Fotbal: Emeric Ienei le transmite spectatorilor români “să fie civilizați” la meciul România – Ungaria

ienei Emeric Ienei, antrenorul cu origini maghiare care a obținut cea mai importantă performanță a fotbalului românesc, câștigarea Cupei Campionilor, le-a transmis spectatorilor români “să fie civilizați” la meciul de sâmbătă cu Ungaria, din preliminariile Euro 2016, scrie site-ul FRF.

Ienei, 77 de ani, care a pregătit naționalele ambelor țări, crede că echipa României este “mult mai valoroasă” decât cea a Ungariei și se va impune sâmbătă pe Arena Națională.

“Vreau să le spun spectatorilor români să fie civilizați la acest joc. Să fie civilizați, asta vreau din tot sufletul meu. Celor din Ungaria le cer ca la final să poată recunoaște superioritatea și implicit victoria românilor. Să le accepte. Asta ar însemna tot civilizație”, a declarat Ienei.

Întrebat dacă jocul de sâmbătă reprezintă ceva special pentru el, Ienei a răspuns: “Pentru mine, special este doar faptul că România joacă un nou meci oficial pe care vreau să-l câștige. Asta e special pentru mine.

Vreau să vă mai spun ceva sensibil. Sunt cetățean român de naționalitate maghiară, da, dar am fost antrenorul Stelei, echipă din România alături de care am câștigat Cupa Campionilor Europeni și nu vreau să se uite nici faptul că am antrenat România când, după 20 de ani, s-a calificat la Campionatul Mondial, cel din Italia. Nu vreau să mai fiu întrebat vreodată cu cine țin.”

“Sigur, meciul nu va fi simplu, dar nici extrem de dificil. Adversarii noștri au schimbat antrenorul, dar nu cred că noul tehnician, fost jucător în Germania (Pal Dardai — n.red.), îi poate învăța pe elevii lui o nouă filozofie atât de repede. Nu cred că poate așa ceva”, a spus tehnicianul. În opinia sa, România este astăzi “mai valoroasă decât Ungaria”, “mult mai valoroasă”. Ienei a adăugat: “Ei bine, ei au un singur fotbalist cu adevărat formidabil. Mă refer la Dzsudzsak, pe care l-a avut elev și Dan Petrescu la Dinamo Moscova.”

“Nu le va fi suficientă mândria lor (ungurilor — n. red.). Pentru că în tribune vor fi 50.000 de spectatori români care vor victoria. Ungurii nu au calitatea de a rezista unei asemenea atmosfere și de a estompa dorința uriașă de victorie a românilor”, a afirmat fostul selecționer.

“Avem jucători mai talentați, cu mult mai multe calități decât ai lor, chiar dacă și ungurii sunt legitimați la cluburi din străinătate. Noi, dacă am face lucrul ceva mai profesionist, ne-am putea lupta cu formații puternice ale lumii”, a spus Ienei, care a precizat că se referă la “promovarea tinerilor în echipe de liga întâi”. El a continuat: “Noi greșim mult când cumpărăm fotbaliști din străinătate. Ieftini, necunoscuți și fără valoare. Tinerii noștri sunt talentați, dar îi ținem pe tușă, nu îi promovăm. Trebuie să începem de la juniori. Nu poate Federația să înceapă de la copii, asta e în primul rând treaba cluburilor. Văd că pierdem meciuri la juniori, dar cred că ai noștri sunt mult mai capabili decât o arată unele scoruri rușinoase”.

Întrebat cum ar reacționa dacă ungurii i-ar cere sprijinul, Ienei a spus: “Vă răspund răspicat. Sunt cetățean român, născut în România și țin cu România. E drept că sunt mândru și pentru că sunt ungur. Totuși, nu aș putea trăda vreodată România. Dacă ar fi fost vorba de activitatea unui club, ar fi fost altă discuție. Dacă îmi vor solicita sprijinul, le-aș răspunde scurt cu o întrebare. Voi nu aveți specialiștii dumneavoastră, profesioniști? Trimiteți ce spioni vreți, dar niciodată pe mine. Deocamdată le spun că România e mai valoroasă.”

AGERPRES

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.