Noaptea Muzeelor 2016

Noaptea Muzeelor la Muzeul Național de Istorie a României

Adresă: Calea Victoriei nr.12, sect. 3, București

Muzeul Naţional de Istorie a României, inaugurat în anul 1972, este una dintre instituţiile reprezentative ale culturii româneşti. Muzeul este adăpostit într-o clădire monument istoric, denumită în trecut Palatul Poştelor, aflată în cuprinsul vechiului centru istoric al Bucureştiului. Clădirea a fost construită între 1894–1899, pe baza planurilor arhitectului Al. Săvulescu (1847–1902), având drept sursă de inspiraţie Palatul poştelor federale din Geneva.

În prezent, Muzeul Naţional de Istorie a României prezintă publicului două mari expoziţii permanente – Tezaur Istoric, Lapidarium – Copia Columnei lui Traian  – şi expoziţii temporare în Holul Central.

Program MNIR:

18.00 – 01.00 (12.15 – ultimul acces; 01.00 – ora închiderii muzeului) – Accesul pe bază de bilet GRATUIT se realizează prin curtea interioară din str. Poștei

Expoziții deschise: „Tezaurul Istoric”, „Lapidarium”, „Copia Columnei lui Traian”

Ateliere educative și de creație:

18.00 – 20.00 – Atelier de creație „La muzeu cu Regina” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani, desfășurat în apropierea expoziției „Tezaurul Istoric”, susținut de Asociația „Da’DeCe” (înscrieri la: programari@asociatiadadece.ro)

18.30 – 20.30 – Atelier educativ și de creaţie „ Simboluri ale strămoșilor noștri” dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 4 şi 12 ani, desfășurat în expoziția „Copia Columnei lui Traian”, susținut de educatorii muzeali și desenatorii artistici ai muzeului (fără înscriere prealabilă, în limita locurilor disponibile)

Program artistic:

În interiorul muzeului – în expoziția „Lapidarium”

20.00 – 20.15 – Spectacol de balet, realizat de elevele Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”

20.00 – 23.00 – Concurs „Vânează Bucureștiul – Vânătoarea muzeelor” de Treasure Hunt Team (detalii și înscrieri pe http://vaneazabucurestiul.ro/vanatoarea-muzeelor/)

21.00 – 21.30 – Concert de muzică vocal-simfonică, susţinut de elevii Colegiului Naţional de Arte „Dinu Lipatti”

23.00 – 23.30 – „Reflection” – spectacol de teatru vizual cu păpuși în mărime naturală susținut de Lightwave Theatre Company

23.30 – 00.00 – Recital de muzică punk acustic folcloric medieval transilvănean, susținut de Trupa „Ad Hoc”

În exteriorul muzeului – pe Strada Poștei

19.00 – 20.00 – Moment de reconstituire istorică din perioada antică  (lupte între daci și  romani) susținut de Asociația „Terra Dacica Aeterna”

20.00 – 21.00 – Moment de reconstituire de tehnici de luptă istorice europene (secolele X-XV), susținut de Asociația ,,Reconstituire a Tehnicilor de Luptă Istorice Europene (Compania Ursului Brun)’’ cu sprijinul Fundației ,,Abi’’

21.30 – 22.00 – Moment de reconstituire istorico-militară: demonstraţie de mânuiri de arme, depunere de jurământ, prezentarea drapelului şi a ţinutelor militare, aflate în dotarea Armatei Române și Armatei Germane în timpul Primului Război Mondial și reconstituire de bătălie, susținut de asociaţiile „Tradiţia Militară”  și „Deutsches Freikorps”

Noaptea Muzeelor la Muzeul Theodor Aman

Adresă: Str. C.A. Rosetti nr. 8, sector 2, Bucureşti

Evenimente speciale:

Recital chitară solo cu Tudor Anghelescu: 19:00 – 20:00

Teatrul MASCA: Regina Maria – 21:00-21:40, 22:00-22:30, 22:50-23:20

Teatrul MASCA: Îngerul din ramă – 21:20-22:00, 22:20-22:50, 23:10-23:40

Situat în vecinătatea Pieței Revoluției, Muzeul Theodor Aman este amenajat într-una dintre cele mai frumoase reşedinţe particulare din Bucureşti, construită în anul 1868 după proiectele și planurile proprietarului – pictorul Theodor Aman. Acesta și-a decorat casa-atelier, prima de acest fel din România, potrivit gusturilor sale artistice rafinate și modei vremii. De la planurile casei şi decoraţia exterioară (realizată în colaborare cu sculptorul Karl Storck) la decoraţia interioară: pictura murală, vitraliile, decoraţia pictată pe tâmplărie, stucatura tavanelor, lambriurile atelierului şi mobilierul casei, toate elementele se reunesc pentru a reconstitui viziunea lui Theodor Aman.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.