”. Care sunt mult mai mult decât atât, sunt animaţii 3D, animaţii cu păpuşi, etc. De mulţi ani încoace, primele 10-20 de titluri hollywoodiene (ca încasări şi număr de spectatori) folosesc într-un procent din ce în ce mai semnificativ CGI-ul, fratele animaţiei 3D.
Cu toate că finanţările publice ne scad de la an la an, ne bucurăm că avem mai mult public şi mult mai mult interes faţă de activităţile noastre educaţionale, spune Vlad Ilicevici, directorul executiv al festivalului.
Cea de-a noua ediție se deschide în forță pe 3 octombrie cu animația The Boxtrolls, cel mai recent proiect de anvergură al renumitului studio american Laika, ce va fi proiectat în premieră în Europa de Sud-Est pentru publicul Anim’est cu sprijinul distribuitorului RoImage. Deschiderea oficială are loc începând cu ora 19.00 la Cinema Studio şi continuă cu încă o proiecţie a filmului, la ora 21.00.
Regizată de Graham Annable și Anthony Stacchi, după scenariul semnat Irena Brignull și bazat pe bestsellerul Here be monsters, de Allan Snow, animația realizată în stop-motion 3D este al treilea proiect de lung-metraj semnat Laika, după super-producția ParaNorman (r. Sam Fell) ce a deschis ediția Anim’est din 2012 în prezența lui Mark Shapiro, Head Of Entertainment Brand Marketing al studioului, și succesul Coraline (r. Henry Selick), proiectat în cadrul retrospectivei dedicate studioului din același an.
O nouă mostră de horror-adorabil marca Laika, The Boxtrolls îşi plasează acţiunea în Cheesbridge, un oraș scăldat în gloria epocii victoriene, ai cărui locuitori sunt obsedați de bogăție și statut. Legenda spune că sub străzile sale pavate încântătoare locuiesc trolii de cutie, niște monștri care noaptea se furișează afară din canale pentru a fura de la oameni lucrurile pe care le preţuiesc cel mai tare : copiii și brânzeturile puturoase. În realitate însă, trolii de cutie sunt doar niște creaturi ciudate, dar inofensive şi simpatice, care se străduiesc să crească un băiat orfan, pe Eggs. Când un exterminator răutăcios vrea să scape orașul de troli, Eggs trebuie să se aventureze singur în lumea de deasupra, pentru a-şi salva familia.
O serie de actori îndrăgiți și super-premiați dau voce personajelor: Ben Kingsley, Isaac Hempstead-Wright, Elle Fanning, Jared Harris, Toni Collette, Nick Frost, Richard Ayoade, Tracy Morgan şi Simon Pegg.
Abonamentele pentru 5 și 10 proiecții, cât și Festival Passuri pentru cea de-a 9-a ediție Anim’est au fost puse deja în vânzare în număr limitat pe www.eventbook.ro. Biletele pentru proiecţii individuale vor putea fi achiziţionate pe acelaşi site în luna septembrie.
Biletele şi abonamentele vor fi disponibile şi în Cinema Elvira Popescu şi Cinema Studio, pe toată perioada festivalului.