Top 10 Forbes: cei mai bogati DJ ai lumii în 2017

Tiesto si Martin Garrix

Calvin Harris a rămas “cel mai iubit DJ din lume” sau în orice caz, cel mai bine plătit. Dj-ul ocupă pentru al patrulea an consecutiv prima poziţie în TOP 10 Forbes’ DJ Rich List, cu venituri estimate la 48,5 milioane de dolari (obţinute în perioada iunie 2016 – iunie 2017). Cât câștiga DJ Calvin Harris pentru un show? În Las Vegas, unde are rezidenţa (Omnia, Hakkasan, Wet Republic), sume cu 6 cifre, iar când se deplasează sare la 7 cifre pe fiecare gig.

Având o lungă istorie în procesarea numerelor, Forbes, revista de business din Statele Unite nu poate ignora nici anul acesta uimitoarea putere de câştig a celor mai cunoscuţi DJ din lume – dincolo de venituri, clasamentul este interesant atât pentru DJ şi producători, cât şi pentru noi, muritorii de rând, care încă mai credem în această industrie.

Tiësto, superstarul compozitor şi DJ din Olanda, ocupă a doua poziţie, la fel ca în 2016, dar cu o creştere estimată de 1 milion de dolari…peste cele 38 pe care le obținuse anul trecut. Tiësto reușește să se mențină în primele trei poziții încă de la începuturile “Electronic Cash Kings list”, clasamentul realizat de revista Forbes.

The Chainsmokers au reuşit să intre direct pe a treia poziţie în topul celor mai bogaţi zece DJ ai lumii, cu un venit estimat la 38 de milioane de dolari. Ei sunt urmaţi îndeaproape de “regii” EDM Skrillex , Steve Aoki, Diplo dar şi de producătorul francez David Guetta.

Martin Garrix își păstrează și în 2017 poziţia a noua în top 10 DJ’s by Forbes, fiind “înconjurat” de Marshmello, tipul ăla care face 21 de milioane îmbrăcat ca o bezea, pe poziţia a opta şi de Zedd în “coada clasamentului”, cu venituri estimate la 19 milioane de dolari.

Lista celor mai bine plătiţi DJ din lume alcătuită de Forbes:

  1. Calvin Harris (net worth $48,500,000)
  2. DJ Tiësto ($39,000,000)
  3. The Chainsmokers ($38,000,000)
  4. Skrillex ($30,000,000)
  5. Steve Aoki ($29,500,000)
  6. Diplo ($28,500,000)
  7. David Guetta ($25,000,000)
  8. Marshmello ($21,000,000)
  9. Martin Garrix ($19,500,000)
  10. Zedd (net worth $19,000,000)

Un top de 298 de milioane de dolari!!! Şi sunt doar veniturile obținute din iunie 2016 pană în iunie 2017.
Trebuie să remarcăm că în top zece nu este nicio femeie şi că EDM-ul conduce detaşat. Bezeaua e “pe piaţă” de 2 ani şi jumătate şi se bate deja la capitolul venituri cu “granzii” muzicii electronice. Deadmau5 a avut ani mai buni! Martijn Gerard Garritsen, cunoscut sub numele de scenă Martin Garrix, a împlinit 21 de ani pe 14 mai…acum poate să bea alcool şi în State. “Când am început, muzica noastră era underground“, declara David Guetta pentru revista Forbes…fixed!

Calvin Harris pe scena Rock in Rio Madrid 2012
Calvin Harris. Foto: Wikimedia

Zedd a dat lovitura împreună cu Alessia Cara şi piesa Stay:

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.