“De tine depinde viitorul lor” – spectacol caritabil

Asociația “Salvează o inimă” organizează, în parteneriat cu Liceul de Artă “Ștefan Luchian” din Botoșani, vineri, 21 noiembrie 2014, începând cu ora 18.00, spectacolul caritabil “De tine depinde viitorul lor”, susținut de elevii liceului.

10808108_10152591132063515_1378807132_nEvenimentul, organizat la liceul botoșănean, are menirea de a strange fonduri pentru salvarea gemenilor Yanis și Rareș, diagnosticați de medici cu retinopatie de prematuritate stagiile 4 și 5. Intervențiile chirurgicale se pot face numai în Statele Unite ale Americii, la Clinica William Beaumont din Detroit.
Până la ora actuală, în cadrul campaniei umanitare “Gemenii vor să vadă zâmbetul mamei!”, organizată de Asociația “Salvează o inimă”, s-au strâns peste 3000 de Euro, care vor acoperi costurile pentru controalele medicale de la Clinica di Cura San Domenico din Roma, iar restul banilor donați de dumneavoastră vor fi folosiți pentru costurile intervențiilor chirurgicale din S.U.A. Lui Rareș, doctorii din România au reușit să-i recapete parțial vederea la ochiul drept, însă în cazul lui Yanis, complicațiie sunt mai mari și nici un doctor din România nu îl poate opera, singura sa șansa fiind operația în Statele Unite ale Americii.
Spectacolul caritabil va fi susținut de elevii Iacob Dayana, Mahu Alexandra, Eduard Sandu, Rusu Mădălina, Ailoaei Larisa, Fabian Anania, Buliga Robert, Lascarache Vali, Anton Daniel. Invitatul special este Ana Maria Bucsa, concurentă la “Vocea României” și spectacolul va fi prezentat de Gabriel Șobachi.
“Ne bucurăm nespus că această campanie inițiată de Asociația “Salvează o inimă” a avut un așa mare ecou în mass-media și în sufletele oamenilor. Cu atât mai mare este bucuria noastră, cu cât s-a alăturat initiative noastre și conducerii Liceului de Artă “Ștefan Luchian” din Botoșani. Va fi un spectacol susținut de copii extrem de talentați și dorim să le mulțumim, în nume personal și în numele Asociației, pentru tot sprijinul pe care ni l-au oferit”, a declarat Ana-Maria Moraru, director coordonator evenimente al Asociației “Salvează o inimă”.
Donațiile pot fi făcute pe platforma de donații online a Asociației, http://salveazaoinima.ro/campaigns/ianis-si-rares/ sau în conturile bancare RO14RNCB0047127259210004 (Ron), RO68RNCB0047127259210002 (Euro), RO41RNCB0047127259210003 (USD), deschide la BCR Sucursala Trusești (județul Botoșani).
Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.