Loránd Soares-Szász, de la grădinar în Portugalia, la cel mai bun speaker din România

Pentru mulți oameni, succesul este un ideal la care se ajunge cu greu. Uneori pare chiar imposibil de atins așa că îl lăsăm în grija celor care îl au deja.

Nici mentalitatea societății nu ne ajută, deoarece de mici suntem convinși de cei din jur că până la reușită este „cale lungă”, „banii se câștigă greu” și mai ales „nu pică din cer”. Cu atât mai mult, dacă provenim dintr-o familie care poate nu ne-a oferit șansele altora. În astfel de situații ne simțim devalorizați și preferăm traiul în mediocritate, pentru că ne vedem neputincioși în a schimba ceva. Loránd Soares-Szász, trainer, speaker și un om de afaceri de succes ne demonstrează că se poate! Dintr-un grădinar în Portugalia, Lorand a ajuns cel mai bun speaker din România. Cum a reușit aflăm din interviul realizat de Alexandra Andereș, cu prilejul conferințelor Business Days de la Cluj-Napoca.

Alexandra Andereș (reporter Asociația “Salvează o inimă”): Eu după ce am aflat viața dumneavoastră, am zis că dacă ar fi ecranizată ar lua Oscarul, pentru că este o poveste impresionantă și sunteți un soi de actor care a făcut lucruri fantastice, ireale pentru lumea pe care o trăim, cea în care nu reușim să ne autodepășim. Dumneavoastră ne-ați demonstrat că se poate, că un grădinar poate ajunge un businessman de succes și cel mai bun speaker din România. Am înțeles că secretul succesului a stat în faptul că ați făcut lucrurile 100% din inimă, cu implicare și dedicare.

Întrebarea mea ar fi: de unde este această dedicare, este ceva cu care unii ne naștem, alții nu? Este ceva ce dobândim din educație?
Loránd Soares-Szász: În primul rând, nu cred că povestea mea este atât de fantastică încât să merite un Oscar. Consider că este încă o poveste a unui om care a crezut că poate mai mult decât spuneau cei din jur. În jurul meu aud persoane, chiar din familie, prieteni, care spuneau: „Cam atâta o să faci, cam asta e de tine!” și niciodată nu am vrut să cred acest lucru. Am fost și sunt destul de încăpățânat de felul meu și am zis: „Nu, eu pot mai mult, eu vreau mai mult!” și îmi doream foarte mult să scap de sărăcie. Motivația mea din spate nu a fost una măreață, nu! Nu mai vroiam să fiu sărac, punct! Vroiam să câștig bani, să pot să trăiesc mai bine. Evident că după ce începi să câștigi bani, încep să vină alte priorități, îți dai seama că tu schimbi lumea, schimbi viața oamenilor și atunci vine viziunea frumoasă. Dar primul impuls a fost: „Nu mai vreau să fiu sărac!” și am luptat foarte mult pentru acest lucru. Probabil din acest motiv, oamenii care se uită din exterior la povestea mea spun: „Wow, cât de fain!”, dar este o poveste banală a unui copil care pleacă de la țară și ajunge să lucreze în străinătate, se întoarce în România, dă 100% în ceea ce face și ajunge să aibă succes. Consider că „a da sută la sută” și a face cu pasiune totul a fost ingredientul principal, dar nu singurul, pentru că în România sunt o grămadă de oameni care dau 100%, inclusiv la măturat străzile și totuși mătură străzile toată viața. Sunt multe alte componente care au contat, cum ar fi educația. Degeaba dai 100% dacă nu știi ce faci! Educă-te, învață lucruri noi, aplică acele lucruri și atunci o să știi să faci. Nu știu este nativ, dacă m-am născut cu așa ceva sau nu. Știu sigur că părinții mei au contribuit la acest lucru. Mama îmi spunea foarte des: „Tu poți să faci ce vrei în viață, poți să devii medic, poți să devii avocat, poți să faci ce vrei!”, iar aceste cuvinte repetate în fiecare zi, eu într-o zi le-am crezut. Și chiar poți să faci ce vrei! Consider că educația contează, de asta cei care citesc acest mesaj și sunt părinți trebuie să aibă foarte mare grijă ce le spun copiilor, pentru că vrând-nevrând îi facem handicapați din punct de vedere profesional. Le spunem „Noi nu avem bani, banii se câștigă greu, banii nu pică din cer” și tot felul de expresii de genul ăsta prin care nu faci altceva decât să-i spui copilului tău că este foarte greu să aibă succes. Nu este complicat să ai succes. E mult de lucru, sunt multe sacrificii, e adevărat, dar este posibil pentru oricine și, din acest motiv, consider că educația are un rol foarte important.

Credeți că pentru dumneavoastră a constituit un plus și educația religioasă?
Categoric! Tot ce am în acest moment se datorează în primul rând lui Dumnezeu și după aceea părinților, educației și celorlalte lucruri. Pe de altă parte, sunt alți oameni de succes în România și în lume care n-au nicio legătură cu Dumnezeu sau cu spiritualitatea. Trebuie să fii conștient la cine sau la ce ești recunoscător. Lui Dumnezeu dacă crezi în El, dacă nu Universului, dacă crezi în el și nu în Dumnezeu, dar să știi că există o putere superioară care poate să contribuie la viața ta. Dar, cum spune și zicala română, „Dumnezeu îți dă dar nu-ți bagă și în traistă!” Dumnezeu poate să ne binecuvânteze cu lucruri extraordinare, dar trebuie să facem ceva, trebuie să cerem. Crescând într-o familie creștină, crescând cu Biblia, am observat că nu există nicio promisiune care să nu fie condiționată: „Bateți și vi se va deschide, cereți și vi se va da…” Toate promisiunile au o condiție: trebuie să faci și tu ceva înainte. Ăsta e de fapt secretul în viață și în succes – să fii dispus să faci acel ceva, în așa fel încât după aceea să și primești.

Ați făcut multe schimbări în viață și ați avut curajul să vă depășiți limitele. Cât de greu este să facem în viața noastră o schimbare?
Probabil printre cele mai grele lucruri, pentru că ne place în zona de confort. Nu ne plac schimbările, ne place cum e. Deși mulți spun: „Aș vrea o viață diferită!”, nu sunt dispuși să facă schimbarea. Aici există un mic secret. Eu folosesc o formulă pentru a schimba lucrurile în viața mea. De exemplu, dacă nu sunt mulțumit de mașină, am o formulă prin care să o schimb. Nu este o formulă magică, evident, este o formulă matematică și sună în felul următor: i * v + p > r. „i” vine de la insatisfacție. Atâta timp cât tu nu ești nemulțumit de ceva din viața ta nu vei vrea să îl schimbi. Dacă ești mulțumit de cât câștigi, nu o să vrei mai mult. Dacă ești mulțumit de mașina pe care o ai, nu o să vrei să o schimbi. Deci primul pas ca să schimbi ceva în viața ta este să te pui într-o zonă de insatisfacție. Cum faci asta? Câutând lucruri faine în jurul tău. Uitându-te la oamenii care fac lucrurile mai bine ca atunci să îți dai seama că ar putea să îți meargă și mai bine. „v-ul” vine de la viziune, adică ceva mai fain. Nu-ți place mașina pe care o ai? OK. Pe care o vrei? Care este viziunea următoare? Nu-ți place job-ul acesta? OK. Ce îți dorești să faci? Dacă înmulțumim insatisfacția cu viziunea și adăugăm „p-ul”, care vine de la primii pași, rezultatul trebuie să fie mai mare decât rezistența la schimbare. Pentru că ne place așa cum suntem și e mult de lucru să schimbăm ceva în viața noastră. Așadar rezultatul trebuie să fie mai mare decât rezistența la schimbare. Aplicând această formulă reușesc să schimb lucrurile din viața mea. Singurul loc unde nu am aplicat formula este în căsnicie, pentru că acolo nu vreau să schimb nimic.

Ambiție, dedicare, pasiune. De ce alte calități mai are nevoie un om de succes?
Ai putea să iei toate abilitățile și caracteristicile pozitive care există în lume și să le pui ca și necesare pentru a avea succes. Chiar s-a făcut un studiu foarte interesant printre 300 cei mai influenți oameni din lume. Li s-a pus în față o listă cu caracteristici pozitive, iar ei trebuiau să bifeze ce consideră necesar pentru a avea succes. Era o listă de vreo 128 de caracteristici, bifate de majoritatea oamenilor de succes. Singurul, dar absolut singurul lucru care s-a repetat la toți era disciplina. Deci cred că asta este abilitatea nr.1 a unui om de succes. De ce? Pentru că majoritatea oamenilor știu exact ce au de făcut și totuși nu fac. Toată lumea din România știe că este sănătos să mănânci un măr pe zi, dar nu toți mănâncă. Toată lumea știe că dacă vrei să ai succes în carieră trebuie să te duci cu 15 minute mai devreme la serviciu și să pleci cu o jumătate de oră mai târziu, să faci un pic mai mult decât colegii tăi, pentru că altfel nu ai cum să-i depășești. Oamenii știu aceste lucruri, dar nu le fac pentru că lipsește disciplina.

V-a fost vreodată frică de eșec? Iar atunci când l-ați trăit, la primul faliment de pildă, cum v-ați motivat să mergeți mai departe și să încercați din nou?
Dacă cunoașteți vreo persoană care spune că nu are frică înseamnă că ori este inconștientă ori este mincinoasă. Toți avem frici în viața noastră. Ca exemplu concret, una dintre fricile foarte recente pe care le-am avut și care m-a ținut pe loc foarte mult a fost să vorbesc în public în engleză. Sunt un foarte bun vorbitor în public în limba română, dar când am zis că vreau să mă duc în străinătate să fac cursuri, nu am putut până acum pentru că îmi era frică de cum va reacționa publicul. Frica aceasta m-a ținut pe loc foarte mulți ani. E o frică peste care din fericire am trecut. Deci toți avem frici. Am avut și eu frica de eșec când m-am întors în țară din Portugalia. Îmi era frică că nu îmi va merge business-ul și nu a mers. Am pierdut tot. Consider că metoda cea mai simplă să treci de o frică este să o învingi. Dacă vreo să scapi de o frică, lărgește-ți zona de confort.

Timp de câțiva ani ați lucrat în cea mai mare companie de business coaching din lume și ați fost unul dintre cei mai tineri antrenori de afaceri din Europa, iar apoi v-ați întors în România unde practic ați implementat această idee de business coaching.

Cum a fost primită de români și de mediul de afaceri din țara noastră?

Când am venit în România, în 2008, le spuneam oamenilor că sunt business coach și reacția lor era: „Hă, ce e aia?”. E mult spus că aveau reticență, pentru că nici nu știau ce este și cu ce se mănâncă. Și practic munca mea în acești șapte ani a fost să educ piața. I-am învățat pe oameni ce înseamnă coaching-ul, cum pot să beneficieze de el, ce înseamnă asta în business-ul lor și ce câștiguri au de acolo și în acest fel ei au venit să cumpere de la mine. Deci în momentul în care educi clientul, îi arăți beneficiile pe care le are folosind serviciile sau produsele tale el va vrea să cumpere de la tine.

Una din calitățile pe care spuneți că le are un om de succes este valoarea morală și sunteți printre puținii care afirmă direct că Dumnezeu ne vrea oameni de succes. Are vreo legătură morala creștină cu business-ul?

Credeți că o persoană dedicată bisericii și slujirii lui Dumnezeu poate fi la fel de bine un om de afaceri?
Da, în sensul că orice om de afaceri poate să fie creștin și orice creștin poate fi om de afaceri. Eu nu aș lega creștinismul de valorile morale, pentru că cunosc și atei care au valori morale foarte înalte. Credința în Dumnezeu este pur și simplu crezul tău personal. Valorile morale sunt importante pentru succes. Și asta nu o spun eu pentru că sunt dintr-o familie creștină și tata e pastor și dă bine să zic asta, studiile arată acest lucru! Deși știu că în România noi nu o realizăm, deoarece vedem la televizor numai oameni care nu au niciun fel de valoare morală. Un profesor de la Harvard a studiat timp de 20 de ani mai mulți copii. I-a luat de la vârstele de 2, 3, 4 ani și i-a acompaniat până la 22, 23, 24 de ani. A vrut să vadă de ce unii, indiferent de ce fac, au succes și alți copii, indiferent de ce fac nu au succes. S-a uitat la lucruri de genul din ce familie provin, ce educație au primit, la ce școală au studiat, dacă în timpul facultății s-au implicat în activități extracurriculare, cu cine ieșeau, ce învățau etc. După 20 de ani a scris o carte al cărei mesaj central era: „Dacă vrei să crești copii de succes, învață-i valori morale înalte”. Deci nu trebuie să vin eu să spun că e nevoie de valori morale, e studiat deja și dovedit.

Are șanse mediul de afaceri din România să dezvolte țara noastră și să o aducă la nivelul altor state puternice din Europa?
Eu consider că România ar putea să depășească majoritatea statelor din Europa pentru că în general noi, ca popor suntem mult mai inteligenți și mult mai bine pregătiți decât majoritatea țărilor. Românii sunt buni. Vedeți câți oameni extraordinari, câte genii exportăm pentru că ei simt că în țara asta nu pot face nimic. Asta este o durere pe care o am și eu, că foarte mulți oameni buni pleacă din cauza sistemului care funcționează foarte rău în România. Dar ca și potențial uman suntem fantastici! La ce trebuie să lucrăm? Să schimbăm sistemul, adică să ne schimbăm pe noi în primul rând. Pentru că dacă eu mă schimb, tu te schimbi și ceilalți se schimbă, așa reușim să schimbăm sistemul. De asta spunea Gandhi: „Fii schimbarea pe care vrei să o vezi în lume”. Nu este doar un citat motivațional, e baza schimbării într-o țară.

Vă implicați în acte caritabile și chiar ați susținut acele seminarii aproape gratuite, în sensul că participanții aduceau pachete cu alimente, distribuite ulterior unor vârstnici nevoiași. Ce înseamnă pentru dumneavoastră să fiți alături și de cei care nu au?
Îmi place să ajut, să donez. Am chiar și un principiu care spune că undeva la 15-20% din ce câștig donez mai departe. O fac dintr-un simplu motiv. În primul rând pentru că tot ce am nu este al meu, este dat de Dumnezeu și dacă este dat pot să dau înapoi și eu ceva. Sunt mulți oameni care se gândesc cu groază la a da un procent din ce câștigă, dar eu mă bucur că Dumnezeu îmi dă 90% și mă lasă să rămân cu majoritatea. Ajutăm centre de plasament, ajutăm copii cu handicap, copii nevoiași, sunt oameni în România care au o casă datorită sponsorizărilor pe care le fac, ne implicăm în cât mai multe lucruri și o fac pentru satisfacția sufletească. Dumnezeu m-a binecuvântat cu multe lucruri și consider că e responsabilitatea mea să ofer și eu înapoi ceva.

Asociația “Salvează o inimă” se ocupă de ajutorarea celor bolnavi, în special a copiilor care au nevoie de sume mari de bani pentru a se trata de anumite boli. Care ar fi câștigul firmelor care s-ar implica în susținerea unui ONG?

În cazul Asociației noastre, evident, câștigul este salvarea copiilor…
Ca să poată atrage bani, să poată primi sponsorizări, un ONG trebuie să ofere ceva în schimb. Și acest schimb nu se reduce neapărat doar la ceva fizic, poate să fie pur și simplu satisfacția că ai donat. Adică, eu îți dau banii mei și în schimb mă simt împlinit că am ajutat. Aici, un ONG ar trebui să țină legătura foarte bine cu sponsorii. De multe ori donăm o sumă de bani și habar nu avem ce se întâmplă cu ei. Al doilea lucru poate fi o expunere, o promovare. Prin faptul că eu donez, sponsorizez, asociația voastră mă promovează în rândul celorlalți donatori și atunci crește și brand-ul meu. Și acesta este un lucru important!

Platforma www.salveazaoinima.ro este unică în România prin faptul că donațiile sunt contorizate în timp real, iar sumele totale sunt mereu afișate pe site. De asemenea, prin intermediul paginii de Facebook și a newsletter-ului, donatorii sunt informați permanent privind situația copiilor pentru care realizăm campaniile umanitare. Ce alte sfaturi ne oferiți?
Asta e foarte bine și într-adevăr dacă este unic în România este și mai bine. Ar fi bine să vă copieze și alte ONG-uri pentru că e nevoie de mai multă transparență. Deci practic partea asta o faceți bine și următorul pas pentru a atrage mai multe fonduri ar fi transmiterea acestui mesaj în piață. Probabil că mulți încă nici nu știu de asociația voastră. Ei habar nu au de această platformă și, dacă nu știu, nu au cum să ajute. Un ONG este exact ca o firmă. Trebuie să știe să se promoveze, să facă marketing. De exemplu, sunt firme care nu numai că nu știu de voi, ele nu știu că pot deduce impozitul, procentul aferent donațiilor și nu mai plătesc impozit către stat. Deci, e nevoie de o muncă de educație acolo! Trebuie să intrați în contact cu cât mai multe firme și să vă promovați peste tot. Să vă implicați în cât mai multe evenimente, pentru ca oamenii să audă de voi și să știe că prin voi au posibilitatea de a ajuta acești copii să aibă o viață mai bună.

Sunteți un exemplu pentru noi toți. Care este principiul după care vă coordonați viața?
Profesional ar fi „dă 100% în tot ceea ce faci”, indiferent ce faci, adică să fii tot timpul dedicat, pasionat. În partea personală, principiul este echilibrul. Sunt ocazii în care lucrez mai mult, ajung la 3 dimineața acasă și dimineața la 7 mă trezesc să mă duc să susțin seminarii, dar sunt alte ocazii când dedic mai mult timp familiei. De exemplu, sunt mulți oameni care mă critică, spunându-mi: „Lorand, tu vorbești atât de frumos de soția ta, spui că este hobby-ul tău principal, dar zi-mi, tu când petreci timp cu ea, că te văd tot timpul atât de activ, când mai petreci timp cu ea?” Ei bine, eu cunosc foarte puțini bărbați care petrec două luni pe an în concediu cu soțiile lor. Eu petrec două luni! Două luni în care suntem plecați de acasă și petrecem timp de calitate împreună. Echilibrul nu înseamnă că trebuie să fii doar în familie. Este să știi să jonglezi în așa fel încât viața ta profesională să poată să crească, dar niciodată viața personală și familia să nu sufere din cauza asta.

Cum visați să fiți peste 20 de ani?
E o întrebare foarte grea! Cred că niciodată nu am stat să mă gândesc atât de departe, pentru că lucrurile se schimbă atât de mult încât nici nu reușesc să mă gândesc unde voi fi peste 20 de ani. Ținta mea pe termen scurt este să ies în străinătate, să fac cursuri și în alte țări. În termen de 5 ani mi-aș dori foarte mult și mi-am propus să ajung în topul celor mai buni 10 speakeri ai lumii, să influențez viața a 10 milioane de oameni. În 10, 20 de ani nu știu, numai Dumnezeu știe!

Loránd Soares-Szász este la ora actuală cel mai bun speaker din România, trainer și om de afaceri. În cadrul firmei de business coaching pe care o deține, susține seminarii de dezvoltare personală și de afaceri care au influențat deja viețile a sute de mii de oameni. Povestea lui ca om de succes a început ca grădinar în Portugalia. Dorind să scape de sărăcie s-a ambiționat să evolueze, iar în câțiva ani a lucrat în cea mai mare companie de business coaching din lume, fiind unul dintre cei mai tineri antrenori de afaceri din Europa. Apoi s-a întors în România, unde la ora actuală conduce afaceri de succes și este business coach, meserie care îi aduce o enormă împlinire. Lorand este un om care promovează principiile creștine de viață. Este căsătorit cu Vania, o tânără portugheză, despre care mărturisește că este principalul său hobby.

Asociația “Salvează o inimă” a fost inființată pe data de 17 decembrie 2012, și își dorește să reunească sub același acoperiș un număr cât mai mare de profesioniști din diferite domenii, oameni bine pregatiți și motivați, oameni de bine, oameni simpli, cinstiți și onești, oameni care cu suflet și dedicare pot ajuta în campaniile și proiectele noastre și astfel împreună să ne atingem scopul final de a lăsa copiilor noștri o moștenire valoroasă, mărturie a faptului că noi oamenii, comunitatea în ansamblul ei, suntem tot ce trebuie și suficient pentru ca lucrurile să meargă într-o direcție bună.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.