Conferința anului în România

A străbătut lumea întreagă şi a susținut conferințe care au ridicat sălile în picioare.

Walsch-picA smuls ropote de aplauze cu ale sale mesaje profunde, adaptate într-un stil modern, care au schimbat multe destine de-a lungul timpului. Scriitorul american Neale Donald Walsch, cunoscut pentru bestseller-ul mondial “Conversații cu Dumnezeu”, va sosi pentru prima dată în România, în zilele de 20 și 21 mai 2014.
Mult aşteptatul eveniment, intitulat “Succes și stare de bine” este organizat de Life Guru, în parteneriat cu Discover YourSelf şi Academia Femeilor. Îndrăgitul scriitor şi jurnalist va împărtăși cu cei prezenți cele mai importante lecţii de viaţă, dar şi întâmplări, care i-au schimbat radical cursul vieţii şi le-a influenţat altora destinul, învățăminte pe care le-a publicat în seria de 9 volume “Conversații cu Dumnezeu”. Mulți critici au considerat această serie revelația secolului.

Neale Donald Walsch și povestea care i-a schimbat viața sa
Neale Donald Walsch (născut în data de 10 septembrie 1943, Milwaukee, Wisconsin, Statele Unite ale Americii), înainte de a deveni celebru în întreaga lume pentru “Conversații cu Dumnezeu” şi-a dezvoltat o carieră în mass-media, lucrând ca director de programe pentru un post de radio, redactor-șef pentru un ziar și specialist în marketing și relații publice. La începutul anilor 1990, un val de evenimente tragice i-au ruinat viaţa – un incendiu i-a ars toată agoniseala, a divorțat, iar în urma unui accident de mașină a suferit o contuzie gravă la gâtul. De îndată ce s-a recuperat, fiind pus în situația de a fi singur și șomer, a fost forțat să trăiască într-un cort, la limita subzidenței, colectând și reciclând aluminiu pentru a nu muri de foame. În tot acest timp, credea că viața sa se apropie de sfârșit. Foarte mânios pe Dumnezeu, Neale a început să-și exprime frustrările la adresa Sa, întrebându-L de ce îi face una ca asta. Surprinzător, răspunsurilor la cele mai grele întrebări au început să-i vină în minte, dezvoltând astfel o adevarată conversație cu Dumnezeu, ce s-a concretizat în 3 cărți care au făcut înconjurul lumii, fiind unele dintre cele mai cele mai bine vândute publicații din toate timpurile. Mai mult decât atât, renumitul ziar american New York Times i-a listat trilogia în topul bestseller-elor timp de 135 de săptămâni. Seria completă “Conversaţii cu Dumnezeu” cuprinde 9 cărţi: “Conversaţii cu Dumnezeu” (3 volume), “Prietenie cu Dumnezeu”, “Comuniune cu Dumnezeu”, “Noi Revelaţii”, “Conversaţii cu Dumnezeu pentru adolescenţi”, “Dumnezeul de mâine” şi “Acasă cu Dumnezeu”. Povestea vieţii sale a fost transpusă de regizorul american Stephen Deutsch în pelicula “Conversații cu Dumnezeu”, din 2006.

Parteneri ai evenimentului de la Bucuresti sunt: Agenţia de Relaţii Publice Plus Communication , Centrul Amaneser, Seeds for Happiness, CEDA, Radio Deea , Editura For You, Ziarul Ring, 121.ro, Totul despre Raw, Humanity’s Team, Body, Mind & Spirit Festival, eva.ro, Vreau Bilet, Grupul editorial TREI, Carol Parc Hotel.

Pentru mai multe detalii despre evenimentul “Succes şi stare de bine”, inclusiv pentru achiziţionarea biletelor, accesaţi site-ul oficial: www.successistaredebine.ro

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.