Actrița americană Debra Winger va fi distinsă cu Premiul pentru întreaga carieră/ Lifetime Achievement Award la Festivalul Internaţional de Film Transilvania.
Același trofeu îi va fi oferit cineastului polonez Krzysztof Zanussi, iar Premiul de excelență îi va fi acordat actorului Florin Zamfirescu, la gala de închidere a celei de-a 13-a ediții, pe 7 iunie, la Teatrul Național din Cluj.
„Actrița faimoasă, mai nou, pentru fuga de profesia în care excelează”, cum a descris-o „The New York Times”, Debra Winger a fost una dintre cele mai senzuale, talentate și temperamentale actrițe americane lansate la sfârșitul anilor 70. Crescută într-o comunitate de evrei ortodocși, Debra Winger și-a schimbat cursul vieții după un accident cerebral suferit la 17 ani, când și-a revenit spectaculos din paralizie și orbire, după un an. Recunoașterea a venit la scurt timp după mutarea la Los Angeles. A debutat în filmul de sexploitation Slumber Party ‘57 (1976), iar în 1980 a primit două nominalizări la Globul de Aur și una BAFTA, cu rolul din Urban Cowboy, partener de ecran fiindu-i John Travolta.
A devenit celebră cu Ofițer și gentleman/ An Officer and a Gentleman, o poveste de dragoste cu Richard Gere, pentru care a obținut prima nominalizare la Oscar și a treia la Globul de Aur. Filmul va avea parte de o proiecție de gală în onoarea ei, la TIFF, alături de Cerul ocrotitor/ The Sheltering Sky (1990), drama despre un cuplu care pleacă în Africa în speranța că-și va reaprinde dragostea, regizat de Bernardo Bertolucci, cu John Malkovich în rolul central masculin. Celebru rămâne și rolul din Vorbe de alint / Terms of Endearment (1983), în care Debra Winger îi dă replica lui Shirley MacLane, într-o dramedie despre relația mamă-fiică. Prestația i-a fost răsplătită cu o nominalizare la Oscar și una la Globul de Aur. Remarcabilă este și performanța ei în Shadowlands (1993, Richard Attenborough), alături de Anthony Hopkins, și A Dangerous Woman (1993), o dramă intensă cu Gabriel Byrne, care i-a adus o nouă nominalizare la Globul de Aur.
În 1995, Debra Winger a decis să ia o pauză în actorie și a revenit abia în 2001, anul în care a fost lansat documentarul Searching for Debra Winger. În această perioadă, a jucat în teatru și a predat la Harvard, printre altele. Din 2001 încoace, a devenit producător, a publicat o carte de memorii numită „Undiscovered”, și a jucat în serialele Dawn Anna (pentru care a fost nominalizată la Emmy) și In Treatment, precum și în comedia Rachel Getting Married, care i-a adus noi premii de interpretare.
Cu Premiul de excelență, oferit de Mercedes-Benz România, va fi distins îndrăgitul actor Florin Zamfirescu (65 de ani), a cărui carieră impresionantă în film și teatru a început acum mai bine de patru decenii. A absolvit actoria la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1971, iar doi ani mai târziu s-a angajat la Teatrul Odeon, jucând în peste 35 de spectacole și regizând alte 15, pe diverse scene din București. În 1996, a început să predea arta actoriei la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, instituție pe care a condus-o ca rector, între 2000-2008. Vocea sa inconfundabilă poate fi auzită în peste 100 de piese de teatru radiofonic.
În film, a avut roluri în circa 40 de producții, colaborând cu regizori ca Lucian Pintilie, Dan Pița, Mircea Veroiu, Alexandru Tatos, Mircea Daneliuc, Manole Marcus, Andrei Blaier, Alexa Visarion, Nicolae Corjos, Nae Caranfil sau Cristi Puiu. A jucat în filme precum Actorul și sălbaticii, Mere roșii, Înainte de tăcere, De ce trag clopotele, Mitică?, Moromeții, Iacob, E pericoloso sporgersi, Moartea domnului Lăzărescu, Restul e tăcere, Killing Time și, recent, în Poziția copilului. Florin Zamfirescu a fost distins cu numeroase premii de interpretare, a primit Premiul pentru excelență în Cinematografia română (2002), precum și Ordinul Național Pentru Merit, în grad de Cavaler (2002). Este autor al cărții „Actorie sau magie” (2003). În onoarea sa, la TIFF va fi proiectat filmul Năpasta (1982), adaptarea nuvelei lui I.L. Caragiale, în regia lui Alexa Visarion, în care face un rol memorabil.