Eurovision 2013: Cezar va intra sambata in finala concursului pe pozitia 14

Cezar a calificat  România în finala concursului Eurovision 2013 de la Malmö.

Celorlalte nouă ţări calificate în urma celei de-a doua semifinale (Ungaria, Azerbaidjan, Georgia, Norvegia, Islanda, Armenia, Finlanda, Malta şi Grecia) li se vor alătura în finală Germania, Franţa, Italia, Spania, Marea Britanie şi ţara organizatoare, Suedia, care intră direct în finală, precum şi finalistele calificate în urma primei semifinale.

eurovision-2013-logo

De când există sistemul de votare cu semifinale (anul 2004) în Concursul Cântecului European, doar patru țări s-au calificat în mod constant, în fiecare an în finală, iar România este printre ele, celelalte trei fiind Grecia, Rusia şi Ucraina.

Cezar şi reprezentanţii celorlalte ţări care au trecut aseară în finală au participat la conferinţa de presă dedicată câştigătorilor, organizată imediat după terminarea semifinalei. „Multă lume mă percepe ca un bărbat dur, dar, în realitate, sunt o persoană sensibilă. Am plâns minute bune după ce am coborât de pe scenă… Calificarea în finală este o fericire imensă și o mare victorie pentru mine! E o victorie pe care o dedic tatălui meu, care nu mai este printre noi de trei ani, dar mă bucur foarte mult că mama mi-a făcut surpriza să vină la Malmö, să îmi fie alături. Le mulțumesc din suflet celor care au votat pentru It’s My Life, pentru România, celor care cred în mine și mă susțin”, a declarat Cezar la conferința de presă care a urmat semifinalei. Cezar va concura în finala Eurovision Song Contest 2013, mâine, 18 mai, când piesa “It’s My Life” (muzică și versuri Cristian Faur) va intra în competiție pe poziția 14. Ordinea completă a intrării în concurs a celor 26 de țări participante în finala Eurovision 2013, anunțată de organizatori în această dimineață, este următoarea: Franţa, Lituania, Moldova, Finlanda, Spania, Belgia, Estonia, Belarus, Malta, Rusia, Germania, Armenia, Olanda, România, Marea Britanie, Suedia, Ungaria, Danemarca, Islanda, Azerbaidjan, Grecia, Ucraina, Italia, Norvegia, Georgia și Irlanda.

Românii sunt invitați, la ora 22.00, să deschidă televizoarele pe TVR 1, TVR HD, TVR Internațional sau să tasteze www.tvrplus.ro, pentru a vedea, la Drumul spre Malmö, tot ceea ce nu s-a văzut în transmisiunea directă de aseară, pregătirile pentru show, emoțiile din timpul anunțării finaliștilor și reacțiile de după semifinală ale reprezentanților noștri.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.