Proiectul educațional “Vreau să fiu mare”

Cursuri de dezvoltare personală a copiilor.

10717972_10152510647618515_1461928479_nInteligența emoțională și abilitățile de a stabili relații cu cei din jur reprezintă principalul factor de predicție privind reușita în viața, se arată în studiile de specialitate din ultimul deceniu. În acest sens, dezvoltarea socio-emoțională a copiilor a reprezentat un element-cheie în ceea ce privește preocuparea specialiștilor în educație copilului, în ultima perioadă de timp.
Din perspectiva specialiștilor, copilul inteligent din punct de vedere emoţional îşi conştientizează emoţiile şi vorbeşte liber despre ele, recunoaşte emoţiile celor din jurul său și comunică uşor despre ceea ce îl preocupă. De asemenea, copilul cu o inteligență emoțională dezvoltată ştie să fie asertiv – ştie să spună “nu” fără să îi rănească pe ceilalţi,îşi gestionează în mod corespunzător emoţiile negative și are comportamente rezonabile şi nu abandonează o activitate, nici atunci când devine dificilă. În fapt, trainerii în dezvoltare personală au menirea de a-i ajuta pe copii să fie încrezători în forțele proprii și să-i ajute să se adapteze mult mai ușor la situații și persoane noi.
Un astfel de proiect educațional va demara, începând cu 3 noiembrie 2014, în București și este intitulat sugestiv “Vreausăfiu mare”. Programul educaţional are în vedere organizarea de grupuri de dezvoltare personală a copiilor cu vârste cuprinse între 10-12 aniși 12-14 ani, iar cursurile se vor desfășura în zilele de luni și joi, între orele 16 și 20, timp de 10 săptămâni. Proiectul,coordonat de Diana Feleagă–trainer de dezvoltare personală .

Copii vor fi angrenaţi în activităţi practice de relaţionare .
Specialistul Diana Feleagă afirmă că în desfașurarea cursurilor se vor folosi fișe de lucru (individuale și de grup), jocurile de rol, care îi vor ajuta pe copii să socializeze și să-șiînvingă timiditatea; copiii vor fi implicați îna ctivităţi practice, care vor facilita procesul învățării. “Socializarea este esențială pentru creșterea și dezvoltarea armonioasă ale unui copil. Tot mai mulți copii sunt prinși în capcana jocurilor pe calculator și a navigării pe Internet sau petrec foarte mult timp în fața televizorului şi foarte puţin timp în aer liber, socializand cu prietenii”, este de păreretrainerul Diana Feleagă.

Părinţii vor primi un raport de evaluare privind evoluţia copiluluilor
În urma acestui curs, copiii îşi vor dezvolta încrederea în sine, îşi vor îmbunătăţi şi optimiza capacitatea de autocunoaştere, relaţionare şi comunicare verbală şi nonverbală, vorînvăţa cum să-şigestionezeemoţiile negative, îşi vor dezvolta empatia şi vor fi reduse comportamentele problematice. “La finalizarea cursului, părinţii vor avea un raportiniţial (după primele 2 şedinte) şi un raport final de progres (la finalul modulului), ce vor cuprind eevaluarea competenţelor sociale şi emotionale, poze surprinse în cadrul cursului, o diploma de finalizare a programului educational şiun set de recomandări care l-arajuta pe copil să se dezvolte armonios în continuare”, declară Diana Feleagă, organizatorul proiectului educaţional “Vreau să fiu mare”.

Înscrierile se pot face la adresa de e-mail feleagadiana@yahoo.comsau la numărul de telefon 0744.585.420.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.