4 principii pentru un magazin online performant

Aproximativ 3 sferturi din magazinele online din România prelucrează informația manual, pe primul loc fiind procesarea comenzilor pentru a fi transformate în facturi, iar pe locul secund se regăsește actualizarea manuală a prețurilor și a stocurilor în magazine, afirmă specialistul în e-commerce, Florin Măcău. Fără doar și poate, aceste procedee manuale sunt utile în orice magazin online, deoarece nu exclud total factorul uman din sistem, însă existe unele trucuri de care nu toți profită atunci când ajung copleșiți de volumul mare de muncă.

În opinia tânărului IT-st de 25 de ani care oferă soluții de programare pentru e-commerce, un magazin online are 3 faze: 1. fază în care încercăm să vindem, 2. faza în care vindem ca să trăim și 3. faza în care trăim ca să vindem. Mai mult decât atât, fondatorul FamDev Software consideră că românii au învățat mai repede decât mulți europeni să vândă în mediul online, însă succesul lor s-a bazat în mare parte pe intuiție și mai puțin pe știință, iar dacă nu există o îmbinare între cele două valori, afacerea online are de suferit.  “Atunci când ne bazăm întreagă noastră afacere doar pe intuiție, există o rată destul de mare de a eșua. Da, intuiția în afaceri, mai ales în cele online în care nu există o matrice foarte clară a succesului, este importantă, dar până la urmă se bazează tot pe principiile marketingului tradițional, adică pe știință. Realitatea a arătat că magazinele online sunt mult mai predispuse la eventuale crize, iar prevenția și tratarea momentelor critice trebuie să facă parte din ghidul de bază al oricărui antreprenor online”, declară Florin Măcău, fondatorul FamDev Software.

Astfel, specialistul în dezvoltarea afacerilor online este de părere că magazinele virtuale din România, care au performat cel mai mult, au respectat cele 4 principii de bază ale e-commerce-ului:

  1. Automatizarea între cele 3 faze. “Atunci când se face tranziția între fazele intermediare ale magazinului, este imperios necesar să implementăm un sistem automatizat. Mulți fac greșeala de a nu automatiza procesele între cele 3 faze atunci când pornesc la drum, deoarece pleacă de la premiza că doar “nu o să vând din prima luna atât de bine”. În online, surprizele plăcute pot apărea – și de cele mai multe ori apar – încă din prima oră de când ai deschis și ai promovat produsele sau serviciile. Primul pas este să avem sincronizare cu sistemul de gestiune. Dacă avem peste 100 de produse, este extrem de dificil să depunem efort dublu pentru modificarea de prețuri și stocuri. Un alt aspect primordial este generarea automată de facturi. De ce? Pentru că indiferent de fază în care te afli, scopul nostru este să ne ocupăm de vânzarea propriu-zisă, marketing, PR, nicidecum de stat în fața unui laptop să verificăm linii de facturi, dacă aceastea au fost introduse corect în programul de facturare. La fel, trebuie să avem automatizare cu echipa de curieri și, opțional, cu stocurile furnizorilor. Astfel, câştigăm timp prețios micșorând timpii de procesare și de livrare”, afirmă Florin Măcău, specialist în e-commerce.
  2. Dezvoltarea unei comunități fidele în jurul magazinului. “De cele mai multe ori, oamenii nu cumpără dintr-un loc doar pentru produsul în sine, ci pentru relația sentimentală care s-a creat între cumpărător și vânzător. Un magazin online care se respectă și își respectă cumpărătorii fideli, îi va ține la curent non-stop cu privire la reduceri, oferte, va personaliza newsletter-ul conform dorințelor și nevoilor cumpărătorului, va crea tombole, îi va face să se simtă speciali și parte dintr-o familie mai mare”, explică Florin Măcău, fondatorul FamDev Software.
  3. Investiție în relația online cu clienții. “Când un om își dorește neapărat să cumpere ceva din online, el va face tot posibilul să cumpere, indiferent de magazin. Câștig de cauză au întotdeauna magazinele online care răspund imediat la mesaje, nelămuriri, întrebări etc. Există suficient de multe astfel de magazine virtuale care dispun de un plugin de livechat, însă nu există întotdeauna persoane disponibile care să răspundă în maxim 2 minute la mesaje. Mai nou, se folosesc așa-zișii roboței inteligenți care au mesaje predefinite în funcție de anumite cuvinte-cheie. Sunt utile, chiar foarte utili, însă orice lucru automatizat trebuie urmărit îndeaproape de factorul uman”, afirmă Florin Măcău.
  4. Simplitatea vinde mai bine și mai mult. “Indiferent că vrei un magazin B2B cu funcționalități particulare sau un marketplace, alege o cale de rezolvare simplă. Nu lua decizii pripite, alocă-ți timp pentru orice decizie majoră. Simplitatea pleacă și de la design-ul magazinului sau de la butoanele de cumpărare, review sau share-uire. Marile magazine online sunt lite, nicidecum nu își încarcă pagina inutil, astfel încât site-ul să devină tot mai greoi și mai dificil de parcurs”, conchide Florin Măcău, fondatorul FamDev Software.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.