2000 de tineri romi și 870 de persoane seropozitive, implicați într-un program social-educațional

SAMSUNG CAMERA PICTURES

Asociația “Viitorul romilor” a derulat, în perioada 1 iunie – 31 decembrie 2015, proiectul european “Voluntari pentru viitor”, prin intermediul căruia a integrat cu succes 2.000 de tineri de etnie romă și 870 de persoane seropozitive în societate și i-au implicat pe aceștia în mai multe activități de voluntariat într-un centru de voluntariat dotat cu echipamente de ultimă generație.

SAMSUNG CAMERA PICTURES
SAMSUNG CAMERA PICTURES

Programul social-educațional a fost organizat în contextul în care, de aproximativ 2 ani, a fost adoptată, în România, o lege conform căreia activitatea de voluntariat este recunoscută ca experiență profesională. Proiectul s-a derulează în parteneriat cu Administraţia Locală a Comunei Poarta Albă (județul Constanța), a avut o valoare de 31.001 Euro și a fost finanţat prin Granturile SEE 2009-2014, în cadrul Fondului ONG în România, Runda 2, Componenta 5. Dezvoltarea Capacitatii ONG-urilor, Retele si Coaliţii, Subcomponenta 5.3 – Consolidarea bazei de membri şi voluntari ai organizaţiilor neguvernamentale şi creşterea participării membrilor/voluntarilor în activitaţile ONG-urilor.
În cadrul proiectului, centrul de voluntariat, pus la dispoziție pentru un grup țintă format din aproximativ 3.000 de persoane, a fost renovat și dotat cu echipamente de ultimă generație, în vederea creării unor condiții optime pentru instruirea voluntarilor. Totodată, s-au organizat dezbateri de tip “cafenea publică”, care au avut ca scop identificarea de măsuri eficiente privind atragerea, menţinerea şi implicarea voluntarilor în activităţi specifice, respectiv identificarea unor activităţi atractive pentru voluntari, în vederea multiplicării activităţilor cu impact pozitiv şi asupra altor grupuri defavorizate.
Grupul-țintă a fost implicat și într-un atelier virtual, la care au participat și alte organizații din țară și din străinătate, menit să le ofere ocazia de a face schimb de experiență și de a identifica împreună cele mai bune mijloace de mobilizare a tinerilor de etnie romă din categorii sociale defavorizate să participe la acțiuni de voluntariat și de a le spori șansele, pe viitor, la angajare, datorită experienței profesionale dobândite în cadrul programului social-educațional. Printre altele, voluntarii au fost instruiți în domenii precum Coaching, Fundraising, Scrierea de proiecte și Managementul proiectelor.
Datorită succesului de care s-a bucurat proiectul în societate, alte 9 ONG-uri s-au afiliat activităților prezente și viitoare ale Asociației “Viitorul Romilor”, și anume: Alianţa pentru Unitatea Romilor Constanţa, Uniunea Romilor Constanţa, Asociaţia “Speranţă şi încredere” Constanţa, Asociaţia “Rromi – Speranţa” Hârşova, Asociaţia GEDAVE Olteni, Asociaţia “Job in Sibiu” din Sibiu, Asociaţia APSIPED Constanţa, Asociaţia FIMSSE Constanţa, Asociaţia “Regal – Centru pentru Tineret” Constanţa. La începutul lunii decembrie, Asociaţia “Viitorul Romilor” a fost propusă pentru a face parte din Grupul de Lucru al Asociaţiilor înfiinţat la nivelul Primăriei Municipiului Constanţa, iar pentru exercițiul financiar 2014-2020, ONG-ul dorește să deruleze noi proiecte social-educaționale, care să vizeze un public-țintă mai mare.
“Ideea proiectului a plecat de la oportunitatea pe care ne-o conferă Legea Voluntariatului și care le recunoaște persoanelor, care au activat ca voluntari, experiența profesională. Plecând de la acest context, ne-am am decis că este o șansă foarte bună de a integra grupurile defavorizate în societate, să le oferim o șansă de a câștiga experiență în muncă prin voluntariat, iar această experiență s-o valorice pe viitor într-un loc de muncă plătit. De regulă, fie că este vorba de un grup defavoriat sau nu, pentru un tânăr aflat la început de drum, voluntariatul reprezintă primul și cel mai important pas pentru dezvoltarea lui profesională și integrarea sa în societatea modernă. Dorim să le mulțumit în mod deosebit reprezentanților de la Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, operatorul Fondului ONG în România, pentru sprijinul pe care ni l-au acordat pe toată perioada proiectului – de la consultanță, elaborare până la implementare”, declară Costel Neculai, managerul proiectului “Voluntari pentru viitor”.
Grupul ţintă este format din tinerii de etnie romă şi cei seropozitivi, iar beneficiarii direcţi ai proiectului sunt 820 romi din municipiul Constanţa şi 1.180 romi în aria judeţului Constanţa, 870 persoane seropozitive, angajaţi şi voluntari ai Asociaţiei „Viitorul Romilor” şi ai altor asociaţii implicate (100 persoane).

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.