CM 2014: Honduras – Ecuador 1-2. Sud-americanii inca pastreaza sanse la calificare

HON-ECU Echipa Ecuadorului a învins formația Hondurasului cu scorul de 2-1 (1-1), vineri, pe Arena da Baixada din Curitiba, în Grupa E a Cupei Mondiale de fotbal din Brazilia (12 iunie – 13 iulie).

Sud-americanii s-au impus prin ”dubla” lui Enner Valencia (34, 65), după ce Hondurasul a deschis scorul printr-un fost jucător în Liga I, Carlo Costly (31).

Meciul a fost alert încă de la debut, dar jucătorii ambelor echipe au comis destule erori. Prima ocazie a fost semnată de hondurianul Boniek Garcia (6), al cărui șut a fost reținut de portarul Dominguez.

Ecuadorienii au irosit o șansă uriașă de a deschide scorul, prin Enner Valencia (20), care a evitat pasul la ofsaid și a scăpat singur cu portarul, dar a tras pe lângă țintă.

Ratarea lui Bernardez (27), care a trimis cu capul pe lângă poartă, avea să prefigureze golul Hondurasului: fundașul Guagua a greșit la o minge lungă, Costly, fostul atacant al echipei FC Vaslui, a preluat și l-a învins pe Dominguez cu un șut la colțul scurt: 1-0 (31).

Doar trei minute au avut hondurienii avantaj pe tabelă, pentru că Enner Valencia a trimis în plasă o centrare a lui Paredes, ușor deviată de un fundaș: 1-1 (34).

Finalul primei părți a aparținut centro-americanilor, care au ratat două ocazii mari de a intra în avantaj la pauză. Mai întâi, Bernardez a tras puternic din lovitură liberă de la circa 30 de metri (45+1), dar portarul Dominguez a respins în corner. Apoi, Costly a reluat cu capul o centrare, dar balonul a lovit bara, iar apoi a fost introdus în plasă de Bengtson, cu mâna, atacantul hondurian fiind și în poziție de ofsaid, astfel că golul a fost anulat.

Partea a doua a meciului a început cu Honduras în atac, iar Beckeles a tras la vinclu (46), dar Dominguez a fost la post. Portarul ecuadorian a fost atent și al șutul din întoarcere al lui Bengtson (60), acordând corner.

Dominarea Ecuadorului a fost materializată și pe tabela de marcaj în minutul 65, când W. Ayovi a centrat din lovitură liberă, iar Enner Valencia s-a înălțat și a înscris un frumos gol cu capul: 1-2. Atacantul sud-american a ajuns la trei goluri marcate la Mondialul brazilian.

Hondurienii au încercat să egaleze, dar șansa nu le-a surâs, mai periculoși fiind ecuadorienii, prin Enner Valencia, din lovitură liberă, balonul fiind reținut de portar (85).

Ecuadorienii păstrează șanse de calificare în optimi după acest succes, a doua echipă care trece de grupă, după Franța, urmând să se decidă la distanță, dintre Ecuador și Elveția.

Pentru prima oară în 20 de ani, jucătorii cu nr. 13 au marcat în același meci la Cupa Mondială, după Rudio Voeller și Georges Grun, în optimile ediției din 1994, în meciul câștigat de Germania cu 3-2 în fața Belgiei.

Ultimele partide din Grupa E se vor juca pe 25 iunie, de la ora 23,00: Honduras — Elveția (la Manaus) și Ecuador — Franța (la Rio de Janeiro).

Honduras — Ecuador 1-2 (1-1)

Au marcat: Carlo Costly (31), respectiv Enner Valencia (34, 65).

Curitiba, Arena da Baixada: 39.224 spectatori

Cupa Mondială 2014 — Grupa E

Au evoluat echipele:

Honduras: 18. Noel Valladares (căpitan) — 21. Brayan Beckeles, 5. Victor Bernardez, 3. Maynor Figueroa, 7. Emilio Izaguirre (6. Juan Carlos Garcia, 46) — 14. Oscar Boniek Garcia (23. Marvin Chavez, 83), 19. Luis Garrido (10. Mario Martinez, 71), 20. Jorge Claros, 15. Roger Espinoza — 11. Jerry Bengtson, 13. Carlo Costly. Selecționer: Luis Fernando Suarez.

Rezerve neutilizate: 1. Luis Lopez, 22. Donis Escober — 2. Osman Chavez, 4. Juan Pablo Montes, 9. Jerry Palacios, 17. Andy Najar, 12. Edder Delgado, 16. Rony Martinez.

Ecuador: 22. Alexander Dominguez — 4. Juan Carlos Paredes, 2. Jorge Guagua, 3. Frickson Erazo, 10. Walter Ayovi — 16. Antonio Valencia (căpitan), 14. Oswaldo Minda (23. Carlos Gruezo, 83), 6. Cristian Noboa, 7. Jefferson Montero ( 21. Gabriel Achilier, 90+1) — 11. Felipe Caicedo (8. Edison Mendez, 82), 13. Enner Valencia. Selecționer: Reinaldo Rueda.

Rezerve neutilizate: 1. Maximo Banguera, 12. Adrian Bone — 5. Renato Ibarra, 9. Joao Rojas, 15. Michael Arroyo, 17. Jaime Ayov, 18. Oscar Bagui, 19. Luis Fernando Saritama, 20. Fidel Martinez.

Arbitru: Benjamin Williams; arbitri asistenți: Matthew Cream, Hakan Anaz (toți din Australia); arbitru de rezervă: Yuichi Nishimura (Japonia)

Cartonașe galbene: Bernardez (7), Bengtson (45+1), A. Valencia (57), E. Valencia (73), Montero (81), anunta Agerpres.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.