Afla aici care este cea mai inalta cladire din lume

Avansul tehnologiei şi ingineriei a permis realizarea unor construcţii mult mai înalte, care se apropie vertiginos de pragul psihologic de 1000 de metri, însă aproape toate au fost realizate în Asia şi Orientul Mijlociu.

Alegerea nu este una întâmplătoare, întrucât Asia a cunoscut o dezvoltare economică accelerată comparativ cu Europa şi America de Nord, în timp ce Orientul Mijlociu şi-a permis astfel de proiecte datorită profiturilor obţinute din exploatarea petrolului.

Cel mai important centru financiar din Shanghai este amplasat în cartierul Pudong şi are o înălţime de 492 de metri. Cele 101 etaje au o funcţionalitate multiplă: la parter există mall-uri, iar la etaje se regăsesc spaţii de birouri, săli de conferinţe, punţi de observaţie şi hotelul Park Hyatt Shanghai, care beneficiază de camere între etajele 79-93.

Deţinută de compania Taipei Financial Center Corporation, Taipei 101 este un adevărat simbol al Taiwanului, care evidenţiază progresul tehnologic combinat cu tradiţia asiatică. Aşa cum sugerează şi numele, Taipei 101 are 101 etaje şi a fost cea mai înaltă clădire din lume între 2004-2010. În esenţă o clădire de birouri, Taipei 101 are un mall pe mai multe etaje, plus restaurante şi cluburi de noapte. – 509 m .

One World Trade Center (New York, Statele Unite) – 541 de metri.

După atacurile teroriste de la World Trade Center din 11 septembrie 2011, americanii au construit un nou turn pe acelaşi amplasat. Botezată iniţial Freedom Tower, dar cunoscută în prezent de One World Trade Center, clădirea a fost construită între 2006-2014 şi are 104 etaje repartizate pe o înălţime de 541 de metri. Cele mai multe etaje sunt pentru birouri, însă de la 91 în sus există preponderent etaje mecanice, cu echipamente şi diverse instalaţii.

Abraj Al-Bait Clock Tower (Mecca, Arabia Saudită) – 601 metri

Mecca este cunoscută în special ca locul de naştere al lui Mohamed, însă în prezent guvernul are un amplu proiect de modernizare a oraşului, din care face parte şi Abraj Al-Bait Clock Tower. Construită pe o fortăreaţă otomană care a fost demolată pentru a face loc proiectului, clădirea a fost inaugurată în 2012, are o înălţime de 601 metri şi 120 de etaje, ultimul dintre ele fiind ocupat de un hotel.

Burj Khalifa (Dubai, Emiratele Arabe Unite) – 828 de metri

Statutul de cea mai înaltă clădire din lume îi revine lui Burj Khalifa. Inaugurată în Dubai în 2010, clădirea are o înălţime de 828 de metri, cu peste 200 de metri mai mult decât orice altă clădire din lume, şi are o funcţionalitate multiplă: pe cele 163 de etaje există un hotel Armani, suite pentru corporaţii sau chiar locuinţe rezidenţiale. La etajul 148 există o punte de observaţie, iar etajele 156-159 sunt dedicate sistemelor de telecomunicaţii.

Sursa: https://www.giz.ro/

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.