Tenis: După Simona Halep, și Serena Williams a abandonat la Beijing

serena Jucătoarea americană de tenis Serena Williams, numărul unu mondial, a părăsit turneul WTA de la Beijing din cauza unei accidentări la genunchiul stâng, alăturându-se astfel româncei Simona Halep, a doua favorită a competiției, care s-a retras, joi, de la Openul Chinei tot din cauza unor probleme medicale.

Serena Williams (33 ani) ar fi trebuit să joace în sferturile de finală cu australianca Samatha Stosur (nr. 21 mondial), în timp ce Simona Halep urma să o întâlnească în aceeași fază a competiției pe Ana Ivanovic (Serbia/cap de serie nr. 9).

De menționat că Wiliams a abandonat și la precedentul turneu la care a participat, cel de la Wuhan, după ce i s-a făcut rău în primul set al meciului cu franțuzoaica Alize Cornet, primul pe care l-a disputat după câștigarea celui de-al 18-lea său titlu de Mare Șlem, la US Open.

La Openul Chinei de la Beijing, campioana americană a avut nevoie de trei seturi pentru a o învinge în optimi pe Lucie Safarova din Cehia (6-1, 1-6, 6-2).

Serena Williams urmează să susțină o conferință de presă, vineri după-amiază în capitala chineză, pentru a oferi detalii în legătură cu acest nou abandon.

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.