Un simplu SMS de 2 Euro, la 8832, cu textul “Teresa”, îi poate salva viața unei fetițe cu tumoare cerebrală

“Acum exact un an ne pregăteam de botez, îi căutam cea mai frumoasă rochiță și cei mai frumoși pantofiori, azi sunt într-o cameră de spital și caut cei mai buni doctori să-mi salveze fetița”.

teresa-afisAcesta este drama prin care trece o tânără mamă, care se luptă pentru micuța Teresa, de numai un an și două lună, care a primit un diagnostic crunt din partea medicilor: tumoare cerebrală.
După mai multe investigații în țară și în străinătate, Teresa a primit o șansă la viață, grație sprijinului venit din partea multor oameni cu suflet, iar în urma campaniei umanitare derulate de Asociația “Salvează o inimă”, s-au strâns 40.800 de Euro, în doar o săptămână. În zilele de 1 și 3 septembrie 2015, fetița a suferit două intervenții chirurgicale pe creier, la Klinikum Munchen din Germania, iar starea ei este stabilă din punct de vedere clinic. Urmează o perioadă la fel de grea, în care Teresa va începe chimioterapia, un proces greu, lung și foarte dureros pentru un organism matur, darămite pentru un corp atât de fraged ca al ei.
Costurile sunt foarte mari – peste 200.000 de Euro, însă familia Cozma a aflat că oamenii pot înfăptui minuni și sunt încrezători că viața fetiței va fi salvată de sufletele semenilor. Cei care doresc să o ajute pe Teresa Cozma, pot trimite un simplu SMS de 2 Euro, la numărul 8832, cu textul “Teresa” sau pot dona prin Card, Paypal șau sponsorizarea firmelor, accesând link-ul https://salveazaoinima.ro/campaigns/teresa-cozma/.
“Cobor în fiecare dimineață scările de la ieșirea din spital și visez acea zi în care vom pleca de manuță acasă toți trei – mai puternici, mai curajoși, mai luptători. Se zice că înainte să venim pe lume fiecare din noi ne alegem parinții și mi se oprește respirația pentru câteva secunde, sesizând că sunt mama unui copilaș ce vrea să ne învețe la un an de zile cât de valoroasă este viața. Am acceptat, după lungi dispute sufletești, această luptă și cu ea în brațe mergem să descoperim răsăritul de soare”, declară Angelina Cozma, mama Teresei.

*Numărul de SMS 8832 este valabil în perioada 01 octombrie – 31 octombrie 2015. Suma alocată cauzei este de 2 Euro. Nu se percepe TVA pentru donațiile de pe abonament. În rețelele Telekom și Orange, pentru cartelele preplătite, TVA-ul a fost reținut la achiziționarea creditului. Pentru donaţiile de pe cartele preplătite, în rețeaua Vodafone, utilizatorii nu plătesc TVA. Număr este oferit gratuit cu sprijinul Asociației “Salvează o inimă”.
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.