1.100 de elevi participă la proiectul “Ora de Educație Rutieră”

Asociația Profesională a Politiștilor Locali – “A.I. Cuza”, în parteneriat cu Asociația “Împreună Pas cu Pas” si Asociaţia “Inovart”, cu sprijinul Primăriei Sectorului 3 din București, Direcției Generale de Poliție Locală a Sectorului 3 și al Inspectoratului Școlar București, lansează luni, 10 noiembrie 2014, începând cu ora 9:00, proiectul “Ora de Educație Rutieră”.

10rutiercopii-600x450 Acesta are menirea de a-i ajuta pe elevi să-și însușească corect regulile de circulație și respectarea acestora, în contextul în care România a înregistrat a doua cea mai mare rată a deceselor din cauza accidentelor rutiere din U.E., de 96 la 1 milion de locuitori, conform celor mai recente date ale Comisiei Europene. (http://ec.europa.eu/romania/news/19032013_siguranta_rutiera_ro.htm).
Obiectivele generale ale proiectului educațional sunt conștientizarea elevilor din gimnaziu cu privire la problemele care pot apărea pe timpul deplasărilor în spații rutiere și îmbunătățirea cunoștiințelor privind regulile de circulație în calitate de pieton în mediul urban. Totodată, proiectul își propune să-i conștientizeze și pe părinți cu privire la importanța educației rutiere de la o vârstă cât mai fragedă și să înființeze “Patrula școlară”. Ora de Educație Rutieră se adresează unui grup-țintă inițial format din 1.100 elevi din clasele a III-a din 12 școli din sectorul 3 al Capitalei și va fi extins pe viitor în mai multe școli din țară. Pe tot parcursul proiectului vor fi împărțiți în trafic 15.000 de fluturași informativi, având drept scop conştientizarea şoferilor.
La proiect mai participă Oco Print, Plus Communication, BSH Accounting Services şi 15 voluntari. Sponsorul principal al proiectului “ Ora de Educație Rutieră” este București Mall (Anchor Group).
„Proiectul “Ora de Educație Rutieră” este o dovadă a dorinţei de stimulare, dezvoltare şi perfectare a deprinderilor necesare autoprotejării şi creşterii grijii faţă de propria persoană şi faţă de cei din jur și a dorinței de a intensifica activitatea de sprijinire a copilului în dobândirea de cunoştinţe, capacităţi şi deprinderi care să-i permită adaptarea cu uşurinţă la condiţiile de pieton. De asemenea, acest proiect este primul pas dintr-un lung șir de proiecte ambițioase cu rezultate vizibile pentru societate, pe care și le-a propus Asociația Profesională a Polițiștilor Locali A.I. Cuza”, declară Liviu Zorilă, manager de proiect.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.