Robotii Probo si Robonova vin sa se joace cu copiii cu autism din Bucuresti

PROBO - autism

 

 

Scopul proiectului este imbunatatirea terapiei pentru copiii cu autism cu ajutorul robotilor, prin crearea unor jocuri atragatoare, adaptate nivelului si specificului lor de dezvoltare, astfel incat invatatarea sa se produca intr-un mod natural si placut. Sesiunile interactive au loc la sediul Asociatiei Impreuna Pas cu Pas si sunt organizate de catre Departamentul de Psihologie Clinica si Psihoterapie a Universitatii Babes-Bolyai din Cluj-Napoca, in colaborare cu Departamentul de Psihologie Clinica si cel de Robotica al Vrije Univesiteit Brussel din Belgia.

Cei doi roboti, dezvoltati de o echipa de cercetatori belgieni, reprezinta rezultatul celor mai avansate cercetari si dezvoltari terapeutice in domeniul autismului si sunt prezenti in Romania datorita colaborarilor internationale realizate de catre psihologii clujeni in cadrul proiectelor de dezvoltare si implementare a terapiilor asistate de roboti inteligenti – roboterapie. Probo, unul dintre cei doi roboti a mai fost in Romania la Cluj, in ianuarie 2011, cand peste 30 de copii au beneficiat de intalnirea terapeutica cu el.

La acest proiect participa copii diagnosticati cu TSA, cu varste cuprinse intre 3 si 7 ani si cu limbaj dezvoltat. Fiecare copil, insotit de catre experimentator (psiholog clinician) vor participa la o sesiune de joc cu roboteii timp de 30-40 de minute. In cadrul acestei sesiuni, copiii vor fi implicati in trei interactiuni, doua cu robotelul Probo si una cu robotelul Robonova. La final, copiii se vor juca doar cu experimentatorul, pentru a verifica daca interactiunea este imbunatatita, in urma jocurilor defasurate cu roboteii.

„Pentru ca roboteii sunt predictibili si usor de controlat, manifesta comportamente sociale simple, fiind usor de inṭeles si oferind o interactiune sigura, consideram ca acestia pot fi folositi pentru a creste motivatia copiilor cu autism de a se juca si, implicit, de a invata.”, declara Nicoleta Burlacu, Presedinta Asociatiei Impreuna Pas cu Pas si gazda proiectului. 

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.