Asociația Sportivă SanaSport, organizatorul primului maraton din Europa care se desfășoară integral pe nisip, consideră că sportul, la ora actuală, ar trebui promovat ca o activitate de masă, iar această preocupare ar trebui să pornească din sânul familiei.
Semnalul de alarmă este tras în contextul în care obezitatea infantilă a scăpat de sub control, 27% din copiii de 13 ani și 33% din copiii de 11 ani sunt supraponderali, potrivit unui studiu al Organizației Mondiale a Sănătății, realizat în 53 de țări, printre care și România. (studiul poate fi gasit aici – http://www.euro.who.int/__data/assets/pdf_file/0013/243400/New-WHO-analysis-shows-alarming-rates-of-overweight-children.pdf)
În acest sens, ineditul eveniment “Maratonul Nisipului”, care se va desfășura în acest an în data de 29 martie 2015, pe plaja din stațiunea Mamaia, va include o activitate sportivă dedicată familiei. Cursa “Family Run”, de 3 km, va avea loc pe faleza din Mamaia și are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât mai ales pe copiii acestora.
Maratonul Nisipului – ediția a II-a, organizat în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Radio Constanța, se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță. Participanții au posibilitatea de a opta pentru mai multe curse, precum tradiționalele probe de maraton individual pe distanța de 42,195 km, semi-maraton individual (21 km) și cursa individuală de 10 km.
“Am reușit în aproape doi ani de activitate, prin antrenamentele săptămânale și prin evenimentele sportive organizate, să construim o comunitate de alergători destul de numeroasă la Constanța. Ne-a interesat mai mult să promovăm sportul de masă și mai puțin cel de performanță. O data pe săptămână, la antrenamentele de duminica am reușit să consolidăm un grup de peste 100 de persoane, printre care se numără și aproximativ 10 familii, care au transformat această activitate sportivă într-un stil de viață. Întrucât cifrele OMS privind obezitatea infantilă sunt îngrijorătoare, coroborate cu faptul că tinerii nu primesc o educație sportivă în familie, am considerat ca fiind oportună introducerea unei curse dedicate familiei, prin care vrem să-i conștientizăm și să-i responsabilizăm pe părinți cu privire la importanța sportului pentru copiii lor”, declară Daniel Antonaru, președintele Asociației Sportive “SanaSport”, organizatorul evenimentului.
Maratonul de la Malul Mării rămâne și în acest an singura competiție de acest gen din Europa care se desfășoară integral pe nisip. La prima ediție, cea de anul trecut, organizatorii au reușit să înscrie Constanța pe harta maratoanelor mondiale, adunând la start sute de participanți din România și din străinătate și alte câteva sute de susținători.
Cei interesați se pot înscrie pe website-ul evenimentului, www.maratonulnisipului.ro .